alta via 2 dolomiţi - informaţii practice

Alta Via 2 este un "traseu înalt" în Dolomiţi din cele 8 în total. Cu o lungime totală de 180 de kilometri, traseul se poate parcurge în 13 zile. În tot acest timp se merge din cabană în cabană şi se "coboară" la altitudini de aproximativ 2000 de metri doar pentru a intra în următoarea grupă. În fiecare zi, pe lângă traseul clasic, există trasee alternative care fie urcă pe un vârf, fie traversează o ferrata.

Noi am parcurs primele 5 zile din acest traseu. Am ales Alta Via 2 şi nu 1, pentru că în urma documentării am aflat că primul este cel mai popular şi deci, cel mai aglomerat. Din cele 10 zile petrecute în total în Dolomiţi, experienţa de pe Alta Via a fost de departe cea mai frumoasă pentru noi. Am întâlnit oameni în timp ce am străbătut fiecare grupă de munţi în parte.

După seria de postări legate de experienţele noastre, a venit momentul unui articol ce sumarizează aspectele practice.

Ghidul nostru a fost un document în format pdf de care nu ştim cum am reuşit să dăm pe internet. Cert este că descrie fiecare zi în parte şi oferă rute alternative. Cam în fiecare zi (cu excepţia ultimei) aveam de mers aproximativ 5 ore, după care ne rămânea încă o jumătate de zi de relaxare. Estimările din ghid se fac cam aşa:
- se ia în calcul un om de formă fizică medie
- se calculează o oră pentru 300 de metri d+, 500 d- sau 5 km pe plat
- nu includ opriri pentru odihnă, mese
! grupurile ar trebui să ia în calcul faptul că ritmul e dictat de cei mai lenţi membri

Traseu

Iată rezumatul primelor 5 zile, cu timpii noştri, ce includ pauzele de masă şi de poze:
1. St. Andrea - Plose Hutte
Din St. Andrea se poate urca cu telecabina până la altitudinea de 2060m, de unde în mai puţin de 2 ore ajungi la cabană (2446m). Noi am ales să mergem pe jos şi a durat cam 5 ore pe un traseu puţin ocolitor (traseul cu numărul 4b). Oricum la plecare se găsesc hărţi gratuite şi vă puteţi decide pe loc.

distanţă: 11.7 km, durată: 5h20min, D+: 1500m

2. Plose Hutte - Schluter Hutte
distanţă: 13.6 km, durată: 5h04min, D+: 700m

3. Schluter Hutte - Puez Hutte
distanţă:13 km, durata: 5h28min, D+: 1000m

4. Puez Hutte - cabana Pisciadu (sau Franco Cavazza )
distanţă:13.8 km, durată: 5h36min, D+: 960m

5. Pisciadu - cabana Castiglioni
distanţă:19.8 km, durată: 8h37min, D+: 1900m

Important!
Noi am cumpărat o hartă cu zona şi întreg traseul Alta Via 2 era marcat cu un 2 încadrat într-un triunghi. Deşi ne-am folosit şi de acel pdf, cred că harta ar fi fost suficientă. În plus şi în  teren erau periodic stâlpi cu acel 2 care îţi confirmau că eşti pe traseul corect.

Date de contact pentru cabane (preluate din ghid):

Plose Hutte: Tel. +39 0472 521333 , plosehuette@dnet.it, www.berghotel-schlemmer.com 

Schluter Hutte: Tel. +39 0472 840132 , (info@schlueterhuette.com). 

Puez Hutte: +39 0471 795365 

cabana Pisciadu: Tel. +39 0471 836292 

cabana Castiglioni: Tel. +39 0462 601117 

Important!

Dacă sunteţi membri ai unui club montan, nu uitaţi să luaţi legitimaţiile cu voi. Majoritatea acestor cabane ţin de Clubul Alpin Italian şi oferă reduceri membrilor cluburilor.

Cazare

Pentru cazare a fost necesar să ne facem rezervări de acasă (am comunicat prin telefon sau email). De altfel asta a fost motivul pentru care ne-am oprit la 5 zile: nu am mai găsit cazare la următoarea cabană. Acum, după ce am fost acolo, am văzut că sunt alternative în unele zone şi se pot găsi soluţii, cu riscul de a merge mai mult în unele zile, mai puţin în altele. Ghidurile încearcă să echilibreze efortul şi toate recomandă cam aceleaşi cabane.

În ceea ce priveşte condiţiile, eu am fost  plăcut impresionată. Fie că am avut camera noastră (ceea ce s-a reflectat în preţ), fie că am dormit împreună cu alţii, de fiecare dată totul a fost curat. Noi am avut de acasă şi acel cerceaf de protecţie pentru sacul de dormit. Cum nu erau aşternuturi deloc, ne-a prins bine.

În unele cabane am putut chiar să facem dus, fie în preţul cazării, fie era nevoie să plăteşti în plus.

Apă

Apa am putut bea direct de la chiuvetele din cabane, pentru că era potabilă. E nevoie doar să aveţi recipiente cu voi.

Costuri

În general lăsam pentru cină, mic dejun şi cazarea peste noapte pentru o persoană 35-50 de euro. În ultima zi am depăşit totuşi pentru că am ales o cameră privată şi eram mai aproape de civilizaţie.

Echipament

Într-un ghid despre un traseu Alta Via, Rareş a găsit o listă cu echipamentul necesar. Ni s-a părut foarte util, aşa că vi-l las şi vouă:
- rucsac uşor cu prinderi pe şolduri  şi pungi de plastic pentru a putea organiza conţinutul
- bocanci cu aderenţa bună, preferabil purtaţi anterior
- încălţăminte lejeră pentru seri, cum ar fi sandale
- cerceaf uşor sau protecţie pentru sac de dormit
- prosop uşor şi alte obiecte de toaletă
- trusa de prim ajutor şi alte medicamente
- echipament de protecţie împotriva ploii: geacă şi pantaloni impermeabili sau pelerină de ploaie, protecţie pentru rucsac
- beţe de trekking pentru a distribui greutatea rucsacului
- ochelari de soare, pălărie, balsam de buze cu protctie UV şi cremă de plajă cu factor de protecţie mare; pentru fiecare 1000 de metri urcaţi intensitatea razelor UV creşte cu 10%
- straturi de haine pentru a putea face faţă tuturor tipurilor de vreme, de la soare puternic până la o furtună de zăpadă: pantaloni scurţi şi tricou cu mânecă scurtă, pantaloni lungi, strat intermediar, geacă de vânt, căciulă de lână şi mănuşi pentru urgenţe
- mâncare care dă energie multă, ca batoane de cereale sau ciocolată
- hartă, altimetru, busolă
- cameră foto
- fluier, frontală
- bani atât cash cât şi un card
- tablete de sare sau prafuri cu electroliţi
- o sticlă cu apă
- telefon mobil şi încărcător

Gata! Sper ca poveştile noastre împreună cu aspectele practice descrise aici să vă inspire să mergeţi şi voi.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Acest articol are versiune în format pdf. Dacă doriţi să îl primiţi în varianta printabilă pe email, abonaţi-vă la newsletterul nostru.

adresă email *

nume

alta via 2: #5 ultima zi

Dimineaţă, surpriză: totul este alb. Peste noapte a nins. La micul dejun lumea este îngrijorată pentru că în prima parte a traseului de azi este o secţiune cu lanţuri. Prognoza meteo spune că în jurul orei 9 va reveni soarele, aşa că se decid să aştepte. Eu şi Rareş nu împărtăşim temerile şi imediat ce terminăm de mâncat ne pregătim de plecare. Ajungem astfel să fim primii care pleacă în traseu.

Cu puţină atenţie trecem de lanţuri iar apoi dăm de un indicator care estimează 40 de minute până pe Vârful Pisciadu. E adevărat că e în direcţia opusă faţă de unde trebuie să mergem noi dar e atât de aproape. Hotărâm să îl urcăm. Imediat ce intrăm pe stânca ce îl caracterizează ne dăm seama că nu e tocmai o joacă de copii. Combinaţia de zăpadă cu stâncă umedă fac ca hăul de sub noi (pentru că este mai vertical decât ne-am dori) să devină o ameninţare reală. Uşor uşor însă facem progrese şi încercăm să nu ne gândim la cum vom coborî pe aici. Suntem la mai puţin de 10 minute de vârf când deodată auzim un zgomot puternic. Un elicopter se apropie şi se opreşte în aer deasupra noastră. Pentru o clipă inima îmi stă pe loc şi imaginaţia începe s-o ia razna: să fie atât de periculos ce facem noi? Ne-au văzut de departe şi au venit pentru noi? În timpul ăsta, el încearcă să aterizeze fix pe vârf. Când în final pleacă fără să înţelegem ce s-a întâmplat dar uşuraţi, decidem să ne întoarcem. Da, suntem aproape dar ne-am speriat prea tare ca să mai conteze. Şi în timp ce încercăm să ne dăm jos de pe stânca pe care singuri ne-am urcat, în spatele nostru auzim voci. Elicopterul a lăsat oameni acolo. Urmărim ce se întâmplă şi după o vreme constatăm că cei doi meşteresc ceva la antena de pe vârf. Deci nu aveau nici o treabă cu noi de fapt. Şi ce ne-am mai speriat. Aflăm mai târziu de la ceilalţi că după elicopterul a aterizat la refugiul în care am dormit noi în noaptea anterioară, pentru ca mai târziu să revină după cei doi.

Cu inima încă bătându-ne mai repede decât de obicei, reuşim să coborâm cu bine şi continuăm pe traseul pe care trebuia să fim de la început. Încă o urcare şi ajungem pe platoul grupei Sella Grande, care acum este o combinaţie de piatră cu zăpadă. Mergem o vreme pe el, pe un traseu ce alternează coborâşurile cu suişurile şi ajungem la refugiul Boe, aflat în mijlocul grupei. De aici avem opţiunea de a urca pe Vârful Piz Boe, aflat la altitudinea de 3152 de metri. Estimarea pentru urcare este de 50 de minute, deci ar adăuga vreo 2 ore în plus turei de azi. Dar este şansa noastră să urcăm la peste 3000 de metri şi sigur peisajul de sus este foarte frumos, aşa că decizia de a merge este cea evidentă. Pe vârf senzaţia că suntem foarte sus este amplificată de valurile de munţi pe care le vedem la orizont. Nu stăm foarte mult însă pentru că ora la care trebuie să ajungem la cabana în care vom înnopta este 18:00 şi mai avem ceva de mers.

Coborârea în Pasul Pordoi o facem în 40 de minute şi astfel mai recuperăm ceva timp ( estimarea era de o oră jumătate). Începem apoi ultima porţiune de traseu care spre dezamăgirea mea este estimată la 3 ore. Deja suntem rupţi şi se pare că mai avem o grămadă. Şi desigur, începem cu o urcare. O urcare ce poate că într-o zi normală ar fi clasificată ca una lejera dar acum o simţim destul de tare. Noroc cu peisajul care parcă le compensează pe toate. Din toată ziua, peisajul ce ni se arată după urcarea asta este cel mai frumos. Putem vedea gheţarul de pe Marmolada care parcă tronează grandios deasupra noastră. Însă mie cel mai mult îmi place în spate, deasupra oraşului Canazei, unde stânca se întrepătrunde cu pajiştile.

Până la lacul Fedaia, mergem pe un traseu numit: "the historical path of Marmolada" ( calea istorică a Marmoladei). Pe înserate facem ultima coborâre şi intrăm în cabană epuizaţi. Îmi imaginez cum arătăm după ziua pe care am avut-o aşa că nu mă mir de privirile curioase ale oamenilor care trec pe lângă noi.

Apusul de milioane care încheie ziua marchează parcă finalul traseului nostru. Ce multe am trăit în doar 5 zile.

o dimineaţă albă

elicopterul cu pricina

pasul Pordoi

vârful Piz Boe

lacul Fedaia, la baza grupei Marmolada

apusul pe lac

Rezumatul zilei:
distanţă:19.8 km
durată: 8h37min
D+: 1900m

Articolul face parte dintr-o serie despre traseul nostru în Dolomiţi, pe prima parte din Alta Via 2, supranumit şi "The way of Legends" ( Calea Legendelor). În Dolomiţi sunt în total 8 Alta Via. Acestea sunt trasee lungi care străbat munţii de la nord la sud, timp de mai multe zile (cea mai scurtă necesită cam 5 zile). Numele Alta Via (drum înalt) este propice pentru că se merge din cabană în cabană şi de cele mai multe ori te afli la peste 2000 de metri altitudine.

alta via 2: #4 ziua în care am scăpat de ploaie

De dimineaţă alarma ne trezeşte pe noi şi pe ceilalţi peste 10 oameni la ora 5:10. De data asta degeaba însă pentru că afară e înnorat. Un motiv întemeiat să rămânem sub pături până mai târziu.

Ieri ne-a plouat bine iar azi îmi e puţin groază de frig. Pentru că nu ploaia a fost problema cea mare, ci frigul. La 7 coborâm la micul dejun şi avem surpriza să vedem valea de lângă noi scăldată în soare. Ce bine.

Cum deja suntem pe traseu de câteva zile, figurile oamenilor au început să devină constante. Suntem mai mulţi care parcurgem acelaşi itinerariu şi de regulă alegem şi aceleaşi cabane (cred că sunt cele recomandate în ghiduri). Aşa că pe traseu avem impresia că suntem parte dintr-un grup mai mare alături de care mergem.

Citisem ieri în ghidul pe care îl avem că azi vom vedea un peisaj "lunar-like" (ca pe luna). Nu ştiu exact ce înseamnă asta dar abia aştept să îl vedem.

Au trecut 3 zile de când am pornit în traseu. Fiecare zi ne-a adus un peisaj nou, parcă total diferit de cel anterior. Ai zice că în 15 km, cât mergem în medie pe zi, nu se pot produce schimbări prea mari. Dar schimbăm mereu văile, grupele de munţi, totul. Şi e un sentiment aşa de fain că suntem în inima Dolomiţilor, că îi trăim şi simţim prin toţi porii. Cabanele sunt în mijlocul unor peisaje care seamănă cu tablouri pictate şi dormind sus, avem parte de apusuri şi răsărituri unul şi unul, fără să trebuiască să facem nimic în plus, pentru că suntem deja acolo.

Astăzi, după ce am dormit la altitudinea de 2400 de metri, a durat mai puţin de o oră să se schimbe din nou perspectiva şi să vedem un platou presărat cu bolovani şi iarbă care chiar pare de pe altă planetă. La baza lui se văd pereţii imenşi de piatră, perfect verticali.

La fiecare 3 paşi luăm o nouă pauză pentru fotografii. E prea frumos. Şi când ajungem în şaua Forc. Ciampai şi putem vedea şi pe cealaltă parte, spre Valea numită Vallelunga avem nevoie de o pauză muuuult mai lungă. Mi-e greu să pun în cuvinte cât de frumos e de fapt şi îmi e teamă să nu mă pierd în clişee. Vă spun doar atât: cu Rareş clasificăm zona că fiind Raiul pe pământ.

Coborâm apoi în Passo Gardena. Aflat la peste 2000 de metri pare a fi un Transfăgărăşan de dimensiuni mai mari. Pe şosea putem vedea o grămadă de biciclişti, iar sus sunt telecabine şi teleschiuri. Lumea pare să facă plimbări de o zi în zonă (pentru că au bagaje mici). Pasul marchează şi finalul grupei Puez, pe care o lăsăm în urmă cu puţin regret.

Înainte de a intra în grupa Sella Grande luăm o pauză de masă. Refugiul Puez este destul de deconectat de civilizaţie şi asta pare să facă să crească preţul mâncării şi să scadă cantitatea unei porţii. Suntem lihniţi şi avem în faţă o urcare de 500 de metri, deci e momentul ideal pentru prânz.

Deşi nu stăm foarte mult, când ieşim din cabană vremea pare să se strice văzând cu ochii. Nici nu pornim bine în traseu şi deja suntem învăluiţi de ceaţă. Sper totuşi să nu ne plouă azi, încă sper. Urcarea o facem pe un culoar plin cu grohotiş, care se încheie apoteotic cu o serie de lanţuri. Când ajungem în zona asta ceea ce până acum erau câţiva picuri de ploaie, începe să prindă anvergură.

Ne bucurăm când la finalul urcării un indicator ne anunţă că mai avem 5 minute până la refugiu. E imediat sub noi şi scăpăm fără să ne udăm.

Seara ne bucurăm de un apus de zile mari iar mai târziu ajungem să stăm de poveşti alături de o australiancă. A petrecut câţiva ani în Anglia iar acum, înainte să se întoarcă acasă călătoreşte câteva luni prin Europa. E ceva ce au în comun oamenii care călătoresc mult. Sunt dezinvolţi şi au o grămadă de poveşti interesante. Petrecem câteva ore împreună fără să epuizăm toate subiectele. Dar e târziu şi mâine ne aşteaptă o nouă zi. Abia aştept. Numai când mă gândesc la peisajul care se vede imediat ce ieşi din cabană îmi vine să zâmbesc, darămite la ce urmează.

lăsăm refugiul Puez în urmă

ajunşi pe lună

frumuseţea va salva lumea ... sau credinţa

coborând spre pasul Gardena

cabana Franco Cavazza

apusul

Rezumatul zilei:
distanţă:13.8 km
durată: 5h36min
D+: 960m

Articolul face parte dintr-o serie despre traseul nostru în Dolomiţi, pe prima parte din Alta Via 2, supranumit şi "The way of Legends" ( Calea Legendelor). În Dolomiţi sunt în total 8 Alta Via. Acestea sunt trasee lungi care străbat munţii de la nord la sud, timp de mai multe zile (cea mai scurtă necesită cam 5 zile). Numele Alta Via (drum înalt) este propice pentru că se merge din cabană în cabană şi de cele mai multe ori te afli la peste 2000 de metri altitudine.

Următorul articol:
alta via 2: #5 ultima zi

alta via 2: #3 cea mai frumoasă zi

Ora 5:10 dimineaţă. Ceasul sună din nou. Ne ridicăm şi mergem să vedem răsăritul, însă azi vremea este închisă. Ne bucurăm de dansul norilor o vreme iar apoi ne întoarcem în cameră. E abia ora 6 iar micul dejun e peste o oră, aşa că mai avem vreme de pierdut. În jurul nostru însă, lumea începe să mişune. De data asta am dormit într-o cameră cu alte 8 persoane. Partea rea a fost că cineva a avut ideea de a lăsa geamul larg deschis toată noaptea, iar dimineaţă se lasă destul de frig. Dimineaţă scanez persoanele din jur şi îl bănuiesc pe un nene mai "împlinit" care pare să fi dormit în chiloţi. Ai zice că i-a fost chiar cald.

Prognoza zicea că azi va fi înnorat toată ziua, dar până la amiază nu va ploua. Aşa că planul nostru (şi al întregii cabane după cum pare) este să plecăm imediat după micul dejun. Zis şi făcut: la 7 suntem echipaţi şi aşteptăm deschiderea restaurantului. Luăm micul dejun alături de 2 italieni. Intrând în vorbă aflăm că mama lui e româncă şi chiar ştie ceva româneşte. Şi ei pacurg prima parte din Alta Via 2.

Când suntem gata de plecare, complet echipaţi, începe ploaia. O o... Ce facem? Să mai stăm să vedem ce se întâmplă? Parcă e destul de molcomă, hai să mergem şi vedem noi. Şi bine facem pentru că la puţin timp după se opreşte.

Imediat ce trecem de prima culme şi putem zări următoarea căldare, peisajul se schimbă din nou. Ba chiar îşi face apariţia şi soarele, ceea ce animă şi mai tare peisajul. Hotărât lucru: azi e cea mai frumoasă zi. Cel puţin de până acum.

Acum parcă nu ne mai grăbim deloc. Am şi uitat că planul era să profităm de vremea bună. Dar ne amintim o jumătate de oră mai târziu, când începe iar să plouă. Urcăm în şaua Forc. della Roa pe o ploaie ce se înteţeşte tot mai tare. De aici o variantă este să urci pe lanţuri direct peste Forcella Nives(2740m), în timp ce cea de-a doua ocoleşte partea tehnică şi adaugă o oră traseului. Dacă de dimineaţă luam în calcul prima variantă, acum, sub ameninţarea tunetelor şi fulgerelor nu mai încape urmă de îndoială. Doar că eu am impresia că varianta sigură e pe sus. Degeaba încearcă Rareş să îmi explice că nu, aia e varianta pe lanţuri pe care încercăm să o evităm. Poate faptul că are şi un gps care îl ajută ar fi trebuit să mă pună pe gânduri, dar nu. Eu ştiu una şi bună: drept în sus e traseul.

10 minute mai târziu suntem pe lanţuri. Lanţurile ce nu trebuiau să apară, deci e clar: am greşit traseul. N-avem de ales, trebuie să ne întoarcem. Între timp plouă torenţial de-a dreptul şi greşeala asta ne-a adăugat o jumătate de oră. Revenim pe traseul iniţial şi coborâm în pas alert. Sperăm noi că nu mai e chiar aşa de mult. Între timp am schimbat căldarea şi mă tot minunez de pereţii ei uriaşi.

Mai târziu trecem peste o muchie şi zărim o nouă vale. Treptat soarele îşi face apariţia din nou şi creşte vizibilitatea. V-am zis că e cea mai frumoasă zi? Mă tot uit şi mă uit în depărtare, şi aproape, şi în faţă, şi în stânga, şi nu mă las dusă nicicum.

Singura mică problema este că suntem uzi până la piele şi tremurăm din toate încheieturile. Hotărâm să ne schimbăm măcar de pantaloni care sunt îmbibaţi cu apă şi să mai punem câte o bluză pe noi. După e puţin mai bine. Acum chiar nu mai avem motive să ne grăbim.

Departe, în vale putem vedea un sătuc. Ce fain de oamenii aia, pot ajunge când vor ei aici. Sau dacă nu, e suficient să privească în sus.

La puţin timp după ajungem la Refugiul Puez. Aflat la 2481 de metri, e în inima grupei Puez-Odle. După masă intrăm în programul de refacere. Zilele îmi par lungi, iar seara anterioară o simt undeva departe. Mâine schimbăm din nou grupa de munţi şi abia aştept aştept să văd ce ne rezervă.

dimineaţă devreme

norii încă timizi

înainte de jihad

pe-aici în sus

după ploaie

vreau să mă mut aici ...

Rezumatul zilei:
distanţă:13 km
durată: 5h28min
D+: 1000m

Articolul face parte dintr-o serie despre traseul nostru în Dolomiţi, pe prima parte din Alta Via 2, supranumit şi "The way of Legends" ( Calea Legendelor). În Dolomiţi sunt în total 8 Alta Via. Acestea sunt trasee lungi care străbat munţii de la nord la sud, timp de mai multe zile (cea mai scurtă necesită cam 5 zile). Numele Alta Via (drum înalt) este propice pentru că se merge din cabană în cabană şi de cele mai multe ori te afli la peste 2000 de metri altitudine.

Următorul articol:
alta via 2: #4 ziua în care am scăpat de ploaie

alta via 2: #2 dolomiţii şi măreţia lor

O parte din frumuseţea vacanţelor sau a weekendurilor pe munte este dată de faptul că ne oprim să vedem apusul sau răsăritul zilei. E o melancolie în momentele astea ale zilei care fără să vrei te fac să te opreşti şi să te gândeşti. Şi care la final te fac parcă să simţi că a contat ziua, că nu a trecut pe lângă tine. Ei bine, în vacanţă aveam de gând să valorificăm fiecare zi.

Aşa că ne trezim dimineaţă devreme, fără să ezităm. Culorile răsăritului ne oferă un spectacol de zile mari şi ştim că va fi o zi bună.

După, nimic nu merge mai bine ca o nouă tură de somn. E încă devreme şi micul dejun se serveşte abia la ora 7. Imediat după, suntem gata de plecare. Ziua de azi are o treime doar din urcarea de ieri, deci se anunţă mult mai uşoară. Mă bucur pentru că mă resimt puţin. În special simt unele locuri unde m-a presat greutatea rucsacului. Nu sunt cea mai mare fană a căratului de rucsac, dar e preţul pe care trebuie să îl plătesc pentru a sta sus pe munte mai mult, fără a fi nevoie să tot coborâm.

La vreo 10 minute după plecare (timp în care doar am coborât), îmi dau seama că mi-am uitat beţele. Rareş se întoarce după ele iar eu rămân să păzesc rucsacii. Mare minune dacă mă întorc cu toate lucrurile acasă după tura asta, la cât de uitucă sunt.

Editare ulterioară: nu m-am întors cu toate ...

Prima parte a zilei mergem prin pădure, în coborâre. Ne bucurăm de peisaje fără să ne grăbim. A doua parte însă cuprinde urcarea zilei. Intrăm pe o vale abruptă, înconjurată de munţi stâncoşi. Faţă de ieri, azi a fost mult mai multă lume pe traseu iar pe urcarea asta poţi vedea şiruri lungi de oameni.

Urcăm fără pauze pentru că putem zări finalul. Şi bine facem pentru că o dată ajunşi în şaua de la final avem în faţa noastră lanţuri de munţi ce parcă formează un tablou pictat. Arată exact ca în pozele ce le văzusem acasă şi care mă făceau să visez la vacanţă din faţa calculatorului.

În sfârşit suntem aici. Continuăm pe curbă de nivel încă o jumătate de oră şi înainte de ora 14 suntem ajunşi. Avem deci înainte o jumătate de zi pentru somn, citit, mâncat... deci pentru odihnă. Şi ne bucurăm de ea din plin.  După un somn bun de amiază, urcăm pe un vârf din apropiere, Col di Pome.

Seara cina este de vis. Mâncarea este delicioasă. Servirea mesei începe la ora 18:30 (bucătăria nu funcţionează non-stop) şi sunt uimită de eficienţa personalului. Niciodată n-am văzut o servire aşa rapidă.

E ceva natural în a ne petrece zilele în mijlocul munţilor. E aşa de frumos, de uşor. Dar cum ar putea fi altfel când eşti înconjurat de linişte şi de frumos?

Rezumatul zilei:
distanţă:13.6 km
durată: 5h04min
D+: 700m

Articolul face parte dintr-o serie despre traseul nostru în Dolomiţi, pe prima parte din Alta Via 2, supranumit şi "The way of Legends" ( Calea Legendelor). În Dolomiţi sunt în total 8 Alta Via. Acestea sunt trasee lungi care străbat munţii de la nord la sud, timp de mai multe zile (cea mai scurtă necesită cam 5 zile). Numele Alta Via (drum înalt) este propice pentru că se merge din cabană în cabană şi de cele mai multe ori te afli la peste 2000 de metri altitudine.

Următorul articol:
alta via 2: #3 cea mai frumoasă zi

alta via 2: #1 cineva are o idee

Am ajuns în Italia ieri, după 17 ore petrecute pe drum. Seara, când în sfârşit am intrat în camping nu-mi venea să cred că s-a terminat. Aproape că uitasem cum să merg.

Însă universul s-a hotărât să nu mă lase să uit de existenţa maşinilor. Spre dezamăgirea mea, campingul se află la doar vreo 2 km de autostradă şi şi mai aproape de calea ferată. Într-o lume ideală un loc de camping reuşit are în apropiere un râu sau un lac. Eh, dar nu suntem într-o lume ideală, aşa că va trebui să ne adaptăm.

Mai târziu povestim cu fata de la recepţie. Cu toate că nu obişnuieşte să urce pe munte şi nu ştie prea multe detalii legate de traseul pe care vrem să îl facem, după câteva telefoane, ne poate oferi toate informaţiile de care avem nevoie. Planul este stabilit de acasă: în primele 5 zile de concediu urmează să parcurgeam o parte din Alta Via 2. Rezervările sunt deja făcute, însă mai avem câteva detalii de pus la punct (cum ar fi unde vom lăsa maşina).

Aflăm astfel că localitatea în care trebuie să ajungem de dimineaţă este St. Andrea. Aşa că după un somn mai lung decât planificat şi un mic dejun luat la umbră, pornim din nou la drum.

Ajunşi în St. Andrea, studiem pe ce traseu am putea urca. O opţiune este telecabina, unde este coadă. Însă cineva are o idee (ghiciţi cine) şi ne hotărâm să luăm muntele la picior. Studiem  harta şi alegem un traseu despre care credem noi că e de drumeţie, iar apoi decidem să întrebăm pe cineva în ce direcţie trebuie să mergem pentru a intra în el. Aflăm că ne-am înşelat şi traseul ales de noi e de fapt de biciclete. Sunt în schimb 2 variante: 4 şi 4b. Primul urcă direct, însă recomandarea lui este să îl alegem pe cel de-al doilea pentru că parcurge şi o parte de creastă. Decidem să alegem opţiunea asta. Estimăm că ne va lua cam 5 ore şi avem timp destul.

Plecăm deci în urmărirea traseului cu numărul 4b. Ezităm puţin la început pentru că îl vedem doar pe cel cu numărul 4 însă ne dăm seama în curând că sunt comune o vreme. O oră mai târziu suntem în pădure, cu doar vreo 60 de metri urcaţi. Am mers destul de mult pe curbă de nivel.

Chiar dacă suntem în pădure, tot este prea cald. Ne gândim cu groază la momentul în care vom ieşi în gol alpin. Dar până atunci mai este. Traseul nu pare prea umblat. Întâlnim unul două grupuri, însă ambele coboară. Analizăm datele şi tragem concluzia simplă: lumea urcă cu telecabina şi coboară pe jos.

Mai târziu, când ieşim în traseul cu numărul 6 grupurile se înmulţesc vizibil. Dar tot în coborâre. Ieşim în gol alpin când ajungem la altitudinea de 2000 de metri. Este încă destul de cald, dar deja este după masă şi în plus îşi spune cuvântul şi altitudinea. Nu e aşa rău cum credeam.

Urcarea pe vârful Plose o facem destul de anevoios. Nu prea am mâncat azi şi ne resimţim deja. Partea bună este că putem vedea o grămadă de munţi de jur împrejur. Şi de aici până la cabana Plosehutte, unde vom dormi, mergem doar pe creastă.

În mai puţin de jumătate de oră ajungem la destinaţie. Surpriza este că în partea asta se văd alţi munţi, mult mai aproape şi mai spectaculoşi.

Despre cabană, nu pot să vă zic decât că mă lasă fără cuvinte. Aflată la 2447 de metri, ai zice că o să primeşti un pat şi cam atât. În schimb, ai tot ce ţi-ai putea dori. Pentru mine luxul pe munte este să te poţi spăla la sfârşitul unei zile lungi. De regulă un izvor este mai mult decât suficient, însă aici avem duşuri cu apă caldă. Şi o cameră doar pentru noi, aşternuturi curate, mâncare delicioasă şi ... privelişte spre munţi direct din pat.

Scriu rândurile astea încet, pentru că iau cât de multe pauze pot pentru a-i mai privi o dată. Mi-e greu să-mi iau ochii de la ei şi abia aştept zilele următoare.

Rezumatul zilei:
distanţă:11.7 km
durată: 5h20min
D+: 1500m

Articolul face parte dintr-o serie despre traseul nostru în Dolomiţi, pe prima parte din Alta Via 2, supranumit şi "The way of Legends" ( Calea Legendelor). În Dolomiţi sunt în total 8 Alta Via. Acestea sunt trasee lungi care străbat munţii de la nord la sud, timp de mai multe zile (cea mai scurtă necesită cam 5 zile). Numele Alta Via (drum înalt) este propice pentru că se merge din cabană în cabană şi de cele mai multe ori te afli la peste 2000 de metri altitudine.

Următorul articol:
alta via 2: #2 dolomiţii şi măreţia lor