brambureli lunare

#martie2016


ce s-a mai întâmplat

Clubul Alpin Român Secția Universitară Cluj are conducere nouă. Suntem încântați și totodată curioși să vedem ce se va schimba.

un gând de luat cu tine

"Durerea este temporară. S-ar putea să dureze un minut, o oră, o zi sau un an, însă în cele din urmă se va estompa şi altceva îi va lua locul. Dacă renunţ însă, durează o veşnicie." Lance Armstrong

scurtă istorisire

Într-o sâmbătă în care nu vroiam să ne îndepărtăm prea mult de oraș, ne îndreptăm spre Făget pentru o alergare ușoară. Rareș are ideea să schimbăm puțin și să nu mergem pe traseul care a devenit tradiție deja. Așa că se interesează, găsește un track și suntem gata de plecare.

Mai târziu în aceeași zi, ne aflăm undeva în mijlocul pădurii ( ai fi zis că e greu să te rătăcești în Făget), pe o pantă abruptă, încercând să dăm de o potecă. Asta se întâmplă când zici: "hai pe aici, pare mai frumos! "

de pus în ramă


de pus în rucsac

În fiecare lună vom încerca să vă recomandăm o piesă de echipament ce ni se pare interesantă sau care de-a lungul timpului ne-a devenit indispensabilă în drumeţii.  

Iarna asta am purtat pentru prima oară coltari. Deși pentru cei care fac ture frecvent iarna nu mai sunt o noutate, pentru mine au fost prilej de o nouă "prima dată". M-am bucurat de ei ca un copil mic și nu prea mai vroiam să-i dau jos din picioare.

masivul lunii

Masivul nostru preferat de luna asta. Sau cel în care ne-ar fi plăcut să ajungem pentru că e perioada ideală să îl vizitezi. 

Visez să văd Făgărașul iarna. Încă suntem la început cu turele de iarnă iar distanța nu prea ajută nici ea, însă știu că atunci când în sfârșit o să-l văd, va fi perfect. 

de pe la alţii

Un articol bun, un review sau altceva ce ne-a plăcut de prin afara ţării.
Un filmuleț despre zgomot și liniște. Exact așa simt și eu că se estompează zgomotul de fundal când alerg.



#ianuarie2016


ce s-a mai întâmplat

În luna ianuarie am sărbătorit 11 ani ai Secţiei Universitare Cluj din cadrul Clubului Alpin Român. Ne-am întâlnit cu toţii, am povestit vrute şi nevrute şi am savurat o felie de tort împreună.

un gând de luat cu tine

"Nimeni nu mi-a spus cine sunt. Nimeni nu mi-a spus că ar trebui să merg. Nimeni nu mi-a spus că va fi uşor. Cineva a spus odată că suntem rezultatul visurilor noastre. Dacă nu visăm, nu suntem vii." Kilian Jornet

scurtă istorisire

Într-o zi de sâmbătă plecăm către cheile Râmeţului, cu dorinţa de a le vedea într-o nouă ipostază: îngheţate. Ajunşi la intrarea în chei dis de dimineaţă, păşim pe o potecă înzăpezită. În dreapta noastră râul este îngheţat pe alocuri, însă nu promite să ne lase să parcurgem cheile în întregime.

După ce părăsim poteca intrăm pe un strat de gheaţă, unii dintre noi având şi colţari. Trecem de aşa numitul portal şi după puţin timp ne oprim.  Podul de gheaţă nu pare prea solid şi nu ne asumăm riscul de a continua. O baie pe vremea asta nu prea ne face cu ochiul.

Facem cale întoarsă nu fără a lua cu noi imaginea oferită de chei aflate sub ghearele iernii.

de pus în ramă


de pus în rucsac

În fiecare lună vom încerca să vă recomandăm o piesă de echipament ce ni se pare interesantă sau care de-a lungul timpului ne-a devenit indispensabilă în drumeţii.  

Când am descoperit aşa numitele gheare de pisică "snowline", m-am simţit ca un copil care vede o jucărie nouă.  Ele nu înlocuiesc colţarii şi nu sunt făcute pentru asta. Sunt o variantă mai uşoară care îţi oferă aderenţă în situaţii ca alergatul pe munte iarna,  mersul pe gheaţă sau chiar pe noroi.

sursa foto & mai multe detalii: snowline

masivul lunii

Masivul nostru preferat de luna asta. Sau cel în care ne-ar fi plăcut să ajungem pentru că e perioada ideală să îl vizitezi. 

În munţii Şureanu pot merge atât doritorii de schi de pârtie, cât şi cei care preferă schiul de tură. Pantele line ii fac ideali şi pentru ture de intiere. În plus,  fiind mai greu accesibili faţă de alţi munţi din ţară, pârtiile sunt mai puţin aglomerate.

de pe la alţii

Un articol bun, un review sau altceva ce ne-a plăcut de prin afara ţării.

Un articol care lui Rareş i-a plăcut foarte mult este acesta. Aici poţi găsi o lista completă cu echipament de iarnă iar pentru fiecare articol necesar, sunt 3 variante: alegerea editorului, cel mai bun raport preţ calitate şi cel mai bun articol.