lacuri şi căldări în parâng

Azi ne-am trezit din nou devreme. Şi cu toate că la ora 9 aseară deja dormeam dusă, parcă tot ar mai fi fost loc de ceva somn. Cum însă traseul de azi e mai lung decât cel de ieri şi trebuie să ne şi întoarcem în Cluj, nu avem de ales.

La ora 7 suntem gata şi pornim încet în sus. Avem înainte o urcare pe care am estimat-o la o oră jumate, după care am vrea să urcăm şi pe Vf. Parângul Mare. Asta ne mai adaugă vreo 20-30 de minute.

Aşadar, să mergem!  Uşor şi constant începem aventura printre bolovanii ce par să fi pus stăpânire pe căldare. Aici suntem la ei acasă şi trebuie să călcăm aşa cum ne dictează ei. Sus se dovedeşte că estimarea noastră a fost destul de precisă. Urcarea până pe vârf ce urmează pare a fi o plimbare prin mall comparativ cu panta abruptă dinainte să ieşim în şa.

O dată ajunşi înapoi, reîntregim grupul. Cei care au urcat deja pe vârf ne aşteaptau aici. Acum, putem continua traseul pe creastă. O vreme ne întoarcem pe unde am venit ieri, până când ajungem în Şaua Piatra Tăiată. De aici plănuim să coborâm în căldarea de sub noi, spre Lacul Gâlcescu ( sau Câlcescu - cel mai întins lac al Parângului). Umblă vorba că lacurile din Parâng nu trebuie ratate şi nu putem face altceva decât să ne convingem singuri că aşa e.

Însoţitorii noştri bistriţeni realizează că o dată ce vom coborî în căldare o să mai dureze o vreme până ieşim din nou în creastă şi ne întoarcem la maşini. Şi cum drumul până acasă e foarte lung pentru ei, decid să sară partea asta a turei. Lor li se alătură şi Ştefan, colegul de muncă al lui Rareş care începător fiind cred că şi-a depăşit zilele astea mai multe limite decât ar fi vrut. Şi Rareş care zicea că e tură lejeră.

Coborârea până la lac durează puţin peste 30 de minute si în curând ne aflăm tolăniţi pe mal, savurând prânzul. Nu ştiu dacă priveliştea, sau oamenii, sau pur şi simplu o fi ceva praf magic în aer, dar mâncarea este delicioasă.

Mai târziu începem urcarea spre următoarele două lacuri: Vidal şi Pencu. Aşa tare mi se pare că seamănă cu Retezatul zona asta, că încep să mă întreb dacă îmi place Parângul, sau Retezatul de care îmi aminteşte. Eh, detalii. Cert e că viteza noastră de deplasare a scăzut semnificativ. Suntem toţi concentraţi pe încercarea de ne impregna în memorie cât mai multe detalii.

Reuşim să ne urnim de aici datorită promisiunii că ne mai aşteaptă un lac puţin mai sus. De data asta însă nu se află lângă potecă, ci e nevoie să deviem de la ea. Lăsăm rucsacii în urmă fără să stăm pe gânduri (doar doar s-or urca singuri până sus) şi plecăm în căutarea lui. Şi mare ne este mirarea atunci când îl găsim. Ascuns, cu apă cristalină şi insuliţe de iarbă, brusc ne simţim de parcă am fi găsit o comoară ascunsă. Şi comoara s-a transformat într-un secret ştiut doar de noi care ne uneşte cu fire invizibile. Bine, revenind la realitate lacul Păsări e destul de cunoscut şi nu degeaba a insistat Luşu să venim până aici. Ştia cât de frumos e. Ce urmează, e uşor de închipuit: o sedinţă foto în adevăratul sens al cuvântului. Bliţurile mai lipsesc pentru ca lacul să se transforme într-un adevărat studio.

Îmi imaginez cum ar fi să venim o dată aici şi să stăm o zi întreagă pe marginea lacului fără să facem absolut nimic. Poate, cândva ...

Reveniţi în potecă, constatăm cu dezamăgire că rucsacilor noştri nu le-au crescut picioare. Începem ultima urcare abruptă a zilei cu gândul că e un preţ mic de plătit pentru ce am văzut. Şi în mai puţin de 15 minute suntem sus, luând o pauză. Nu de alta, dar o merităm.

Acum suntem din nou în creastă şi ne îndreptăm direct spre maşini (cât de direct se poate pe munte). La scurt timp însă întâlnim aceeaşi turmă de oi pe care am văzut-o şi ieri. Rareş se îndreaptă către cioban pentru câteva poze iar când îi cere permisiunea, scoate şi el de sub blana de oaie un aparat foto compact. Să pozeze şi el momentul.

 Între timp, Luşu şi-a regăsit prietenul patruped în vârstă de 8 luni. Când vezi ditamai câinele venind spre ţine, ultimul lucru la care te gândeşti este că are intenţii paşnice. Vă daţi seama ce surprins a fost Luşu când l-a văzut tolănindu-se pe spate, cu cele 4 labe în sus, aşteptând să fie mângâiat. Singurul lucru pe care l-a putut face a fost să se conformeze.

Plecăm cu gândul că nu mai e mult. N-a fost deloc o zi uşoară şi asta se simte în picioare. Ajungem pe înserate şi în timp ce aşteptăm să ajungă toată lumea, ne bucurăm împreună de o pungă de pufuleţi şi o cola. Lumina apusului marchează finalul poveştii noastre de două zile.

Colţul tehnic
vârfuri parcurse	Vf. Parângul Mare: 2.519 m
traseu	Lacul Zănoaga Stânei - Vf. Parângul Mare (dus-întors) - Şaua Piatra Tăiată - Lacul Gâlcescu - Lacurile Vidal şi Pencu - durată: ~12h marcaj: bulină roşie până la ieşirea în creastă, bandă roşie până în Şaua Piatră Tăiată, cruce roşie până la ieşirea din nou în creastă (sper că îmi amintesc bine) dif. pozitivă de nivel: 1400m Vârful Parângul Mare se parcurge dus întors.

parâng, prieteni şi râsete

Este 8 dimineaţă iar noi tocmai am trecut de barajul Oaşa. Ne îndreptăm către Transalpina, de unde vom porni către munţii Parâng. Înainte însă nu ne putem abţine să nu oprim pentru a savura lacul în lumina dimineţii.

"Parcă e dintr-o poveste...", afirm eu.
"Păi începe o poveste", îmi răspunde Adriana.

Da, şi ce dor îmi era de o poveste din mijlocul muntelui.

Călin, Adi şi Ilinca ne aşteaptă deja în Pasul Urdele, unde au campat peste noapte. O oră mai târziu ajungem şi noi şi întregim grupul.

acasă la măgăruşi

După un mic dejun rapid ne pregătim bagajele şi în sfârşit suntem gata de plecare. Rucsacul meu nu e cel mai uşor şi mă întreb când o să învăţ să fiu eficientă atunci când împachetez.

Pornim în tură cu elan, bucuroşi să fim aici şi să ne revedem. Poveştile au început să curgă încă de când ne-am întâlnit, iar acum continuăm să ne punem la curent cu ce au mai făcut ceilalţi de când nu ne-am mai văzut. Şi cum au trecut luni bune, avem ceva de recuperat.

 

Parcurgem o parte bună din creastă când realizez că e trecut de ora 13. Nu ştiu exact când a trecut timpul, dar mi-e foame. Oprim pentru a ne umple rezervele. Deşi nu ne grăbim, cred că mergem într-un ritm cel puţin constant.

Atunci când a lansat invitaţia pentru tură, Rareş s-a referit la ea ca fiind una lejeră. În urma atenţionărilor primite, s-a corectat şi a dat cifre concrete. Consecinţa a fost că unii au renunţat. Şi cred că e mai bine aşa, pentru că atunci când nu ai nici un termen de comparaţie pentru o tură de genul ăsta, când ai mai făcut doar ture de o zi cu ruscac uşor, cel mai probabil că nu eşti pregătit. Nu pentru că e extrem de greu, ci pentru că ai nevoie de anduranţă care se construieşte în timp.

După-amiază cerul începe să se înnegrească. Ne ameninţă o ploaie. Noi însă nu ne speriem. Oricum nu e ca şi cum am avea ce face în privinţa asta. Când începe să picure ne luăm pelerinele sau hainele impermeabile şi continuăm neperturbati. Ajunşi înainte de ascensiunea finală pe Vf. Parângul Mare, o parte din noi decidem să nu mai urcăm azi. Aici este punctul din care vom coborî spre Lacul Zănoaga Stânei, unde plănuim să campăm. Şi cum mâine vom urca înapoi pe acelaşi traseu, unii lăsăm pe mâine ce putem face azi, în speranţa că vremea va fi mai bună.

Începem deci coborârea. Trecem pe lângă lacul Mândra şi ajungem la Lacurile Lungu şi Roşiile. Suntem deja obosiţi iar pietrele ude ne îngreunează înaintarea. Timpul pare se să expandeze şi încep să am senzaţia că numa' nu mai ajungem. Lângă lacul Roşiile vedem urme de corturi şi evaluăm posibilitatea de a rămâne aici. Spaţiul destul de mic care nu ne convinge că poate găzdui cele 7 corturi şi speranţa că celălalt nu e foarte departe ne determină să continuăm.

De sus lacul părea a fi după muchia din stânga noastră, aşa că îl rog pe Rareş să meargă să vadă dacă e acolo. Pleacă şi dus rămâne. După o vreme începem să îl strigăm, însă nu primim nici un răspuns. Mă gândesc că poate ne-a strigat să îl urmăm şi a crezut că l-am auzit. Continuăm coborârea, însă nu pe urmele lui ci tot în jos. În timpul asta îl strigăm încontinuu, fără să primim răspuns. Cotim apoi stânga şi zărim lacul. În final ne răspunde şi Rareş, de undeva dintre jnepeni. Când ne reîntâlnim, ne povesteşte supărat cum l-am trimis în jnepeni şi ne-am dus.

Perspectiva lui asupra situaţiei:
Eu am zis: "Auzi, du-te şi tu pân-acolo să vezi ce se vede". Şi după ce l-am trimis am plecat în treaba mea. Iar el... a văzut şi urşi cât timp a fost singur pe-acolo. În imaginaţie doar, dar ce contează că tot s-a speriat o tură.

Seara începem să montăm corturile şi luăm ultima masă a zilei. Între timp apar şi cei care au urcat pe vârf, supăraţi că am coborât aşa de mult. Eh, dar uite ce loc frumos de campat.

Întunericul ne găseşte în cerc, povestind despre nimic altceva decât despre femei şi bărbaţi. Despre cum gândesc unii şi alţii, despre cum se comportă unii faţă de ceilalţi, totul cu exemple din viaţa fiecăruia. Călin ne povesteşte cum după ce poartă un tricou o dată, soţia lui vrea să îl spele, în timp ce el a muncit o zi întreagă să îşi impregneze propriul miros! Florin îşi aminteşte de pantalonii care pentru el sunt albaştri iar pentru Adriana verzi iar eu le dau exemplu de combinaţii de haine care pur şi simplu nu merg, cum ar fi o bluză cu fermoar scurt cu un hanorac cu fermoar peste (lucru evident pentru Ioana dar de neînţeles pentru băieţi) şi uite-aşa curg poveştile. Nu vă mai zic că râd cu lacrimi, cum n-am mai râs de foarte mult timp.

Seara adorm cu zâmbetul pe buze imediat ce dau de căldura sacului de dormit. Oboseala îşi spune cuvântul şi urmează o zi mai grea decât cea de azi. Continuarea ... în curând.

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Cluj-Napoca - Sebeş - Obârşia Lotrului - Pasul Urdele
vârfuri parcurse	Vf. Parângul Mare: 2.519 m
traseu	Pasul Urdele - Şaua Piatra Tăiată - şaua dinainte Vf. Parângul Mare(unde indicatorul anunţă 30min rămase până pe vârf) - Lacul Madra - Lacul Zănoaga Stânei durată: ~9h marcaj: bandă roşie până în şa iar apoi bulină roşie dif. pozitivă de nivel: 840m Vârful Parângul Mare se parcurge dus întors.
Important: După ce am coborât din Şaua Piatra Tăiată era indicat cu pietre în iarbă un izvor undeva în stânga. Noi nu aveam nevoie de apă, aşa că nu am mers să îl căutăm. Asta ar fi fost singura sursă de apă întâlnită pe creastă. Pe lângă asta am avut izvor şi lângă lacul Zănoaga Stanei, unde am campat.

parang

Saptamana trecuta, impreuna cu Rares cautam o destinatie noua, cu altitudini peste 2000 de metri. Cu toate ca noi vroiam sa mergem pe o singura zi si e destul de departe de Cluj, am ales totusi Parangul. La Parang ma gandeam de ceva timp, dar nu speram sa mai ajung anul asta.
 
Asa ca sambata dimineata, la ora 5 ne-am imbarcat si am decolat in directia Petrosani. Dupa ce am ajuns in statiunea de schi, ne-am echipat si ... la drum! Planul era sa ajungem pana pe cel mai inalt punct, Varful Parangul Mare - 2 519m, urmand sa ne intoarcem pe acelasi traseu.
 
Nu dupa mult timp de la plecare, un prim catel s-a hotarat sa ne insoteasca, ca mai tarziu sa vina si al doilea. La inceput ma deranjau pentru ca se tot invarteau printre picioarele noastre, dar in curand am ajuns sa ma obisnuiesc cu ideea.
 
Pentru ca urcaseram cu masina destul de sus, peisajele nu s-au lasat asteptate prea mult.
 

Daca Parangul Mic l-am ocolit pe curba de nivel, pe Carja l-am abordat pieptis. A urmat Gemanarea, in final ajungand si pe Parangul Mare.

  Asta nu fara pauze de mancat, de poze si de ... jucat :)

Vremea a fost ... complexa. Vorba lui Rares: 4 anotimpuri intr-o zi. Am avut parte de vant, rafale de ploaie, lapovita si ... ceva ce semana cu fulgi de zapada, dar erau inghetati. In partea a doua a zilei a aparut si soarele ... semn ca nu ne-a uitat.

Nu stiu cum, probabil ca numai oamenii care merg pe munte inteleg asta, dar fiecare munte are ceva special, doar al lui. Nu, nu sunt toti la fel :) Fiecare are acea trasatura pe care o gasesti doar acolo si care reprezinta motivul sa te reintorci. In Parang mi-a atras atentia aspectul stancos din unele zone si faptul ca am mers doar prin gol alpin.
 
In final a fost o zi reusita, in care ne-am umplut sufletele de bucurie...