#2 - schi Zillertal

#ziua4

Mă trezesc pe la 6:30 fără ceas. Mă uit pe geam şi am o surpriză plăcută: este senin. Brusc, abia aştept să ajung pe pârtie. Azi Rareş nu va schia pentru că are dureri de muşchi foarte mari, aşa că voi merge cu fetele. Ne propunem să facem un tur al Zillertal Arena, trasat pe hartă. Urcăm până la penultima telecabină şi ne oprim pentru a face poze. În depărtare tronează munţii acoperiţi de zăpadă, grandioşi şi tăcuţi.


Continuăm apoi urcarea şi ne îndreptăm către următorul telescaun. Aici, sunt oprită pentru că nu am placa în picioare. Telescaunul se opreşte şi un domn îmi explică în germană că nu am voie să urc aşa. Îi explic că nu vorbesc germană şi încearcă să spună două vorbe în engleză. Cumva înţeleg că în capăt este mai abrupt şi nu pot urca în bootsi, aşa cum o fac mereu. Din păcate eu nu sunt foarte sigură pe mine şi zilele trecute am luat o trântă serioasă din cauză că aveam un singur picior legat. Acum nu mai sunt dispusă să risc şi decid să mă întorc. Nu vreau să le stric planurile şi fetelor şi le încurajez să continue.

Aşa mă găsesc singură, cu un întreg domeniu schiabil la picioarele mele. Urmează coborâri, oprit pentru poze şi mâncat, cu alte cuvinte o zi liniştită care se se desfăşoară într-un ritm mai lent. În timp ce fetele se îngrijorează pentru mine (urmează să îmi povestească mai târziu), eu savurez fiecare moment. Pe finalul zilei de schi ne reîntâlnim. Sigur că fetele au trăit o întreagă aventură. Cumva au reuşit să coboare până jos, la şosea, într-un punct de unde nu mai au telecabină să urce. Sunt nevoite să ia autobuzul pentru a putea să revină.

Ajunşi înapoi acasă, suntem înfometaţi şi obosiţi. Combinaţia perfectă pentru ieşit în oraş. Alegem Mayrhofen, pentru că e mai mare decât Ramsau, cel în care ne aflăm noi. Aici găsim un restaurant drăguţ în care ne potolim foamea iar după pornim la pas prin centru pentru a gusta oraşul.

Cred că pot spune că ziua asta a fost cea mai reuşită pentru mine. Am putut savura munţii şi am mers în ritmul meu. În plus, intensitatea durerilor de muşchi a început să scadă. Sper că de acum va fi tot mai bine.

#ziua5 - Gerlos

Ninge iar. Azi trebuia să fie ziua cu vremea cea mai bună conform prognozei la care mă uitasem eu, însă aşteptările nu ne sunt împlinite. Am fi vrut să mergem în Hintertux, care se află la vreo 30 de km de aici, dar nu prea mai are sens. Schimbăm planul de dimineaţă şi pornim către Gerlos, o staţiune aflată în zona în care am schiat şi zilele trecute.

Aici sunt majoritar pârtii albastre şi foarte late, aşa că ne putem exersa tehnica în voie. Pe finalul zilei valea se luminează şi putem vedea în jur din nou. Ne bucurăm şi decidem să mai urcăm o dată până în punctul cel mai înalt, pentru privelişte.

#ziua6 - Hintertux

Cerul albastru ne promite cea mai frumoasă zi din vacanţă. Eram deja hotărâţi să mergem în Hintertux indiferent de vreme pentru că e ultima noastră zi aici. Adela a mai fost şi ne promite că de sus priveliştea e de neuitat.

După ce efectuăm ritualul de dimineaţă pornim către staţiune. Ca un copil mic, Adela arde de nerăbdare pe bancheta din spate. Şi are toate motivele, pentru că de la 3200m se văd munţi în orice direcţie. Şi pare că nu se mai termină.

E ceva ce lipseşte din bucuria de a fi sus atunci când nu ajungi acolo prin forţele tale. Parcă atunci când mergem în drumeţii pot să întru în contact cu muntele, îl pot simţi. Timpul este suficient să studiezi fiecare coamă care apare, fiecare element nou. În plus simţi mirosul muntelui, auzi râurile şi poţi atinge copacii. După câteva ore de urcat, bucuria vârfului şi a priveliştii pe care ţi-o oferă se transformă uşor în apogeul zilei. Ei, toate astea se pierd când urci cu telecabina alături de alte sute de oameni (probabil că şi mai mult decât atât).

E ciudat cum după o săptămâna petrecută în mijlocul munţilor, îmi e dor de ei. Mă simt că şi cum aş fi mirosit ceva doar, fără să fi gustat. În timp ce admir peisajul îmi doresc să revin în Alpi (pentru că e prima oară când îi văd) şi să fac cunoştinţă cu adevărat cu ei.

Asta nu înseamnă că nu mă bucur de ultima zi de schi. Parcă într-o săptămâna am făcut ceva progrese. În timpul ultimelor urcări, lumina începe să se schimbe şi să înfrumuseţeze totul. Melancolia finalului de vacanţă ne face să savurăm şi mai mult totul.

Costuri 

Ajungand la aspectele practice ale calatoriei, cam astea au fost costurile noastre:

• cazare: 145 EUR
• taxă de staţiune: 44 EUR
• transport&vigniete: 100 EUR
• ski pass : 237EUR - pentru 6 zile (mai multe informaţii aici)
• partea bună este ca ski passul a fost valabil oriunde am mers pe vale si nu plăteam extra pentru parcare 
• mâncare&suveniruri: 120 EUR
• pe pârtie poţi mânca o porţie de paste sau o salată cu ~8 euro; o porţie de cartofi prăjiţi cu şniţel oscilează între 10 şi 12 euro; o sticlă de suc (gen cola) costă în jur de 3 euro

TOTAL: ~650 EUR

Lecţii învăţate

• dacă vrei să iei pauză, ia-o în ziua cu vremea rea (cu vizibilitate scăzută)

• când vine vorba de prognoza meteo, şansele ca localnicii să aibă dreptate mai mare decât site-urile de specialitate sunt mari

• dacă te cazezi undeva aproape de staţia de autobuz, asigură-te că autobuzul care opreşte acolo duce unde vrei tu să ajungi

Şi acum, filmuleţul promis:

#1 - schi Zillertal Arena

#ziua1 

Ne trezim dimineaţă la 7 să fim siguri că prindem autobuzul de la 8:24. În timp ce luăm micul dejun sunt convinsă că ne-am trezit cam repede. Vine ora plecării şi ieşim din casă extrem de relaxaţi. Ne luăm schiurile din garaj şi mai schimbăm o vorbă cu gazda noastră, doamna Margit. Pornim apoi spre staţia de autobuz aflată la 2 minute distanţă. Deodată, auzim din spatele nostru un strigăt disperat. Doamna Margit, aflată acum la balcon, strigă ceva în limba germană. Fabi înţelege că pierdem autobuzul şi Adela începe o fugă disperată. Clăparii nu o prea ajută, însă nici nu par să-i stea în cale. Într-un moment de luciditate îşi dă seama că eu am bootsi în picioare şi aş putea alerga mult mai uşor. Strigă după mine şi încerc să o ajung din urmă. În depărtare vedem un autobuz care părăseşte staţia şi îşi vede de drum. Fatalitatea s-a întâmplat: am pierdut autobuzul.

Ne întoarcem umiliţi către casă. Un singur lucru ne rămâne de făcut: mergem cu maşina. Urcăm tot echipamentul în box şi pornim. Hai că nu e totul pierdut. Ajunşi în Zillertal Arena ne înarmăm cu ski passuri şi ne aşezăm la coadă. E prima tură la schi în Austria şi nu ştiu la ce să mă aştept. Ştiu că sunt pârtii mai multe şi mai lungi, peisaje mai frumoase, condiţii mai bune, am auzit toate astea, dar va fi prima dată când le voi experimenta.

Sus, placa mea nouă parcă abia aşteaptă să muşte din zăpadă. De-a lungul zilei explorăm partea asta a muntelui şi mă bucur de privelişti. Sigur că am şi una preferată, de undeva de sus, unde ai senzaţia că munţii acoperiţi de zăpadă nu se termină niciodată.

Seara stăm de poveşti până târziu. Atunci când am întrebat-o pe doamna Margit de internet, răspunsul a fost: "keine internet". Aşa "keine" a fost primul cuvânt în germană învăţat, într-un context nu tocmai fericit pentru noi. Adela şi Rareş râd de mine că sunt "generaţia tânără care nu poate fără internet", însă îi văd eu că şi ei îi simt lipsa. Compensăm acum prin poveşti în jurul mesei. Poate până la urmă o să fie un lucru bun.

#ziua2

Astăzi va fi o zi bună, azi nu vom pierde autobuzul. Ora 7 din nou, aceleaşi pregătiri: mic dejun, schimbat, echipat şi gata. La 8:15 am şi ieşit pe uşă şi ne îndreptăm spre staţie. De data asta nici nu se mai pune problema de stat la poveşti cu doamna Margit pentru că suntem concentraţi pe obiectivul nostru. Ajungem în staţie la timp. Totul decurge conform planului. Încercăm să intrăm în vorbă cu un bărbat ce pare a fi neamţ, însă fetele care mai ştiu o boabă de germană nu înţeleg absolut nimic. Începem să o apreciem pe doamna Margit, care măcar încearcă să pronunţe clar cuvintele. Când vine autobuzul, şoferul ne indică unde să ne punem schiurile şi placa. Aici au suporţi speciali în exterior, desigur. Punem echipament, urcăm şi ne găsim câte un loc confortabil undeva în spate. 2 minute mai târziu ajungem la destinaţie, coborâm şi ne recuperăm schiurile.

Până aici e bine. Acum aşteptăm al doilea autobuz, care ne va duce la baza Zillertal Arena. Soseşte, urcăm şi ne trezim în mijlocul distracţiei. 4 băieţi cântă entuziasmaţi în germană. Într-un moment al cântecului strigă în cor: "ei, ei, ei!". Încerc să ţin minte momentul şi următoarea dată le-o iau înainte. Bucuroşi răspund cu un strigăt în cor şi îşi continuă cântecele. Începuserăm ziua cu dreptul când am prins autobuzul, dar acum chiar încep să cred că va fi o zi bună.

Vremea nu ţine cu noi şi valea e acoperită de ceaţă. Sus ieşim deasupra ei, însă tot nu ne simţim încurajaţi să explorăm foarte mult. Aşa că ne alegem o pârtie pe care ne petrecem următoarele 3 ore. La amiază luăm masa şi facem planul. Eu cu Rareş am vrea să prindem autobuzul de 15:30 către casă şi Fabiola decide să vină cu noi. Adela va rămâne până la final. Mai facem câteva ture şi ne îndreptăm spre casă.

Ca să fim siguri că nu avem surprize, pe la 14:30 luăm telecabina care ne coboară. Jos aflăm că un autobuz a plecat cu 5 minute înainte şi următorul vine peste o oră, adică la 15:30. Însă fix atunci trece si cel de-al doilea autobuz care ne-ar duce acasă, prin staţie. Deci după ce aşteptăm o oră aici, va trebui să mai aşteptăm încă aproape una dincolo?

Intrăm în primul apres-ski pe care îl zărim şi ne înecăm amarul într-un cappuccino şi poveşti. Timpul zboară şi vine momentul mult aşteptat: soseşte autobuzul portocaliu (pentru că sunt diferenţiate pe culori). Urcăm încrezători, chiar dacă nu ştim exact unde vom coborî. Sperăm să ne dăm seama. Însă îndoiala îşi face loc în mintea noastră şi decidem să întrebăm şoferul. În timp ce Rareş povesteşte cu el, coteşte stânga şi recunoaştem zona. Aici e! După ce ne dăm jos aflăm de la Rareş că răspunsul şoferului atunci când l-a întrebat unde trebuie să coborâm pentru Haizenberg a fost: "wrong bus" (autobuzul greşit). Bine că am coborât înainte să apucăm să ne facem griji.

În staţie suntem puşi în faţa unei alegeri: aşteptăm 45 de minute în ploaie, sau o luăm la pas? Alegem varianta a doua şi pornim uşor la deal. În timp ce urcăm observăm o maşină de Braşov parcată în faţa unei case şi ne dorim să fi fost şi noi cazaţi acolo. Ne întrebăm apoi, ce-o să spună doamna Margit, când ne va vedea sosind doar 3, de data asta pe jos. Ieri am pierdut autobuzul şi azi ne întoarcem pe jos, cu unul mai puţin. În cazul în care ne va întreba ce s-a întâmplat îi vom spune: "Unul a cedat, am mai rămas doar 3. Cine ştie câţi vom fi mâine ...". Oricum cu autobuzul era prea simplu pentru noi. E aşa de plăcut încât poate mâine mergem într-o plimbare chiar până la pârtii (câţiva km buni), doar de încălzire. Ne distrăm copios şi răsuflăm uşuraţi când ajungem acasă. Sigur că doamna Margit îşi face apariţia şi primul lucru care ne întreabă este de ce suntem doar 3. Îi explică Fabiola situaţia şi se linişteşte. Mai târziu apare şi Adela după ce şi ea a urcat ultima parte pe jos.

valea pe care o vedem de unde suntem cazaţi

#ziua3

Dimineaţă suntem întâmpinaţi de o surpriză: valea de la picioarele noastre este înzăpezită. A nins peste noapte şi totul s-a schimbat. La micul dejun toată lumea pare obosită. Cred că mai degrabă îşi spun cuvântul durerile, care au început să îşi facă apariţia de ieri. Fiecare le are pe ale lui. Eu, cum cobor pe placă am una specială: partea stânga a gâtului (direcţia în care mă uit când cobor).

Plecăm către pârtie cu maşina. După aventura de ieri am tras concluzia că nu mai vrem cu autobuzul. Sus, pârtiile sunt acoperite de nămeţi. De data asta coborâm mult mai încet şi încercăm să controlăm fiecare viraj. Privind în jur, toată lumea face asta. Vitezele au scăzut semnificativ faţă de ieri. O altă schimbare este faptul că e mai multă linişte. Schiurile şi plăcile nu fac zgomot pe pulvăr şi parcă toată lumea a trecut pe modul silenţios. Eu am impresia că învăţ din nou să mă dau. Îmi place senzaţia pe care o am când merg pe sub un strat de zăpadă şi la un moment dat placa iese la suprafaţă.

Deşi azi am parcurs mai puţini kilometri, ziua a fost mai solicitantă pentru toţi. Revenim acasă parcă mai rupţi decât ieri.

salzburg & kaprun

    Excursia asta era programata dinainte sa ajungem in Slovenia. Mi se pareau mie destul de aproape de Maribor si chiar as fi vrut sa vad orasul lui Mozart si partiile celebre din Austria.

Asa ca vineri am plecat spre Salzburg. Dupa ce am gasit un loc de parcare, am inceput sa exploram orasul. Aveam asteptari destul de mari pentru ca tot mi-l lauda lumea. M-am uitat si la "Sunetul muzicii" din cauza ca mi-au spus colegii ca e filmat acolo. Orasul a fost frumos, dar nu pot sa spun ca am fost data pe spate. Mai degraba de Graz, pentru ca ma asteptam sa nu ma impresioneze si am fost placut surprinsa de sentimentul pe care mi l-a creat.
   
Salzburg e un oras interesant. Obiectivele turistice sunt toate concentrate in zona centrala. Au biserici, piete, strazi micute si un deal in varful caruia se afla cetatea veche. Noi am vrut sa incepem cu obiectivul cel mai indepartat, asa ca dupa ce am trecut raul spre zona centrala, nu am luat-o in stanga spre cetate, ci in dreapta spre o biserica. Acolo am urcat si apoi am mers tot pe margine pe sus, pana la cetate. Era o zona frumoasa, cu multe campii si paduri. Imi imaginez ca vara arata si mai frumos.

 Dupa ce am vizitat cetatea, am coborat in centru si ne-am bucurat de atmosfera orasului. Rebeka vroia neaparat sa vada casa in care s-a nascut Mozart si ne-a luat ceva sa o vedem, desi mai trecusem pe langa ea. Cateva poze din oras:

Pentru ca deja se facuse seara, in final am pornit spre Zell am see. Pe drum mi-a atras atentia faptul ca sunt multe tunele. Cum au autostrazi multe, nu au serpentine. Asa ca sunt destul de multe. Pentru mine a fost ceva nou.
 
In Zell am See proprietarul ne astepta ( avea camera pregatita, a stiut ca suntem din Romania). A fost prima oara cand am facut rezervare pe booking.com si am observat ca suma pentru cazare mi-a fost retinuta ( aparea ca fiind o tranzactie in asteptare). Asa ca traiam cu impresia ca am platit deja si am fost surprinsa cand ne-a cerut din nou bani. I-am scris fratelui meu si l-am rugat sa verifice ce s-a intamplat cu suma aia si mi-a spus ca o am pe card, deci probabil ca era doar o garantie. Asa ca ne-am linistit.
  
A doua zi vroiam sa mergem la schi ( doar pentru asta mersesem) si proprietarul ne-a spus ca ne duce el cu masina pana in cenrtu, la ora 8 dimineata. Cand ne-am trezit vremea era foarte urata...Era innorat, ploaie si lapovita. Asta m-a demoralizat destul de mult, dar m-am gandit ca sus trebuie sa fie zapada. Insa cand am coborat, proprietarul ne-a spus ca nu e vremea buna si ca am da banii degeaba. Suparate, am pornit totusi spre centru sa studiem terenul. Acolo am vazut ca mai sunt oameni care urca, asa ca am zis sa incercam si noi. Doar nu mersesem pana acolo sa stam la pensiune. Cu o seara inainte ne uitasem pe harta si stiam ca in Zell am see inaltimea maxima la care poti sa urci este de aprox 2000m, in schimb in Kaprun de 3000m. Si cum autobuzul pana acolo era gratuit, ne-am gandit ca e optiunea mai sigura.
     
Acolo era foarte multa lume jos, dar totusi nu stiam la ce sa ma astept. Bineinteles ca mi-au atras atentia din prima telecabinele moderne, lumea civilizata, etc. Erau harti peste tot, jos, la baza chiar un televizor care iti arata cum e sus. La coada nu prea se statea pentru ca mergea repede. Sus zapada era foarte buna. Am fost surprinse amandoua. Problema era ca era ceata si nu prea era vizibilitate. La un moment dat a aparut soarele totusi si am vazut mai mult. Eu de cateva zile nu ma simteam prea bine si pentru ca am tot urcat cu tot felul de masinarii mi s-a facut si mai rau. A fost cam neplacut.
  
Desi am plecat cu dezamagirea ca nu am vazut tot ce am fi putut vedea ( peisajele acelea montane pe care le stiam din poze), ne-am bucurat ca am vazut ce inseamna sa schiezi in Austria si am ajuns la peste 3000 de metri. Inchei cu ceva poze :

cavnic - prima data pe teleski

     Pentru ca tot imi recomanda lumea partia de la Cavnic, weekendul trecut am luat in sfarsit decizia de a o incerca. Am luat-o atat de greu pentru ca e destul de departe de Cluj.

Inarmati cu rabdare si entuziasm, dupa trei ore de somn, la ora 6 ne-am trezit sa ne pregatim de plecare. La 7 am reusit sa iesim din Cluj, iar la 10 am ajuns.

Dupa ce ne-am echipat, am plecat spre partie. Ceilalti curiosi, eu mai mult cu groaza. Stiam ca e doar teleschi si avusesem deja o incercare esuata de a urca in Predeal. Chiar am ramas cu sechele de atunci pentru ca eram singura si am tot incercat dar nu reuseam si pe deasupra mi-a si zis un tip ca m-a vazut si pe partie ca nu stiu sa ma dau. Imi era teama ca nu o sa reusesc nici acum ...Rebe stia de experienta mea asa ca a venit cu mine. Dupa ce ne-am luat cate 12 urcari ( eram optimista) , ne-am dus la teleschi. Acolo, i-am spus domnului care ajuta lumea sa urce ca sunt incepatoare si mi-a spus din prima ca dupa ce incerc de 2-3 ori, daca nu reusesc sa merg sa mai exersez. Zis si facut, am incercat, am tot cazut. Din nou aceeasi problema ca si data trecuta, si anume ca nu reuseam sa imi gasesc echilibrul absolut deloc. Dupa cele trei incercari alocate mi-a zis sa merg sa mai invat  ... asa ca am plecat si mai ingrozita decat data trecuta ... nu mai vroiam deloc sa incerc ... stiam ca asta inseamna ca trebe sa urc pe jos de fiecare data. Intre timp un prieten care era cu noi facuse o tura deja, a coborat si i-am spus ca nu reusesc. Mi-a spus sa mai incerc, i-am zis ca nu mai vreau si atunci mi-a dat ideea sa merg la celalalt teleschi, care incepe de la jumatatea partiei in sus. Tot el mi-a spus sa incerc sa ma tin cu o singura mana, nu cu amandoua.
        
Asa ca am luat-o la picior impreuna cu Rebe spre celalalt teleschi. Desi i se luase si ei urcarea, a ales sa vina cu mine. Cand am ajuns in cele din urma, teleschiul era gol. Cat am mai amanat eu momentul, a venit lume asa ca am mai gasit un motiv sa mai astept putin. In cele din urma nu am avut de ales... a trebuit sa merg. Domnul de aici ma vazuse ca ezit si m-a incurajat ... mi-a spus ca trebuie sa invat. Asa ca mi-am facut curaj din nou si am incercat. Mi-a dat el rozeta si am pornit. A fost prima oara cand m-am tinut cu o singura mana si am reusit ! Nu-mi venea sa cred.... nenea imi zicea : "Bravo!" , Rebe: "bine Ale!" si eu urcam si nu cadeam ... si chiar am ajuns pana sus.

Acolo privelistea arata cam asa :

Eram asa de bucuroasa .... dar mi-am dat seama ca nici Rebeka nu mai urcase cu teleschiul si desi ea era pe schiuri, nu vroiam sa o las singura. Si la putin timp o vad ca urca...reusise din prima :)

Asa ca in sfarsit puteam sa ne dam ( era deja 12 fara 20 si noi nu ne dadusem nici macar o data). Partia era foarte buna. Spre deosebire de Buscat, o singura portiune foarte mica de gheata am vazut. Asa ca de data asta chiar am putut sa ma dau.

Si baietii erau foarte incantati. Ziua era senina, zapada perfecta, ce ne puteam dori mai mult ? Asa ca toata lumea era cu zambetul pe buze .

 Dar in final sunt convinsa ca eu eram cea mai fericita pentru ca a fost ziua in care am reusit sa urc cu teleschiul :) Foaaaaaarte mult mi-a placut la Cavnic :D

buscat

      Ieri am fost pentru prima oara la Buscat. Traiam cu impresia ca nu am mai fost ( mai ajunsesem pana la Baisoara la schi ), dar cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca mai vazusem locurile. Vara trecuta am fost voluntar la maratonul Apuseni chiar in zona aia. Asa ca m-am bucurat sa o recunosc.

Cu toate ca pana sa facem dreapta spre statiunea Muntele Baisorii zapada era si nu prea, pe masura ce ne apropiam aparea tot mai multa ...

         
Ajunsi in cele din urma, eram plini de entuziasm toti. Eu nu numai ca nu mai incercasem partia, dar era prima oara cand urcam cu telescaunul. Un motiv un plus sa ard de nerabdare ...

Cand am urcat prima oara , s-a creat un hau dedesubtul nostru ( eram cu Rebeka ), ceea ce ne-a dat o senzatie de nesiguranta si de teama. Noi am crezut ca am coborat siguranta, dar la a doua tura am aflat ca nu am coborat-o de tot. Oricum , deja pe la a 5-a urcare, cand am fost iar impreuna eram amandoua "experte", cum s-a exprimat Rebeka ( de parca era o filozofie sa stai pe scaun si sa astepti sa ajungi sus). Oricum, cert este ca ne-am descurcat de minune si eram taaaare bucuroase.

    Sus privelistea era incredibila ... Munti, brazi inalbiti de zapada si liniste ...

        
 Partia nu era intr-o stare foarte buna pentru ca nu mai ninsese demult se si formasera portiuni mari de gheata. Fiind incepatoare, nu numai ca nu am reusit sa ma dau, dar am si luat niste trante pe care o sa le tin minte. Mi-am invinetit un genunchi atat de tare incat am luat decizia ( pe care poate ca ar fi trebuit sa o iau de la inceput) sa nu sa mai merg fara aparatoare la genunchi.

Ziua a fost frumoasa totusi, pentru ca am petrecut-o la munte, alaturi de cea mai buna prietena a mea si de colegii de munca. M-am bucurat sa petrec timp cu ei in afara programului de munca si sper sa facem asta mai des :)