Alba Iulia City Race a insemnat bucurie in alergare, experimentare, verificare, reintalnire cu oameni cunoscuti ... fericire.

Cu o jumatate de ora intarziere, sambata dimineata in jurul orei 7, impreuna cu Rares, Adi si Aida porneam din Cluj catre Alba Iulia. Inca din seara anterioara incepusera sa ma ia emotiile si pe masura ce ne apropiam cresteau tot mai mult. Indiferent de cat de mult ma antrenez pentru o cursa, nu stiu niciodata la ce sa ma astept. Nu stiu cum o sa imi reactioneze organismul in timpul concursului. E o combinatie de mai multi factori, si inca nu am descoperit formula magica care sa imi spuna asta. Conteaza ce si cat am mancat in ultima perioada, cat am dormit si bineinteles cat m-am antrenat. Pe langa asta mai e si fondul de oboseala, care daca e ridicat, nu prea mai conteaza celelalte.

Era prima cursa de anul asta. Am ales sa merg la Alba Iulia pentru ca se anunta un concurs fain ( cei de la "Asociatia Sport la Orice Varsta" organizeaza si "Azuga Trail Race", cursa care mi-a placut enorm, in ciuda vremii) si era un prilej bun de a verifica unde sunt. De vreo 2 saptamani am inceput sa fac si diferente de nivel si e prima oara cand chiar am un plan de antrenament.

Ajunsi in Alba in jurul orei 9, la timp pentru a ne ridica kiturile, ne-am indreptat optimisti spre cetate. Benzile albe dintre zidurile cetatii ne spuneau ca pe acolo o sa se alerge. Ne-am decis sa le urmam insa nu a fost cea mai buna idee pentru ca am reusit sa ne ratacim printre ziduri, in cautarea unui posibilitati de a urca sus ...In final am gasit scarile si am ajuns la poarta de start a concursului si apoi in zona de ridicare a kiturilor. In mijlocul agitatiei si emotiilor celorlalti ( care se transmiteau foarte usor ), am intrat in posesia tricoului si a numarului de concurs 130.

concentrata inainte de start

Au urmat fuga la masina, schimbatul, descoperirea ca nu am agrafe pentru numar, mers inapoi spre zona de concurs, povestit cu oameni cunoscuti, procurarea agrafelor, incalzirea de cel mult 10 minute, pozitionarea in zona de start undeva in mijlocul multimii si ... startul :)

emotii

start !

Eram hotarata sa nu las adrenalina concursului sa imi creasca ritmul peste puterile mele si sa las primii kilometri pentru incalzire. Dupa 2 km, am iesit de pe asfalt si am inceput sa urc o panta lina despre care stiam de pe profilul cursei ca urma sa tina pana pe la kilometrul 4. Am luat-o usor cu speranta ca o sa ajung pana sus fara sa opresc. Spre finalul ei a devenit mai abrupta si am fost nevoita sa o iau la pas totusi. A urmat intrarea pe un drum asfaltat care pana pe la kilometrul 7 a mers drept sau a coborat. Asa ca ajunsa la km 7 aveam in jur de 40 de minute si 200 de metri urcati. Urmau inca vreo 500 in urmatorii 5 km. Asteptam urcarea cu frica si entuziasm in acelasi timp. Nu s-a lasat asteptata mult si in curand a inceput o panta abrupta. Dupa o urcare scurta, a aparut punctul de alimentare unde mi-am refacut fortele si am continuat. Am luat-o la pas alert, incercand sa merg suficient de tare cat sa am un ritm sustinut si suficient de incet cat sa imi ramana energie pana la final. Daca la inceput faceam pasii mari, curand mi-am amintit ca in toate cartile citite se insita pe pasii mici. Asa ca am decis sa incerc si am simtit imediat ca energia consumata scade. Spre surprinderea mea, urcarea nu a fost dura ci a alternat cu zone de plat sau de coborare care imi dadeau ocazia sa ma odihnesc si sa imi revin.

O data ajunsa pe varful Mamut, m-a invadat bucuria peisajului care era superb si a sentimentului de usurare ca s-a terminat urcarea. Urma coborarea prin padure, insa nu inainte de a opri la punctul de hidratare. Coborarea a fost prin padure si noroi ( suficient cat sa te murdaresti, dar alergabil ) si dupa ~4km am iesit pe drum pietruit. In departare se vedea intrarea in cetate si deja puteam 'mirosi' finalul. Dupa ce am intrat din nou in zona asfaltata si am parcurs bulevardul principal, ceasul imi spunea ca am parcurs putin peste 18 km, iar un voluntar mi-a transmis ca mai sunt in jur de 2 km. 2 km ? Dar cetatea este atat de aproape ... Ce nu stiam eu era ca urma sa dau inca o tura de cetate, bonus :) Asa ca ultima parte a cursei a fost destul de chinuitoare ( era pe pavaj si ma dureau picioarele destul de tare din cauza papucilor ) si singurul motiv pentru care nu m-am oprit a fost ca era o fata destul de aproape in urma mea si chiar nu vroiam sa ma intreaca pe final.

aici chiar trageam de mine

Linia de finish am trecut-o obosita, dar atat de bucuroasa.... Timpul final a fost de 2h15m34s, cel mai bun timp al meu de pana acum la diferenta de nivel de peste 600m.