meet retezat mountains

I've been to Retezat Mountains so many times that I don't even know the count anymore. I've seen them green during the summer and white during winters, I've felt the cold and I got sun burned. Sometimes I feel that I know them really well, but other times I feel that I still have so much to discover.


Last weekend we chose to do a track that we already knew. We wanted to show our friends Lumi and Tito the best they have. And I had a secret plan: to make them fall in love.

The ten of us met on Friday night, close to the national park's entrance. Some of us already knew each other, other didn't. When we got to the starting point of our track it was late already. But we were determined to get to Bucura Lake that night. We knew that it meant 2 hours of trekking by night, but it wasn't really a big deal. Maybe some people could get scared by the bear warnings, but not us. Nothing can stop us to enjoy the sunrise near a mountain lake in the morning.

Seriously now, there are bears all over Carpathians but we've never seen one. And it's not like we go only on marked trails, or only during the day.

On Saturday morning, after a few hours of sleep we got up as fast as if it was Christmas morning and we were about to receive a gift. And it was one of those gifts that you remember for a long time. Everything was exactly as I remembered: just perfect.

Later we were all ready to leave towards our first peak: Judele. And two hours later, we were there. Suddenly this felt like the top of the world and I could actually taste the freedom. This was it. For a while we just stayed there and enjoyed the stunning view.

But then it was time to go. We still had a long way ahead. So we took our group photo and went back. Next stop: Zanoaga Lake, the deepest glacier lake in Romania (29m).

This time, not all of us made it. If there is something really specific to Retezat, there are two things: lakes and rocks. While the lakes create the most amazing views, the rocks make it difficult to advance on the trails. And if you are a beginner they can become a real obstacle. This is why we were only five left. It was because of them.

At Zanoaga, after we had our late lunch, we were about to leave, when suddenly something happened: a donkey attacked us! It was small, black and looked like a plush toy, but it was dangerous. At least that's what Rares thought when he saw it running towards him. Apparently he had no choice, but to run also!

During the last part of the hike, we were happy to find raspberries and cranberries. And after we entered the forest, the rich forest which felt so alive, we found something else: chanterelle mushrooms. A lot of them. At sunset, we got back to our tents tired, but happy. It was a full day.

On Sunday the plan was simple: go to Peleaga Peak, the highest one on this area and after that back to the cars. It took us two hours to get there, even though we had our tents and sleeping bags with us this time. And once we were there, we saw it: one of the most amazing views here.

Peleaga Peak - 2509m

The lunch break was near Peleaga lake and after that it felt that nothing could happen anymore. We only had the last descent estimated at another two hours. But something did happen: it started to rain. And what a rain. It only took half an hour to get completely wet. When we finally got to the cars, it didn't matter anymore.

after the rain, on our way home

Did I tell you that these are my favourite mountains in Romania? Now that you've seen the landscape there, you know why...

Technical corner
route	Cluj-Napoca - Barajul Gura Apei - Poiana Pelegii
peaks	day 1: Vf. Judele - 2398 m day 2: Vf. Peleaga - 2509m
track - day 1	"Poiana Pelegii" - Bucura Lake time: ~2h total ascent: 435m distance: 3,3km
track - day 2	Bucura Lake - Judele Peak - Zanoaga Lake - "Crucea Trasnitului" - Bucura Lake time: ~10h total ascent: 1150m distance: 18,8km
track - day 3	Bucura Lake - Peleaga Peak - Peleaga Lake - "Poiana Pelegii" time: ~5h35minh total ascent: 400m distance: 8,3km
Note: You can find water in Poiana Pelegii near the salvamont hut, at Bucura Lake (again near the salvamont) and at Zanoaga Lake.

day 1 elevation gain

day 2 elevation gain

day 3 elevation gain

day 1 -pink, day 2 - yellow, day 3 - blue

retezatul altfel

În mine zace ceva. E un monstru care se hrăneşte cu munte şi care mă chinuie când îi e foame.

La asta mă gândesc în timp ce urcăm către cabana Genţiana, vineri noaptea pe la ora 10. Au trecut 2 weekenduri în care nu am ieşit din oraş şi săptămâna trecută deja nu mai rezistam. Număram zilele până la plecare. Când a venit în sfârşit vinerea, am rupt uşa biroului (la figurat doar, că n-a fost nevoie de forţă brută) şi am fugit repede să-mi fac bagajele.

Şi iată-mă acum, noaptea prin pădure din nou, împreună cu Rareş şi Dana în drum spre Genţiana. La început drumul a fost blând, iar zăpada lipsea cu desăvârşire. Când şi-a făcut apariţia însă, la ~1km după plecare, s-a arătat sub forma unui strat de gheaţă extrem de neprietenos. Iar acum toţi trei ne chinuim să supravieţuim cumva şi suntem mai mult pe lângă potecă, încercând să găsim o cale către cabană. Periodic mă trezesc în spate şi imaginaţia mea o ia razna. Ştiţi filmul ăla cu Liam Neeson, în care o gaşcă de oameni se luptă cu o haită de lupi? La un moment dat ei merg în şir indian şi lupii îi doboară unul câte unul, de la coadă. Dacă nu l-aţi văzut nici să nu vă uitaţi. Eu am făcut greşeala şi uite cât sufăr acum. Noroc cu Rareş care se oferă să îmi ia locul. În faţă e mai bine. Aici văd doar urşi.

Hai că nu mai e mult. Am şi trecut de jumate. Trec de o nouă zonă îngheţată, de data asta puţin mai dificilă şi când mă întorc, văd că în spatele meu Dana a căzut. Se ridică şi ne întreabă îngrijorată dacă îi curge sânge din frunte. O asigurăm că nu e decât un cucui serios şi continuăm, de data asta cu şi mai multă atenţie. Ajungem sus puţin după miezul nopţii. În sala de mese încă e lumină şi câţiva oameni treji. Vreo 2-3 numai, pentru că mâine dimineaţă plecarea e la 8. E clară treaba, nu-mi fac eu somnul de frumuseţe în noaptea asta. Luăm masa şi ne luăm paturile în primire. Măcar să valorificăm puţinele ore rămase.

Dimineaţa mă trezeşte forfota din cabană. Deschid ochii pe jumate şi refuz să întreb cât e ceasul. Mi-e teamă că dacă întreb o să aflu că suntem în întârziere şi o să fiu nevoită să mă ridic. Sigur că nu pot amâna la nesfârşit şi în până la urmă ne ridicăm şi noi.

Fără să vreau agitaţia din jur mă pune în alertă. Când vine ora plecării sunt în faţa cabanei, pregătită. Planul este să ne îndreptăm către Vârful Peleaga, atât cât putem. Probabil că cei care au colţari şi piolet vor putea ajunge pe vârf. Ceilalţi în schimb cel mult până în creastă. Eu cu Rareş avem împreună un echipament complet, ceea ce nu e prea încurajator. Pentru mine însă ar fi o mare bucurie să ajungem în creastă şi să vedem lacul Bucura. Deşi vin deja de vreo 3 ani în Retezat iarna, nu am reuşit niciodată să ajungem mai departe de lacul Pietrele din cauza condiţiilor meteo.

 

 

 

Împreună pornim către primul popas al zilei: Crucea lui Cuxi. Weekendul este organizat în memoria lui, aşa că oprim pentru un moment aici. Continuăm apoi pe vale în sus. În mijlocul atâtor oameni (pentru că ne-am adunat câteva zeci), sunt unii pe care îi văd acum pentru prima oară şi alţii pe care îi revăd. Oricum ar fi, poveştile curg şi când ajungem la lacul Pietrele, am senzaţia că tocmai ce am plecat de la cabană. De aici mai avem un ultim urcuş şi gata: suntem în creastă.

 

Pornim în şir indian şi nu ştiu cum dar ajung să fiu ceva mai în faţă decât plănuiam, adică a 3-a după Cotyso şi un alt băiat. După ce primii bat urme o vreme pe la jumătatea pantei vine rândul meu. Aşa ajung să fiu prima în şir într-o porţiune aproape verticală. Când am făcut împărţeala echipamentului cu Rareş, colţarii mi-au revenit mie, iar lui pioletul. Acum sunt îngrijorată pentru el, pentru că dacă eu pot înfinge coltarii în gheaţă, el are nevoie de trepte. Fac câţiva paşi fără să bat urme prea adânci în gheaţă. El mă asigura că e ok, însă nu sunt prea convinsă. Încerc apoi să lovesc gheaţa de două ori şi surpriză! Se sparge destul de uşor. Păi dacă aşa stă treaba, încep bat gheaţa de două ori la fiecare pas pentru a construi trepte şi continui voiniceşte. După un timp Cotyso propune să luăm o pauză, însă suntem atât de aproape iar poziţia nu este cea mai comodă. Decidem să continuăm şi în mai puţin de 5 minute ajungem sus.

Încă 3-4 paşi şi gata, suntem pe creastă. De aici putem vedea lacul Bucura în jos şi întreaga căldare în care se află. Am senzaţia că este un masiv complet diferit faţă de cel pe care îl ştiu eu. Cred că asta se aplică pentru orice munte în straie albe. Mă întind pe jos şi strig: "lăsaţi-mă aici!".

Ce urmează e uşor de ghicit. Pornim către Peleaga, având acelaşi peisaj la picioarele noastre pe care ne oprim din când în când să îl admirăm. Dacă la început ne gândeam că vom merge doar cât ne permite traseul, în curând ne dăm seama că partea cea mai grea a trecut deja şi că putem ajunge până pe vârf. Mă bucur când văd un alt grup de oameni ce urcă în creastă pe un versant puţin mai lin. Eram îngrijorată pentru coborâre. Mă gândeam: dacă a fost aşa de greu să urcăm, cum vom coborî? Dar varianta asta e mult mai domoală şi mă liniştesc.

 

Pe măsură ce ne apropiem de vârf, norii încep să acopere valea. Noroc că sunt în continuă mişcare şi momentele în care este acoperită alternează cu cele în care putem vedea departe în zare.

Ajunsă pe vârf, declar cu patos: "ştiţi că am zis mai jos să mă lăsaţi acolo? nu mai vreau acolo, ci aici!".

 

Savurăm peisajul o vreme şi apoi începem coborârea, de data asta parcă într-un ritm mai lent. Încerc să amân momentul când vom coborî de pe creastă. Când în final cotim dreapta arunc o ultimă privire în urmă şi încerc să iau totul cu mine. Cumva ştiu că acum se creează o amintire şi că voi reveni la ea, aşa că aş vrea să memorez fiecare detaliu.

La coborâre găsim o metodă simplă de a economisi timp: ne dăm la vale ca pe tobogan. Sunt unele clipe când uit de tot şi de toate şi mă întorc la a fi copil. Atunci mă bucur din toată inima şi parcă singurul lucru care există este atunci şi acolo. Toboganul a intrat în categoria asta.

Ajunşi înapoi la cabană, ne dăm seama că încă e destul de devreme şi avem timp să furăm un somn de amiază. Cu toată oboseala acumulată în timpul săptămânii şi după ce am dormit atât de puţin în noaptea anterioară, aşa de bine ne prinde. Adorm aproape instant, deşi nu este tocmai linişte în cameră.

Seara ieşim în sala de mese, împinşi de o foame de lup. Căutăm repede în bagaj mâncarea şi pregătim un festin de zile mari. Bine, poate nu e chiar festin, dar în situaţia dată aşa îl percep.

Mai târziu, când o chitară şi o muzicuţă încep să cânte începe distracţia. Li se alătură şi vocile mesenilor şi uite-aşa veselia e la ea acasă. Ne distrăm copios când melodia "mamă, de ce m-ai măritat" este interpretată la refren de fete alternativ cu băieţii (dacă nu o ştiţi, trebuie să o ascultaţi; sunt amuzante versurile). Nu vă mai zic că Dana, una dintre "soprane" are refrenul în minte şi a doua zi.

Dacă pentru unii distracţia ţine până pe la 2, pe noi oboseala ne împinge către dormitor destul de devreme. Adorm cu imaginea Retezatului alb în minte şi cu zâmbetul pe buze.

“Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans“

retezat

In weekendul 26-28.07 am revazut Retezatul. Prima oara l-am vazut anul trecut, si a ocupat locul I in inima mea pe loc. Inainte imi placea Piatra Craiului cel mai mult, dar asta pana sa vad Retezatul.
 
Asa ca asteptam entuziasmata weekendul. Excursia am facut-o impreuna cu Rebeka si Honza, un prieten din Cehia care a venit in vizita. Vineri in jur de ora 17:00 ieseam din Cluj, in drum spre Poiana Pelegii. Desi drumul a fost lung, la ora 00:30 am ajuns la Lacul Bucura, gata sa campam.

 A doua zi nu ne-am trezit devreme, cum ar fi trebuit. Din cauza oboselii si a frigului din timpul noptii, doar dimineata am reusit sa dorm, asa ca abia la 11 am plecat pe traseu. Planul era sa mergem pe Peleaga si Papusa, si apoi mai departe pe creasta, in dreapta. Insa pentru ca am ajuns destul de tarziu pe Papusa, am hotarat sa mergem spre Lacul Galesu de acolo. Asta doar dupa ce am pozat cele doua personaje principale din Titanic :D

In final ne-am dat seama ca si Galesu e departe, asa ca ne-am oprit la unul din lacurile din Valea Rea. Dupa o pauza bine meritata, am plecat inapoi spre Bucura unde am ajuns in jur de ora 21.
 
A treia zi, si ultima intentionam sa plecam in jur de ora 16:00 spre masini, asa ca am hotarat sa parcurgem un traseu mai scurt : Lacul Bucura - Lacul Zanoaga. De data asta am plecat mai devreme, in jur de ora 9:30. In jur de ora 12 am ajuns. Peisajul era incredibil ....

Dupa o pauza destul de lunga, am plecat inapoi spre corturi, de unde am plecat spre masini. Ce frumos e Retezatul ....

Anul acesta am observat ca erau foarte multi straini in Retezat. Honza chiar s-a intalnit cu o colega de munca acolo ( stia ca este posibil sa mearga ). De asemenea, a intalnit si slovaci. Am impresia ca strainii vad mai mult din tara noastra decat multi dintre romani.