meet retezat mountains

I've been to Retezat Mountains so many times that I don't even know the count anymore. I've seen them green during the summer and white during winters, I've felt the cold and I got sun burned. Sometimes I feel that I know them really well, but other times I feel that I still have so much to discover.


Last weekend we chose to do a track that we already knew. We wanted to show our friends Lumi and Tito the best they have. And I had a secret plan: to make them fall in love.

The ten of us met on Friday night, close to the national park's entrance. Some of us already knew each other, other didn't. When we got to the starting point of our track it was late already. But we were determined to get to Bucura Lake that night. We knew that it meant 2 hours of trekking by night, but it wasn't really a big deal. Maybe some people could get scared by the bear warnings, but not us. Nothing can stop us to enjoy the sunrise near a mountain lake in the morning.

Seriously now, there are bears all over Carpathians but we've never seen one. And it's not like we go only on marked trails, or only during the day.

On Saturday morning, after a few hours of sleep we got up as fast as if it was Christmas morning and we were about to receive a gift. And it was one of those gifts that you remember for a long time. Everything was exactly as I remembered: just perfect.

Later we were all ready to leave towards our first peak: Judele. And two hours later, we were there. Suddenly this felt like the top of the world and I could actually taste the freedom. This was it. For a while we just stayed there and enjoyed the stunning view.

But then it was time to go. We still had a long way ahead. So we took our group photo and went back. Next stop: Zanoaga Lake, the deepest glacier lake in Romania (29m).

This time, not all of us made it. If there is something really specific to Retezat, there are two things: lakes and rocks. While the lakes create the most amazing views, the rocks make it difficult to advance on the trails. And if you are a beginner they can become a real obstacle. This is why we were only five left. It was because of them.

At Zanoaga, after we had our late lunch, we were about to leave, when suddenly something happened: a donkey attacked us! It was small, black and looked like a plush toy, but it was dangerous. At least that's what Rares thought when he saw it running towards him. Apparently he had no choice, but to run also!

During the last part of the hike, we were happy to find raspberries and cranberries. And after we entered the forest, the rich forest which felt so alive, we found something else: chanterelle mushrooms. A lot of them. At sunset, we got back to our tents tired, but happy. It was a full day.

On Sunday the plan was simple: go to Peleaga Peak, the highest one on this area and after that back to the cars. It took us two hours to get there, even though we had our tents and sleeping bags with us this time. And once we were there, we saw it: one of the most amazing views here.

Peleaga Peak - 2509m

The lunch break was near Peleaga lake and after that it felt that nothing could happen anymore. We only had the last descent estimated at another two hours. But something did happen: it started to rain. And what a rain. It only took half an hour to get completely wet. When we finally got to the cars, it didn't matter anymore.

after the rain, on our way home

Did I tell you that these are my favourite mountains in Romania? Now that you've seen the landscape there, you know why...

Technical corner
route	Cluj-Napoca - Barajul Gura Apei - Poiana Pelegii
peaks	day 1: Vf. Judele - 2398 m day 2: Vf. Peleaga - 2509m
track - day 1	"Poiana Pelegii" - Bucura Lake time: ~2h total ascent: 435m distance: 3,3km
track - day 2	Bucura Lake - Judele Peak - Zanoaga Lake - "Crucea Trasnitului" - Bucura Lake time: ~10h total ascent: 1150m distance: 18,8km
track - day 3	Bucura Lake - Peleaga Peak - Peleaga Lake - "Poiana Pelegii" time: ~5h35minh total ascent: 400m distance: 8,3km
Note: You can find water in Poiana Pelegii near the salvamont hut, at Bucura Lake (again near the salvamont) and at Zanoaga Lake.

day 1 elevation gain

day 2 elevation gain

day 3 elevation gain

day 1 -pink, day 2 - yellow, day 3 - blue

retezatul altfel

În mine zace ceva. E un monstru care se hrăneşte cu munte şi care mă chinuie când îi e foame.

La asta mă gândesc în timp ce urcăm către cabana Genţiana, vineri noaptea pe la ora 10. Au trecut 2 weekenduri în care nu am ieşit din oraş şi săptămâna trecută deja nu mai rezistam. Număram zilele până la plecare. Când a venit în sfârşit vinerea, am rupt uşa biroului (la figurat doar, că n-a fost nevoie de forţă brută) şi am fugit repede să-mi fac bagajele.

Şi iată-mă acum, noaptea prin pădure din nou, împreună cu Rareş şi Dana în drum spre Genţiana. La început drumul a fost blând, iar zăpada lipsea cu desăvârşire. Când şi-a făcut apariţia însă, la ~1km după plecare, s-a arătat sub forma unui strat de gheaţă extrem de neprietenos. Iar acum toţi trei ne chinuim să supravieţuim cumva şi suntem mai mult pe lângă potecă, încercând să găsim o cale către cabană. Periodic mă trezesc în spate şi imaginaţia mea o ia razna. Ştiţi filmul ăla cu Liam Neeson, în care o gaşcă de oameni se luptă cu o haită de lupi? La un moment dat ei merg în şir indian şi lupii îi doboară unul câte unul, de la coadă. Dacă nu l-aţi văzut nici să nu vă uitaţi. Eu am făcut greşeala şi uite cât sufăr acum. Noroc cu Rareş care se oferă să îmi ia locul. În faţă e mai bine. Aici văd doar urşi.

Hai că nu mai e mult. Am şi trecut de jumate. Trec de o nouă zonă îngheţată, de data asta puţin mai dificilă şi când mă întorc, văd că în spatele meu Dana a căzut. Se ridică şi ne întreabă îngrijorată dacă îi curge sânge din frunte. O asigurăm că nu e decât un cucui serios şi continuăm, de data asta cu şi mai multă atenţie. Ajungem sus puţin după miezul nopţii. În sala de mese încă e lumină şi câţiva oameni treji. Vreo 2-3 numai, pentru că mâine dimineaţă plecarea e la 8. E clară treaba, nu-mi fac eu somnul de frumuseţe în noaptea asta. Luăm masa şi ne luăm paturile în primire. Măcar să valorificăm puţinele ore rămase.

Dimineaţa mă trezeşte forfota din cabană. Deschid ochii pe jumate şi refuz să întreb cât e ceasul. Mi-e teamă că dacă întreb o să aflu că suntem în întârziere şi o să fiu nevoită să mă ridic. Sigur că nu pot amâna la nesfârşit şi în până la urmă ne ridicăm şi noi.

Fără să vreau agitaţia din jur mă pune în alertă. Când vine ora plecării sunt în faţa cabanei, pregătită. Planul este să ne îndreptăm către Vârful Peleaga, atât cât putem. Probabil că cei care au colţari şi piolet vor putea ajunge pe vârf. Ceilalţi în schimb cel mult până în creastă. Eu cu Rareş avem împreună un echipament complet, ceea ce nu e prea încurajator. Pentru mine însă ar fi o mare bucurie să ajungem în creastă şi să vedem lacul Bucura. Deşi vin deja de vreo 3 ani în Retezat iarna, nu am reuşit niciodată să ajungem mai departe de lacul Pietrele din cauza condiţiilor meteo.

 

 

 

Împreună pornim către primul popas al zilei: Crucea lui Cuxi. Weekendul este organizat în memoria lui, aşa că oprim pentru un moment aici. Continuăm apoi pe vale în sus. În mijlocul atâtor oameni (pentru că ne-am adunat câteva zeci), sunt unii pe care îi văd acum pentru prima oară şi alţii pe care îi revăd. Oricum ar fi, poveştile curg şi când ajungem la lacul Pietrele, am senzaţia că tocmai ce am plecat de la cabană. De aici mai avem un ultim urcuş şi gata: suntem în creastă.

 

Pornim în şir indian şi nu ştiu cum dar ajung să fiu ceva mai în faţă decât plănuiam, adică a 3-a după Cotyso şi un alt băiat. După ce primii bat urme o vreme pe la jumătatea pantei vine rândul meu. Aşa ajung să fiu prima în şir într-o porţiune aproape verticală. Când am făcut împărţeala echipamentului cu Rareş, colţarii mi-au revenit mie, iar lui pioletul. Acum sunt îngrijorată pentru el, pentru că dacă eu pot înfinge coltarii în gheaţă, el are nevoie de trepte. Fac câţiva paşi fără să bat urme prea adânci în gheaţă. El mă asigura că e ok, însă nu sunt prea convinsă. Încerc apoi să lovesc gheaţa de două ori şi surpriză! Se sparge destul de uşor. Păi dacă aşa stă treaba, încep bat gheaţa de două ori la fiecare pas pentru a construi trepte şi continui voiniceşte. După un timp Cotyso propune să luăm o pauză, însă suntem atât de aproape iar poziţia nu este cea mai comodă. Decidem să continuăm şi în mai puţin de 5 minute ajungem sus.

Încă 3-4 paşi şi gata, suntem pe creastă. De aici putem vedea lacul Bucura în jos şi întreaga căldare în care se află. Am senzaţia că este un masiv complet diferit faţă de cel pe care îl ştiu eu. Cred că asta se aplică pentru orice munte în straie albe. Mă întind pe jos şi strig: "lăsaţi-mă aici!".

Ce urmează e uşor de ghicit. Pornim către Peleaga, având acelaşi peisaj la picioarele noastre pe care ne oprim din când în când să îl admirăm. Dacă la început ne gândeam că vom merge doar cât ne permite traseul, în curând ne dăm seama că partea cea mai grea a trecut deja şi că putem ajunge până pe vârf. Mă bucur când văd un alt grup de oameni ce urcă în creastă pe un versant puţin mai lin. Eram îngrijorată pentru coborâre. Mă gândeam: dacă a fost aşa de greu să urcăm, cum vom coborî? Dar varianta asta e mult mai domoală şi mă liniştesc.

 

Pe măsură ce ne apropiem de vârf, norii încep să acopere valea. Noroc că sunt în continuă mişcare şi momentele în care este acoperită alternează cu cele în care putem vedea departe în zare.

Ajunsă pe vârf, declar cu patos: "ştiţi că am zis mai jos să mă lăsaţi acolo? nu mai vreau acolo, ci aici!".

 

Savurăm peisajul o vreme şi apoi începem coborârea, de data asta parcă într-un ritm mai lent. Încerc să amân momentul când vom coborî de pe creastă. Când în final cotim dreapta arunc o ultimă privire în urmă şi încerc să iau totul cu mine. Cumva ştiu că acum se creează o amintire şi că voi reveni la ea, aşa că aş vrea să memorez fiecare detaliu.

La coborâre găsim o metodă simplă de a economisi timp: ne dăm la vale ca pe tobogan. Sunt unele clipe când uit de tot şi de toate şi mă întorc la a fi copil. Atunci mă bucur din toată inima şi parcă singurul lucru care există este atunci şi acolo. Toboganul a intrat în categoria asta.

Ajunşi înapoi la cabană, ne dăm seama că încă e destul de devreme şi avem timp să furăm un somn de amiază. Cu toată oboseala acumulată în timpul săptămânii şi după ce am dormit atât de puţin în noaptea anterioară, aşa de bine ne prinde. Adorm aproape instant, deşi nu este tocmai linişte în cameră.

Seara ieşim în sala de mese, împinşi de o foame de lup. Căutăm repede în bagaj mâncarea şi pregătim un festin de zile mari. Bine, poate nu e chiar festin, dar în situaţia dată aşa îl percep.

Mai târziu, când o chitară şi o muzicuţă încep să cânte începe distracţia. Li se alătură şi vocile mesenilor şi uite-aşa veselia e la ea acasă. Ne distrăm copios când melodia "mamă, de ce m-ai măritat" este interpretată la refren de fete alternativ cu băieţii (dacă nu o ştiţi, trebuie să o ascultaţi; sunt amuzante versurile). Nu vă mai zic că Dana, una dintre "soprane" are refrenul în minte şi a doua zi.

Dacă pentru unii distracţia ţine până pe la 2, pe noi oboseala ne împinge către dormitor destul de devreme. Adorm cu imaginea Retezatului alb în minte şi cu zâmbetul pe buze.

“Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans“

experimentul căţărat pe gheaţă

Ştiţi că vă povesteam zilele trecute de tura în Retezat? Ei bine, tura pe Vârful Peleaga am făcut-o sâmbătă, însă povestea a continuat şi duminică.


Tot weekendul căţăratul pe gheaţă a fost o opţiune pentru cei prezenţi. Aproape de cabana Genţiana este o cascadă care iarna îngheaţă. Aş fi vrut să încerc şi anul trecut, însă stelele nu s-au aliniat şi în ultima zi am coborât direct la maşină.

De data asta însă am rămas. Cum nu am căţărat niciodată, eram tare curioasă să aflu ce înseamnă asta. De dimineaţă aflăm că un grup de băieţi este deja acolo şi Ionuţ plănuieşte să meargă şi el. Hotărâm să pornim împreună după micul dejun.

Cascada se poate vedea de la cabană şi se află la vreo 15 minute distanţă. Când ajungem acolo, intrăm în coada de aşteptare. Primul va merge Ionuţ, după care eu şi apoi Rareş. Cu echipamentul nu stăm prea bine şi va trebui să îl pasăm de la unul la altul. Lista cu ce avem conţine un element: colţari. Pe lângă asta avem nevoie de ham, cască şi pioleti tehnici. Iniţial plănuim să folosim casca şi hamul lui Ionuţ, însă se îndură cineva de mine şi primesc altele, pentru a economisi timpul în care l-am pasa de la unul la altul.

În timp ce aştept să ne vină rândul la picioarele mele se desfăşoară un spectacol. Valea este acoperită de o ninsoare deasă, prin care poţi zări totuşi în depărtare. Însă nu stau prea mult în visare pentru că se apropie rândul meu şi îmi dau seama că habar n-am ce trebuie să fac. Din afară nu pare atât de greu totuşi. Ionuţ ne-a explicat pe drum câteva lucruri de bază şi de acolo cred că doar muţi pe rând câte un picior, o mână. Presupun că o să-mi dau eu seama ce vine la rând.

Ei bine, că să nu mai lungim povestea, vine momentul mult aşteptat. Îmi leg hamul şi sunt gata de plecare. Iau gheaţa în primire şi înaintez, un pas, doi şi vine rândul mâinilor. Ai zice că e evident că mâna ar trebui să meargă drept în sus, pentru a te putea ridica în ea după. S-ar putea, însă nu şi pentru mine. Eu întind mâna pe jumătate doar, în lateral. De parcă urmează să mă deplasez pe orizontală. De jos încep să vină indicaţii: "întinde mâna în sus!", "încearcă să împingi pioletul din prima şi să nu-l mai mişti!". În curând devin dependentă de ele şi nu mai ştiu nici măcar unde să pun piciorul. "E o treaptă puţin mai jos. Mai la dreapta ... perfect."

steluţa de mare în acţiune

Ei şi continui eu aşa timp de vreo ... 5 minute întregi după care încep să tremur toată. Îmi dau seama că nu mai am control asupra mâinilor deloc iar de forţă nici nu se pune problema. Sunt abia la jumătatea traseului, însă nu sunt în stare să continui. Îi anunţ pe băieţi că voi coborî.

Ai zice că e gata. Voi coborî în rapel, ce mare lucru. Se dovedeşte că nici la asta nu sunt foarte intuitivă şi înainte să îmi dau seama ce se întâmplă mă lovesc cu un umăr de gheaţă. De jos vin din nou indicaţiile: "picioarele depărtate!". Aha, deci era un secret şi aici. Cumva ajung jos teafără şi nevătămată (dacă ignori durerile de mâini şi şocul din ochi).

Ulterior Rareş îmi povesteşte cum în timp ce eu eram în chinuri pe sus, jos am şi fost botezată "steluţa de mare". Nici că aş fi putut găsi o descriere mai bună. Ajunsă înapoi la cabană, le povestesc tuturor ce dezastru am fost. Chiar aşa de rău nu mă aşteptăm să mă descurc. Mă liniştesc când aud şi poveştile celorlalţi despre primele încercări. S-ar putea să existe speranţă.

În final nu mă descurajez eu aşa uşor şi nădăjduiesc că data viitoare o să mă descurc mai bine. Pentru că trebuie neapărat să existe o dată viitoare. Dacă v-am povestit atât despre o jumătate de urcare, mă întreb câte aş fi trăit dacă aş fi ajuns până în capăt.

retezatul sufletului meu

   
     În Retezat mă întorc iar și iar și nu știu cum, dar nu mă pot sătura. Sunt munții mei preferați, munții care mă fac să mă îndrăgostesc de ei de fiecare dată când îi revăd. Retezatul este muntele care îmi amintește de ce uneori acasă e acolo, în inima lor, înconjurată de frumos.

Dar să relatez tura cu pricina. Săptămâna trecută, împreună cu Rareș, începem să ne gândim la destinația weekendului următor. Amândoi ne dorim o tură lejeră, în care să ne bucurăm de munte și atât. Propun Retezatul pentru că l-am văzut de atâtea ori și nădăjduiesc că o să putem sta locului. Rareș acceptă și începem să ne detaliem planul. Hotărâm să plecăm spre Poiana Pelegii vineri, imediat după muncă, de unde urmează să urcăm către lacul Bucura în aceeași zi. Ni se alătură și Vlad, Gabi, Stef, Adriana și Alina. Vlad, într-un elan tineresc își propune ca sâmbătă să facă o tură lungă și grea: Lacul Bucura - Vf. Peleaga - Vf. Păpușa - Porțile închise - lacul Galeșu - cabana Pietrele - Vf. Retezat - Lacul Bucura. Alina decide să i se alăture, iar restul avem în plan o tură către lacul Zănoaga prin șaua Judele, pentru că Rareș nu a mai fost în partea asta a masivului.

Vineri în jurul orei 18 reușim să ieșim din Cluj iar in jurul orei 22 ajungem la barajul Gura Apelor. De aici urmează un drum de 18,5km destul de dificil, pe care îl parcurgem în aproximativ 1,5h. Ajunși în Poiana Pelegii, ne echipăm și pornim spre locul de campare. Deși luna plină a fost în urmă cu 2 zile, încă luminează puternic, așa că la ieșirea din pădure nu mai avem nevoie de frontale. Urcăm constant și o oră jumate mai târziu ne instalăm corturile. Surpriza serii este că Stef își uită aparatul foto cumpărat de curând la mașină și nu își mai amintește dacă l-a lăsat în mașină, sau lângă. Hotărăște să se întoarcă în Poiana Pelegii după el, iar Rareș îl însoțește. Ajung și ei la somn către dimineață, în jurul orei 4.

lacul Bucura cu salvamontul in dreapta

Sâmbătă este ziua pe care o petrecem în totalitate în mijlocul muntelui. Alina nu reușește să doarmă, așa că decide să vină cu noi în tură. Traseul ales este: lacul Bucura - șaua Judele - Vf. Judele - lacul Zănoaga - culmea Slăveiului - lacul Bucura. Sunt încântată pentru că este o zonă plină de lacuri și tăuri, care îmi place foarte mult. La nici o oră de la plecare peisajul ne înmărmurește. Rareș este uimit și încântat. Drept dovadă nu se mai poate opri din pozat.Ajungem în șaua Judele, unde hotărâm să urcăm și Vf. Judele, chiar dacă ne abatem de la traseu. Pornim în dreapta, o parte pe cărarea de sub creastă, iar eu cu Rareș pe creasta stâncoasă. Ne bucurăm de traseul tehnic care ne obligă să punem mâna pe stâncă. Pe vârf facem o poză de grup și ne întoarcem către șa, de unde urmează să coborâm către Zănoaga.

priveliste de pe Judele

Ajunși la lac cerem indicații salvamontului în legătură cu așa-zisa potecă a măgarilor, traseul nemarcat pe care urmează să ne întoarcem. Ne lămurește că erau momâi înainte dar au început rangerii să le distrugă, iar apoi urmează capitolul 'povești cu urși'. Se pare că în ultima perioadă ursul a devenit îndrăzneț și urcă tot mai sus. Așa se face că l-au zărit și aproape de lac. Ne sperie pentru că zona pe care urmează să o parcurgem noi este sălbatică, însă nu destul de tare încât să dăm înapoi. Totuși, ca să fim siguri, fluierăm și cântăm o perioadă bună de timp.

Momâile ne ghidează până pe culme, unde ajungem în jurul orei 18. De aici cotim stânga, înapoi către lac. Seara se încheie cu o mămăligă caldă, pregătită la primus.

Duminică urmează coborârea, însă nu fără a urca și Vf. Peleaga înainte. De data asta nu vom coborî pe unde am urcat, ci pe la lacul Peleaga. Pornim în jurul orei 9 jumate către vârf. Bagajele mari ne încetinesc, însă nu destul încât să nu facem urcarea în 1,5 ore, cu o jumătate de oră mai puțin decât estimarea de pe indicator. De pe vârf admirăm peisajul zilei anterioare, din unghi opus.

Începem coborârea până la lacul Peleaga. Aici ne întâlnim cu un alt grup de CARisti, care au campat în Poiana Pelegii și se îndreaptă către vârf. Luăm o pauză mai lungă, așa că profit și încerc apa lacului. De când mă tot ademenește cu limpezimea ei ...

Continuăm către Poiană, unde ajungem în jurul orei 16. Urmează drumul către casă, cu o oprire in Hațeg pentru o masă copioasă.
Și uite-așa weekendul nostru lejer și odihnitor s-a transformat în weekendul în care din nou n-am putut rezista tentației și am descoperit 2 văi noi și în care mi-am amintit încă o dată de ce iubesc Retezatul atât de mult.

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Cluj-Napoca - Alba-Iulia - Hațeg - Barajul Gura Apelor: ~4h Barajul Gura Apelor - Poiana Pelegii: ~1,5 h ( 18,5km) Important:Aproape de baraj drumul se desparte în două. Continuați înainte și cotiți la dreapta pentru a urca pe baraj doar când vedeți un indicator.
	Ziua 1	Ziua 2	Ziua 3
vârfuri parcurse	- nici unul	- Vf. Judele: 2398m	- Vf. Peleaga: 2509m
traseu	Poiana Pelegii - Lacul Bucura durata: ~1,5h marcaj: cruce rosie dif. pozitivă de nivel: 432m surse apa: la lacul Bucura, in stanga cabanei salvamontului, cum privesti spre ea	Lacul Bucura - șaua Judele -Vf. Judele - culmea Slăveiului - Lacul Bucura durata: ~9,5h marcaj: - Lacul Bucura - saua Judele : bulina rosie - saua Judele - lacul Zănoaga: triunghi rosu - lacul Zănoaga - culmea Slăveiului: nemarcat - culmea Slăveiului - Lacul Bucura: cruce albastră dif. pozitiva de nivel: 975m surse apă: lacul Zănoaga	Lacul Bucura - Vf. Peleaga - Lacul Peleaga - Poiana Pelegii durata: ~5h marcaj: - Lacul Bucura - Vf. Peleaga: cruce galbena - Vf. Peleaga - Saua Peleaga: cruce galbena si banda rosie - șaua Pelegii - Poiana Pelegii: bulina albastra dif. pozitiva de nivel: 447m surse apă: lacul Bucura

o altă latură a retezatului

   
   După ce toată săptămâna am crezut că o să revăd Rodnei weekendul trecut, vineri am hotărât să mergem în Retezat. Anunțase domnul Dinu că merge și spre bucuria mea, nu intenționa să urce prin Poiana Pelegii ( pe unde mai fusesem de două ori ), ci prin Stâna de Râu.
    
 Traseele pe care urma să le parcurgem erau :
 Ziua 1 : Stâna de Rău - Tăul Țapului - Porțile Închise - Vârful Păpușa - Șaua Custurii - Stâna de Râu
 Ziua 2 : Stâna de Râu - Șaua Custurii - Cascadele Ciomfu ( din valea Ciomfu/Ciumfu) - Stâna de Râu

 Sâmbătă la ora 5, înarmați cu mult entuziasm, împreună cu domnul Dinu, Marlene, Rareș și Ștefania am plecat spre munte.
   
În jurul orei 10 eram pregătiți de plecarea pe traseu. Zis și făcut. Ziua se anunța călduroasă.  Tot la Stâna de Râu au mai venit și Lușu ( și el din CAR), împreună cu soția lui, un prieten și doi nemți luați la ocazie care se îndreptau spre Alba-Iulia dar au ajuns în Retezat. Așa că până la Tăul Țapului urma să parcurgem același traseu.
   
Pe măsură ce urcam, imaginile deveneau tot mai spectaculoase.

rhododendroni langa Tăul Țapului

Tăul Țapului

Înainte de urcarea pe vârful Păpușa e o zonă mai dificilă care poate pune probleme. Așa că în loc să așteptăm să treacă ceilalți, am urmat un traseu paralel.

    În final am ajuns pe Vârful Păpușa, cel mai înalt punct al zilei. 

A urmat coborârea prin Șaua Custurii. Seara s-a încheiat cu ceai de musețel cu lămâie și mămăligă cu brânză. 

  

A doua zi, după un somn bun, la ora 7 eram gata de plecare. De data asta formația s-a schimbat. Pe Ștefania o necăjea un genunchi, așa că a decis să rămână la cort, iar nemții împreună cu Mihaela au decis să vină cu noi. 

     

Am pornit din nou spre Șaua Custurii ( pe unde coborâserăm cu o zi înainte ), spre Vârful Custura de data asta. Ziua părea din nou călduroasă, dar urma să ne facă o surpriză. După ce am ajuns în șa, am urcat spre Vârful Custura, iar apoi ne-am indreptat catre valea Ciomfu.

   

Pe măsură ce coboram, apărea tot mai multă apă: lacuri, pârâiașe, râul principal ... Valea era plină de viață ...  

            

N-aș mai fi plecat de acolo ... și nu ne mai opream din a ne mira ... Însă în jurul orei 13 norii s-au adunat amenințători ... și a început ploaia. Așa că ultima parte a traseului am parcurs-o sub stropii calzi ai unei ploi de vară ...

Weekendul a fost superb. Au fost provocări, am revăzut locuri dragi, am descoperit locuri noi și am învățat multe despre Retezat. Abia aștept să îl revăd :)

retezat

In weekendul 26-28.07 am revazut Retezatul. Prima oara l-am vazut anul trecut, si a ocupat locul I in inima mea pe loc. Inainte imi placea Piatra Craiului cel mai mult, dar asta pana sa vad Retezatul.
 
Asa ca asteptam entuziasmata weekendul. Excursia am facut-o impreuna cu Rebeka si Honza, un prieten din Cehia care a venit in vizita. Vineri in jur de ora 17:00 ieseam din Cluj, in drum spre Poiana Pelegii. Desi drumul a fost lung, la ora 00:30 am ajuns la Lacul Bucura, gata sa campam.

 A doua zi nu ne-am trezit devreme, cum ar fi trebuit. Din cauza oboselii si a frigului din timpul noptii, doar dimineata am reusit sa dorm, asa ca abia la 11 am plecat pe traseu. Planul era sa mergem pe Peleaga si Papusa, si apoi mai departe pe creasta, in dreapta. Insa pentru ca am ajuns destul de tarziu pe Papusa, am hotarat sa mergem spre Lacul Galesu de acolo. Asta doar dupa ce am pozat cele doua personaje principale din Titanic :D

In final ne-am dat seama ca si Galesu e departe, asa ca ne-am oprit la unul din lacurile din Valea Rea. Dupa o pauza bine meritata, am plecat inapoi spre Bucura unde am ajuns in jur de ora 21.
 
A treia zi, si ultima intentionam sa plecam in jur de ora 16:00 spre masini, asa ca am hotarat sa parcurgem un traseu mai scurt : Lacul Bucura - Lacul Zanoaga. De data asta am plecat mai devreme, in jur de ora 9:30. In jur de ora 12 am ajuns. Peisajul era incredibil ....

Dupa o pauza destul de lunga, am plecat inapoi spre corturi, de unde am plecat spre masini. Ce frumos e Retezatul ....

Anul acesta am observat ca erau foarte multi straini in Retezat. Honza chiar s-a intalnit cu o colega de munca acolo ( stia ca este posibil sa mearga ). De asemenea, a intalnit si slovaci. Am impresia ca strainii vad mai mult din tara noastra decat multi dintre romani.

iarna in retezat

Weekendul asta mi-am facut in sfarsit curajul sa merg intr-o tura CAR. Demult tot vroiam dar fie a aparut altceva, fie imi era urat sa merg singura ... De data asta am convins-o pe Rebe sa vina cu mine, asa ca in sfarsit am facut marele pas.

Domnul Dinu anuntase demult tura pe grup si a lasat si o lista cu echipamentul obligatoriu. Pentru ca multe imi lipseau, am inceput sa imi procur : mi-am comandat parazapezi, bete de la Dana, ochelari cu protectie mare de la Adela ( colega de munca ), coltari si piolet de la un coleg de club, Alex ( asta pentru ca vroiam sa urc pe creasta, nu sa raman la baza ). Cate ceva mai aveam si eu totusi ...

Imediat ce s-a facut tabelul de transport, am vazut ca cineva avea 2 locuri in masina si pleca vineri la 6, asa ca am sunat sa vad daca putem merge cu el. Totul pregatit, pana in saptamana anterioara, cand ma suna soferul sa ma intrebe daca nu putem merge de joi ( pentru ca a reusit sa isi ia liber). Ii explic ca nu se poate si atunci incheie cu : "ok, ne vedem vineri la 6 dimineata atunci". Dimineata ? Eu credeam ca dupa-amiaza .... Am inteles gresit, dar nu-i nimic. Daca asa am zis ... schimbam, imi iau o zi de concediu. Vorbesc cu team leader-ul, zice ca e ok, fac cererea si sunt abordata de project manager care imi aminteste ca nu e un moment oportun sa imi iau concediu avand in vedere ca voi fi plecata o luna si trebuie sa termin ceva pana atunci. Insist ca am nevoie de ziua aceea libera si ca o recuperez intr-o sambata daca e nevoie si obtin ziua. Incearca si Rebeka, dar nu reuseste ... vb cu soferul, ii spun ca va mai avea un loc liber in masina si se razgandeste, pleaca cu altcineva de joi.

Ok, am ramas doar eu cu Rebeka. Pe grup nu se anunta nimeni ca ar pleca vineri si ar avea locuri in masina. Singura varianta e sa luam masina mea, care are cauciucuri mixte si garda foarte joasa... nu prea am ce cauta cu ea pe la munte iarna. Si vara am patit-o ... Dar nu avem de ales... Totusi asta inseamna sa urcam singure prin padure, noaptea, pana la Gentiana. Ne uitam lista de transport si constatam ca mai sunt si altii care pleaca mai tarziu. Luam legatura cu ei si ii rugam sa ne astepte in Carnic.

Vineri dupa masa plecam ... putin obosite, dar pline de entuziasm. Cand ajungem in Nucsoara constatam ca drumul este inzapezit si nu mai putem inainta. Aflam de la un satean ca mai sunt 6 km pana la Carnic si de acolo pana la Gentiana inca vreo 2 ore jumate. Ok, hai sa o luam la picior. Vorbim cu un satean sa lasam masina in curte la el si il sunam pe soferul care venea in urma noastra. Ne spune ca mai au 3 ore si ca ne pot lua cand ajung, deci avem posibilitatea de a-i astepta. Dar mai e o masina in fata lor. Luam legatura si cu ei si ne spun ca sunt aproape si ne tot incurajeaza sa mergem cu masina pana sus. Pana la urma ne hotaram sa mergem, cu riscul de a fi impinse de cateva ori ( ceea ce se si intampla). Scoatem deci masina din curtea sateanului si plecam mai departe. Cu greu ajungem la Carnic si ne pregatim de traseu. Majoritatea mergeau doar pana la Pietrele, iar noi vroiam sa ajungem la Gentiana. Asa ca am mers o parte din traseu impreuna si de la un punct, am plecat impreuna cu o fata din grupul lor spre Gentiana. Pe la ora 12 noaptea am ajuns :)

A doua zi ne-am trezit si ne-am echipat. Eram gata de plecare :D Coltarii mei nu erau reglati si fusesem avertizata ca trebuie sa fac asta inainte sa plec pe traseu asa ca am intrebat lumea daca are ceva sa ii desurubez. Pana la urma avea cabanierul, dar nu a mai fost nevoie pentru ca ninsese prea mult ca sa putem urca pe creasta. Dupa ce ne-am adunat toti, am plecat spre crucea lui Cuxi, unde am lasta o coronita si am facut o poza de grup. De acolo, ne-am impartit. Unii erau pe schiuri, altii in bocanci. Unii vroiau sa se intoarca la cabana, altii sa exploreze mai mult. Ne-am alaturat si noi grupului pe bocanci care mergea mai departe.

Desi initial era ceata si nu se vedea mai nimic, incet incet a aparut si soarele. Tura a fost scurta, am mers pana la lacul Pietrele si ne-am intors.

 

Pe la ora 13 deja eram inapoi. Pe drumul inapoi a aparut si soarele si peisajele au inceput sa se schimbe:

Intoarse la cabana, dupa o masa buna, ne-a luat somnul asa ca dupa mult timp, am dormit la amiaza. Nu cred ca am mai fost in vreo tura pe munte in care sa dorm la amiaza pana acum. Data trecuta cand am fost in Retezat m-am intors mai slaba cu ceva kilograme si epuizata efectiv ... Am inteles ca asta a fost o exceptie si ca nu am putut vedea mai multe din cauza vremii. Am fost putin dezamagita ...

Seara ne-am intors in sala de mese unde era toata lumea. Unii jucau Saboteur, asa ca atunci cand am avut ocazia, am intrat si noi in joc. Orele s-au scurs repede, printre zambete si 'amenintari' ca nu vom fi primite in CAR ( din cauza ca mai blocam in joc unii veterani).

A doua zi de dimineata am decis sa plecam spre casa direct, fara sa mai facem o tura inainte ( adica pe aceeasi din ziua anterioara) . Credeam ca o sa se blocheze din nou masina pe undeva asa ca am intrebat pe cineva daca ne poate ajuta. Insa pana la urma am plecat doar noi ( din nou ). Ne-am gandit ca daca ne blocam o sa ramanem in mijlocul drumului si cine vine din urma nu are de ales...trebuie sa ne impinga :D Drumul inspre masina era inzapezit ... iarna era chiar ca in povesti ...

Pana la urma am reusit sa iesim cu masina fara sa ne blocam deloc.

In ansamblu tura a fost frumoasa. Am vazut iarna in toata puterea ei si i-am cunoscut pe o parte din membrii CAR. Regret totusi ca nu am facut trasee mai lungi si mai spectaculoase , dar cu siguranta ca data viitoare :)