Ora 6 dimineaţă. Sună ceasul şi mă uit nerăbdătoare pe geam. Vremea e superbă. Azi ne îndreptăm către Tengboche. Luăm micul dejun şi reuşim să rămânem ultimii clienţi în cabană. Pe geam observ pentru prima oară grupul de coreeni. Deşi încă nu ştiu asta, de-a lungul zilelor următoare o să ne tot intersectăm cu ei, aşa că merită o introducere. Sunt un grup mare ( de peste 10 persoane) şi se disting în primul rând prin fapul că au geci identice. Ne imaginăm cum au intrat în magazin şi au cerut 10 geci din acelaşi model, aceeaşi culoare, ba mai mult, aceeaşi mărime! Pe lângă geci toţi poartă un mic steag al ţării lor şi au căni agăţate de rucsaci. Nici unuia nu îi lipsesc beţele de treking care pe lângă zgomotul permanent pe care îl fac pe traseu, îi ajută şi să îndeplinească un ritual dimineaţă în cadrul căruia le ridică în sus şi strigă ceva. Pot doar să presupun că e o încurajare.

namche in lumina rasaritului

Cu doar 5 ore de traseu înaintea noastră, nu suntem tocmai pe grabă. Înainte să pornim dăm o raită prin magazine pentru a ne completa echipamentul cu ce ne lipseşte iar apoi o luăm la pas. După ieşirea din Namche mergem în mare parte pe curbă de nivel ( urcuşuri şi coborâşuri scurte ) pentru ca apoi să începem o coborâre lungă spre râu, de unde ne aşteaptă ascensiunea zilei( vreo 600m diferenţă de nivel).

Pe traseu revedem lume din zilele anterioare. Dimineaţă era senin şi am putut zări vârfurile munţilor, însă treptat norii încep să pună stăpânire pe ei. Cu toate astea, încă este senin.

Zăresc pentru prima oară un vârf care se dovedeşte a fi preferatul meu în final: Ama Dablam. Ama Dablam se traduce în "mama cutiei de bijuterii", şi deşi nu este optmiar, contururile bine definite îl scot în evidenţă de departe. Mai târziu aflu că este un munte tehnic şi mă întreb câte femei au reuşit să îl cucerească de-a lungul timpului.

Treptat vremea se închide tot mai mult. Aşa se face că ajungem la destinaţie pe ploaie. Alegem o cabană pentru a înnopta şi apoi ne îndreptăm către mănăstire. După ce ne descălţăm intrăm înăuntru pentru a asista la o ceremonie. În principiu constă în rostirea unor rugăciuni care se transformă într-un murmur, peste care unul dintre călugări ridică vocea periodic. Nu sunt foarte impresionată pentru că am senzaţia că o fac special pentru turişti ( suntem destul de mulţi acolo). Mă întreb cum se desfăşoară o ceremonie reală.

mandala din nisip - traditie budista

Seara ne petrecem timpul prin sala de mese. Planul nostru este să citim în jurul focului, însă poveştile celorlalţi ne fac să renunţăm la el. Actorul principal se dovedeşte a fi din Israel. De-a lungul timpului a călătorit extrem de mult şi a locuit în diferite colţuri ale lumii. După ce s-a despărţit de o prietenă, ea, ca toate fostele lui prietene (după cum ne-a mărturisit) a decis să plece cât mai departe de el. Aşa că a ales Japonia. După un timp a decis să meargă în căutarea ei şi viaţa a făcut să îşi deschidă o afacere acolo şi să rămână o perioadă îndelungată de timp.

Cu noi în cabană mai sunt şi 3 americani. Ei o să meargă doar până într-un sat aflat la două ore distanţă şi apoi se vor întoarce. Interesant este şerpaşul lor, care a urcat către Everest de nenumărate ori şi deşi nu l-a atins, a ajuns destul de aproape. Pe lângă asta a făcut alte vârfuri cum ar fi Lhotse sau Ama Dablam. E primul şerpaş adevărat pe care îl întâlnim. Acum face doar trekuri mai uşoare ( cum ar fi EBC-ul ) pentru că soţia lui l-a obligat să se 'pensioneze'. După cum mi-a zis Rareş mai târziu: arată că un general de armată. Pare un om care a trecut prin multe şi a văzut multe la viaţa lui. Când îl rog să ne povestească o întâmplare nefericită dintr-o expediţie, refuză scurt şi categoric iar eu regret imediat. E clar că nu am realizat anvergura evenimentelor.

Pusă pe gânduri, merg la somn. Mâine va fi o zi grea.

Rezumatul zilei:

traseu: Namche Bazaar - Tyangboche
distanţă: 11km
D+: 1150m
timp: 5h

Următorul articol:
#5#6 - în gol alpin

Azi o să vedem capitala şerpaşilor, Namche. După ziua mai lungă de ieri, avem înaintea noastră doar 4 ore de urcat, din care două mai susţinut.

Pornim încet de-a lungul râului. Deşi simt puţin greutatea bagajului, peisaleje mă fac să uit de el. Când eram acasă şi îmi imaginam traseul, mereu îmi venea în minte imaginea podurilor suspendate. Mi se părea că sunt tipice pentru Nepal. Primul l-am trecut ieri. Azi urmează altele pentru că drumul trece succesiv de pe o parte pe alta a râului. Ne bucurăm de fiecare dintre ele dar când dăm de două, unul deasupra celuilalt, rămânem fără cuvinte. Cel de jos este cel vechi şi nu mai e utilizabil. Mă simt de parcă aş fi intrat într-un film. Ce până acum vedeam doar pe calculator, e în faţa noastră.

Începem ultima urcare imediat după. Traseul este presărat cu vaci şi măgari, şerpaşi şi turişti. Totul este încadrat de nişte pereţi imenşi, spre care mai ridicăm privirea din când în când. Deasupra lor sunt munţii, munţii acoperiţi de zăpadă ce veghează toul de sus. Însă norii îi acoperă şi nu putem vedea nimic. Trăiesc cu teama că nu o să văd Everestul. Înainte să venim aici am început să citesc impresii despre traseu şi cineva a scris că deşi a petrecut 2 săptămâni aici, vremea nu i-a permis să vadă vârful. În plus, prognoza nu arată prea bine.

Tot acasă am citit că pe traseu o să întâlnim copii care se bucură să primească dulciuri. Aşa că am venit pregătiţi cu bomboane şi de data asta chiar le-am pus la îndemână (pentru că ieri le lasem undeva pe fundul rucsacului). Le împart cu fiecare ocazie şi împreună cu Rareş ne bucurăm de bucuria lor. Ba chiar, într-o pauză decidem să le oferim câteva dulciuri şi unor şerpaşi care par atât de obosiţi. Şi noi cred că am exagerat puţin (foarte foarte puţin) când am cumpărat tot raionul de dulciuri de acasă.

Ajunşi în Namche păşim timid pe străzile pavate ale oraşului. Spre deosebire de satele de până acum, Namche e mare. În centru se întind tarabele cu echipament montan şi suveniruri, alternate de restaurante şi cafenele. Căutăm cazare şi alegem una aleator. Proprietarul nu pare prea amabil şi la o primă privire în meniu şi preţurile sunt puţin peste medie. Pentru că am luat deja camera, tot ce putem face este să mâncăm în altă parte. Alegem aleator o nouă cabană şi într-adevăr preţurile sunt mai mici. În plus, proprietarii sunt extrem de amabili şi aflăm că aici accesul la internet e gratuit pentru cei care se şi cazează. Decidem să ne mutăm a doua zi, pentru că în Namche vom petrece două nopţi pentru aclimatizare.

După masă ne întoarcem la cabana noastră şi mai pe seară coboram în sala de mese pentru un ceai de mentă. La începutul sosirii în Nepal beam mult ceai cu lapte, însă pentru că mereu mi-l serveau deja îndulcit şi de fiecare dată era prea dulce pentru mine, am trecut pe ceai de mentă. Alături de noi se află două nemţoaice mai în vârstă despre care aflăm că şi ele se îndreaptă spre base camp, alături de ghidul lor. În principiu cam toată lumea de pe traseul ăsta se îndreaptă către base camp. Diferenţa apare la întoarcere, când o parte se întorc pe acelaşi traseu (cum e şi cazul nostru) iar altă parte continuă în stânga către Gokyo, pentru a străbate 3 trecători. Asta necesită 3-4 zile în plus.

A doua zi, sună ceasul la ora 6. Atunci răsare soarele şi sper să fie o zi senină pentru a putea vedea munţiiii. Trag repede perdeaua şi zăresc crestele. Se văăăd! Trag de Rareş şi împreună ieşim din cabană pentru a ne plimba pe străzi. Oraşul e liniştit în lumina răsăritului şi noi îl respirăm prin toţi porii.

Când în final reuşim să ne desprindem de el, ne întoarcem în cabană şi ne strângem lucrurile pentru a ne muta în cealaltă cabană. Aici luăm micul dejun şi ne pornim către hotelul Everest View, situat cu vreo 500 de metri mai sus. E ruta clasică pentru aclimatizare şi deşi norii ne limitează din nou priveliştea, tot o să ne prindă bine. Sus bem un ceai cu preţ de Everest şi coboram imediat după la cabană. Dacă vreodată ajungeţi pe acolo, nu beţi sau mâncaţi acolo. Preţurile sunt exagerat de mari, chiar şi pentru altitudinea aia.

La cabană facem primul duş de când am plecat. Din nou din documentatul de pe internet, ştiam de experientă cuiva care a decis să nu facă duş în Namche iar mai târziu a regretat pentru că mai sus singura posibilitate să te speli este cu o găleată de apă caldă, în frig. Măcar să învăţ din greşelile altora.

Seară cabana este plină de lume iar focul ne ţine adunaţi în jurul lui o bună perioadă de timp. Citim şi bem ceai, ne bucurăm de atmosfera intimă şi fără să vrem visăm la ce va urma.

Rezumatul zilei 2:

traseu: Monjo - Namche Bazaar
distanţă: 7km
D+: 970m
timp: 3h45min

Rezumatul zilei 3:

traseu: Namche Bazaar - Everest View Hotel & intors
distanţă: 7km
D+: 540m
timp: 3h

Următorul articol:
#4 - mănăstirea budistă