Sar din pat din nou devreme, văd vremea superbă şi ştiu că e momentul ideal pentru peisaje. Ies repede din cabană şi surpriză. Nu sunt singura care a avut ideea asta. Lumea a ieşit din cabane şi încearcă să imortalizeze momentul. Mă uit de jur împrejur şi în final îl zăresc pe El, Everestul, pentru prima oară. Lumina răsăritului creează peisajul perfect şi văd munţi de jur împrejur. Urcăm pe un deal din apropiere pentru o nouă perspectivă. Cu siguranţă e cea mai frumoasă dimineaţă de până acum.

Pe la 7 revenim în cabană pentru a ne pregăti de plecare. După micul dejun pornim la drum. Mă simt rău. Mă dor muşchii şi nu am aer. Într-o zi normală, acasă, traseul nu ar fi fost dificil, dar azi, după câteva zile de trekking cu bagaje mari şi la altitudinea asta, mă resimt. La amiază încep să resimt un gol în stomac. De când suntem pe traseu nu am mâncat carne deloc şi organismul meu are nevoie de proteine. Deşi în meniu găseşti şi preparate ce conţin carne, nu există frigidere la altitudinea asta, aşa că e mai sigur să o evităm. Singura variantă ar fi peştele, pentru că transportă conserve. Dar şi noi avem conserve în rucsac. Sunt destul de grele, dar le-am luat cu noi tocmai pentru situaţii ca asta. Singurul lucru care ne lipseşte e pâinea.

Încercăm să procurăm de la diferite magazine dar ne dăm repede seama că nu avem nici o şansă. Nimeni nu are pâine de vânzare. Oprim apoi la un restaurant şi întrebăm acolo. Ne sfătuiesc să verificăm meniul. Găsim într-adevăr în meniu, 2 felii costă 10 lei (250 de rupii). Asta afacere. O luăm chiar şi aşa şi imediat ce ieşim din sat dăm gata conserva. Parcă mă simt puţin mai bine acum.

Continuăm traseul şi după masă ajungem pentru prima oară la peste 4000 de metri, în Dingboche (4530m). La 4100m a început şi golul alpin. De azi nu vom mai vedea vegetaţie o perioadă. În Dingboche vom petrecem 2 nopţi, una pentru aclimatizare. Cred că o să-mi prindă tare bine, pentru că pe lângă oboseală, am şi o uşoară durere de cap.

Nu ştim în ce zi suntem sau în ce dată. Ştim doar că e ziua 5 şi că mâine ne vom odihni. E plăcut sentimentul să fii în afara timpului, să nu conteze nici măcar ora pentru că nu trebuie să fii nicăieri, să nu fie nevoie să te grăbeşti. Cred că ultima oară când nu ştiam nici măcar ce zi a săptămânii e a fost când eram copil.

mai avem mult ?

Seara sala de mese prinde viaţă datorită unui grup mare de nemţi. Eu cu Rareş ne concentrăm pe cărţile noastre şi ne bucurăm de căldura focului.

Nu sunt deloc încântată de cazare, dar decidem să nu ne mai mutăm. Asta ar însemna să ne strângem din nou lucrurile şi să plecăm în căutare.

A doua zi, decidem să nu facem urcarea pentru aclimatizare. Prefer să ne luăm o zi de odihnă completă. Aşa că sub supravegherea Ama Dablamului care e deasupra noastră, citim în bătaia soarelui şi încercăm să ne recuperăm şi mai ales să ne pregătim psihic pentru zilele următoare. Pentru că greul de-abia acum urmează.

Rezumatul zilei:

traseu: Tyangboche - Dingboche
distanţă: 11km
D+: 730m
timp: 6h

Următorul articol:
#7 - ziua când ne-am întâlnit unul dintre eroi

Ora 6 dimineaţă. Sună ceasul şi mă uit nerăbdătoare pe geam. Vremea e superbă. Azi ne îndreptăm către Tengboche. Luăm micul dejun şi reuşim să rămânem ultimii clienţi în cabană. Pe geam observ pentru prima oară grupul de coreeni. Deşi încă nu ştiu asta, de-a lungul zilelor următoare o să ne tot intersectăm cu ei, aşa că merită o introducere. Sunt un grup mare ( de peste 10 persoane) şi se disting în primul rând prin fapul că au geci identice. Ne imaginăm cum au intrat în magazin şi au cerut 10 geci din acelaşi model, aceeaşi culoare, ba mai mult, aceeaşi mărime! Pe lângă geci toţi poartă un mic steag al ţării lor şi au căni agăţate de rucsaci. Nici unuia nu îi lipsesc beţele de treking care pe lângă zgomotul permanent pe care îl fac pe traseu, îi ajută şi să îndeplinească un ritual dimineaţă în cadrul căruia le ridică în sus şi strigă ceva. Pot doar să presupun că e o încurajare.

namche in lumina rasaritului

Cu doar 5 ore de traseu înaintea noastră, nu suntem tocmai pe grabă. Înainte să pornim dăm o raită prin magazine pentru a ne completa echipamentul cu ce ne lipseşte iar apoi o luăm la pas. După ieşirea din Namche mergem în mare parte pe curbă de nivel ( urcuşuri şi coborâşuri scurte ) pentru ca apoi să începem o coborâre lungă spre râu, de unde ne aşteaptă ascensiunea zilei( vreo 600m diferenţă de nivel).

Pe traseu revedem lume din zilele anterioare. Dimineaţă era senin şi am putut zări vârfurile munţilor, însă treptat norii încep să pună stăpânire pe ei. Cu toate astea, încă este senin.

Zăresc pentru prima oară un vârf care se dovedeşte a fi preferatul meu în final: Ama Dablam. Ama Dablam se traduce în "mama cutiei de bijuterii", şi deşi nu este optmiar, contururile bine definite îl scot în evidenţă de departe. Mai târziu aflu că este un munte tehnic şi mă întreb câte femei au reuşit să îl cucerească de-a lungul timpului.

Treptat vremea se închide tot mai mult. Aşa se face că ajungem la destinaţie pe ploaie. Alegem o cabană pentru a înnopta şi apoi ne îndreptăm către mănăstire. După ce ne descălţăm intrăm înăuntru pentru a asista la o ceremonie. În principiu constă în rostirea unor rugăciuni care se transformă într-un murmur, peste care unul dintre călugări ridică vocea periodic. Nu sunt foarte impresionată pentru că am senzaţia că o fac special pentru turişti ( suntem destul de mulţi acolo). Mă întreb cum se desfăşoară o ceremonie reală.

mandala din nisip - traditie budista

Seara ne petrecem timpul prin sala de mese. Planul nostru este să citim în jurul focului, însă poveştile celorlalţi ne fac să renunţăm la el. Actorul principal se dovedeşte a fi din Israel. De-a lungul timpului a călătorit extrem de mult şi a locuit în diferite colţuri ale lumii. După ce s-a despărţit de o prietenă, ea, ca toate fostele lui prietene (după cum ne-a mărturisit) a decis să plece cât mai departe de el. Aşa că a ales Japonia. După un timp a decis să meargă în căutarea ei şi viaţa a făcut să îşi deschidă o afacere acolo şi să rămână o perioadă îndelungată de timp.

Cu noi în cabană mai sunt şi 3 americani. Ei o să meargă doar până într-un sat aflat la două ore distanţă şi apoi se vor întoarce. Interesant este şerpaşul lor, care a urcat către Everest de nenumărate ori şi deşi nu l-a atins, a ajuns destul de aproape. Pe lângă asta a făcut alte vârfuri cum ar fi Lhotse sau Ama Dablam. E primul şerpaş adevărat pe care îl întâlnim. Acum face doar trekuri mai uşoare ( cum ar fi EBC-ul ) pentru că soţia lui l-a obligat să se 'pensioneze'. După cum mi-a zis Rareş mai târziu: arată că un general de armată. Pare un om care a trecut prin multe şi a văzut multe la viaţa lui. Când îl rog să ne povestească o întâmplare nefericită dintr-o expediţie, refuză scurt şi categoric iar eu regret imediat. E clar că nu am realizat anvergura evenimentelor.

Pusă pe gânduri, merg la somn. Mâine va fi o zi grea.

Rezumatul zilei:

traseu: Namche Bazaar - Tyangboche
distanţă: 11km
D+: 1150m
timp: 5h

Următorul articol:
#5#6 - în gol alpin