Sunt puţine concursuri de alergare la care participăm în fiecare an, iar Maraton Apuseni msg systems intră mereu pe lista scurtă. De ce? Pentru că este organizat de Clubul Alpin Român, Secţia Universitară Cluj, din care facem şi noi parte. Aşa că în zilele concursului ne simţim ca în mijlocul unei mari familii, în care fiecare îşi aduce contribuţia cum poate.
Cu Rareş am ales şi anul asta să participăm la semimaraton. Organizarea unui astfel de concurs nu e deloc uşoară şi mereu e nevoie de o mână în plus. Cu toate astea, acum 2 ani am ales să fiu voluntar şi la final mi-am promis că nu voi mai repeta experienţa. Pentru un alergător e un chin să stea pe margine, într-un singur punct. Mie una îmi venea să las tot şi să plec cu ceilalţi. Am ales deci să alergăm şi să ajutăm după concurs cum putem.
Plecăm spre Băişoara sâmbătă dimineaţa, când încep să simt emoţiile concursului. Planul era să încercăm să scoatem un timp mai bun decât anul trecut. Cum antrenamentele din ultima vreme au fost mai mult pentru plăcerea alergării iar structura lor a cam lipsit, nu puteam emite pretenţii prea mari.
La Băişoara atmosfera este exact cum mi-o amintesc din ceilalti ani: voie bună, emoţii, reîntâlniri, poveşti, nerăbdare. Intram şi noi în horă şi fără să ne dăm seama timpul zboara şi a începe numărătoarea inversă.
De aici totul s-a desfăşurat pe fast-forward cam aşa:
* km 6.5
Terminăm urcarea pe care am alergat-o în mare parte.
*~ km 8
Rareş e puţin mai în spate iar pe coborârea prin pădure mă ţin după cineva care merge foarte fain în ciuda pietrelor şi a noroiului. Imediat după ce îi strig din spate că merge foarte fain cade. Regret că făcut-o. Se ridică şi e ok, însă scade ritmul. Decid să îl depăşesc.
* ~ km 11
Rareş mă ajunge din urmă şi imediat ajungem la punctul de alimentare unde ne refacem puţin forţele.
* km 14
Începem o urcare ce pare atât de lungă. Cumva cumva o biruim.
* ~km 18
Dacă altădată nu zăream urmă de fată în jurul meu, acum sunt înconjurată de peste tot. Sunt ultimii kilometri din concurs şi ştiu că o alergare uşoară face diferenţa. Rareş nu se simte deloc bine aşa că o iau înainte uşor. Reuşesc să întrec 5 fete până la final.
* km 21
Trec linia de finish sfârşită. Ce greu a fost! Găsesc primul loc pe iarbă şi mă prăbuşesc.
Timp final: 2h37min
Loc categorie: 7
E interesant cum zboară orele unui concurs. Pe de altă parte parcă se întâmplă atât de multe în doar 2 ore jumate. După, ne-am găsit un loc pe canapea iar eu am reuşit chiar să beneficiez de un masaj în zona special amenejată. Concluzia: una dintre cele mai bune idei ale organizatorilor.
Câteva ore mai târziu, după ce ne-am potolit foamea (de două ori, că eram lihniţi), eu încerc să dau o mână de ajutor la servirea gulaşului iar Rareş amenajează spaţiul pentru proiecţia foto. Dezertez apoi de la gulaş pentru a reitera proiecţia despre Nepal, de data asta unui public nou şi la fel de curios ca cel de la prima ei rulare. Ne bucurăm să le împărtăşim o parte din experienţa noastră şi să le arătăm puţin din măreţia munţilor Himalaya.
Dacă ar fi să aleg o parte preferată a zilei, nu e nici una din cele pe care vi le-am descris până acum. Partea cea mai frumoasă a fost atunci când am stat la masă cu oameni dragi, am povestit, am râs şi ne-am bucurat să petrecem timp împreună. Mai mult decât faptul că am cunoscut oameni cu aceeaşi pasiune, C.A.R.-ul mi-a permis să întâlnesc oameni frumoşi, oameni calzi. Dintre ei unii mi-au devenit prieteni şi împreună împărtăşim amintiri pentru o viaţă.
Seara ne întoarcem spre casă, cu gândul la ziua ce se încheie. Deşi pe amândoi ne doare tot corpul, zâmbim în timp ce schimbăm impresii despre cursă. A fost o zi plină.
