alergând pe dealuri apusene

Sunt puţine concursuri de alergare la care participăm în fiecare an, iar Maraton Apuseni msg systems intră mereu pe lista scurtă. De ce? Pentru că este organizat de Clubul Alpin Român, Secţia Universitară Cluj, din care facem şi noi parte. Aşa că în zilele concursului ne simţim ca în mijlocul unei mari familii, în care fiecare îşi aduce contribuţia cum poate.


Cu Rareş am ales şi anul asta să participăm la semimaraton. Organizarea unui astfel de concurs nu e deloc uşoară şi mereu e nevoie de o mână în plus. Cu toate astea, acum 2 ani am ales să fiu voluntar şi la final mi-am promis că nu voi mai repeta experienţa. Pentru un alergător e un chin să stea pe margine, într-un singur punct. Mie una îmi venea să las tot şi să plec cu ceilalţi. Am ales deci să alergăm şi să ajutăm după concurs cum putem.

Plecăm spre Băişoara sâmbătă dimineaţa, când încep să simt emoţiile concursului. Planul era să încercăm să scoatem un timp mai bun decât anul trecut. Cum antrenamentele din ultima vreme au fost mai mult pentru plăcerea alergării iar structura lor a cam lipsit, nu puteam emite pretenţii prea mari.

La Băişoara atmosfera este exact cum mi-o amintesc din ceilalti ani: voie bună, emoţii, reîntâlniri, poveşti, nerăbdare. Intram şi noi în horă şi fără să ne dăm seama timpul zboara şi a începe numărătoarea inversă.

De aici totul s-a desfăşurat pe fast-forward cam aşa:
* km 6.5
Terminăm urcarea pe care am alergat-o în mare parte.
*~ km 8
Rareş e puţin mai în spate iar pe coborârea prin pădure mă ţin după cineva care merge foarte fain în ciuda pietrelor şi a noroiului. Imediat după ce îi strig din spate că merge foarte fain cade. Regret că făcut-o. Se ridică şi e ok, însă scade ritmul. Decid să îl depăşesc.
* ~ km 11
Rareş mă ajunge din urmă şi imediat ajungem la punctul de alimentare unde ne refacem puţin forţele.

* km 14
Începem o urcare ce pare atât de lungă. Cumva cumva o biruim.

* ~km 18
Dacă altădată nu zăream urmă de fată în jurul meu, acum sunt înconjurată de peste tot. Sunt ultimii kilometri din concurs şi ştiu că o alergare uşoară face diferenţa. Rareş nu se simte deloc bine aşa că o iau înainte uşor. Reuşesc să întrec 5 fete până la final.
* km 21 
Trec linia de finish sfârşită. Ce greu a fost! Găsesc primul loc pe iarbă şi mă prăbuşesc.

Timp final: 2h37min
Loc categorie: 7

E interesant cum zboară orele unui concurs. Pe de altă parte parcă se întâmplă atât de multe în doar 2 ore jumate. După, ne-am găsit un loc pe canapea iar eu am reuşit chiar să beneficiez de un masaj în zona special amenejată. Concluzia: una dintre cele mai bune idei ale organizatorilor.

Câteva ore mai târziu, după ce ne-am potolit foamea (de două ori, că eram lihniţi), eu încerc să dau o mână de ajutor la servirea gulaşului iar Rareş amenajează spaţiul pentru proiecţia foto. Dezertez apoi de la gulaş pentru a reitera proiecţia despre Nepal, de data asta unui public nou şi la fel de curios ca cel de la prima ei rulare. Ne bucurăm să le împărtăşim o parte din experienţa noastră şi să le arătăm puţin din măreţia munţilor Himalaya.

Dacă ar fi să aleg o parte preferată a zilei, nu e nici una din cele pe care vi le-am descris până acum. Partea cea mai frumoasă a fost atunci când am stat la masă cu oameni dragi, am povestit, am râs şi ne-am bucurat să petrecem timp împreună. Mai mult decât faptul că am cunoscut oameni cu aceeaşi pasiune, C.A.R.-ul mi-a permis să întâlnesc oameni frumoşi, oameni calzi. Dintre ei unii mi-au devenit prieteni şi împreună împărtăşim amintiri pentru o viaţă.

Seara ne întoarcem spre casă, cu gândul la ziua ce se încheie. Deşi pe amândoi ne doare tot corpul, zâmbim în timp ce schimbăm impresii despre cursă. A fost o zi plină.

maraton apuseni

    Maratonul Apuseni il asteptam inca de anul trecut, cand am fost voluntar pe Vf. Pietrele Marunte. In timp ce incurajam participantii, mi-am promis ca nu o sa ratez urmatoarea editie. E frumos si pe margine, e placut sa ajuti, sa te implici, insa senzatia pe care o ai atunci cand esti concurent e incomparabil mai frumoasa.

 Inscrisi de ceva vreme, impreuna cu Rares asteptam cu nerabdare si teama in acelasi timp ziua concursului. Pentru el urma sa fie primul semimaraton oficial, in cadrul unui concurs. Eu mai participasem la el acum 2 ani si stiam ce ne asteapta. Diferenta de nivel adaugata intre timp nu era nici ea prea reconfortanta.

Cristina si Luminita, colegele mele de apartament, urmau sa fie voluntare pe traseul de cros. Desi nu sunt alergatoare si nu au mai fost la un eveniment similar, speram sa le placa atmosfera, comunitatea, evenimentul in sine.

Si uite-asa, impreuna cu fetele si Rares, iata-ne pornind spre statiune in dimineata de dinaintea concursului. O data ajunsi, ne ridicam kiturile iar fetele sunt preluate de Anca. Dupa ce primesc instructajul, se indreapta catre punctul de control de pe traseul de cros.

Fiind organizat de C.A.R., ne intalnim cu multi cunoscuti iar povestile fac timpul sa zboare. Nu stiu cum, dar imediat se face ora 9, ora la care se da startul maratonului. Ii incurajam pe cei care au ales proba lunga si emotiile cresc si mai mult.

© Catalin Grigoriu

Mergem apoi sa ne schimbam in hainele de concurs, inca o tura de povesti, facem o incalzire scurta si in curand suntem la start. Incepe numaratoarea inversa: 10, 9 .... 3, 2, 1 : START !

Stiam din profilul traseului ca pana la km ~6,5 e mai mult urcare si planul nostru era sa alergam foarte incet. Asa ca o luam incetisor la deal. Trecem de Vf. Buscat, urmeaza Pietrele Marunte si ... incepe coborarea. Coborarea este abrupta iar cararea cam ingusta. Depasesc cateva persoane si il pierd pe Rares. Continui intr-un ritm putin mai lent si sper ca ma va ajunge pe prima urcare. O face mai repede. Dupa ce iesim din padure in sfarsit ni se arata peisajul tipic apusean, cu pajisti si case din paie. Asa, sa tot alergi.

© Igritan Alin

 Urmatorii kilometri trec foarte repede si dupa ce mai urcam un deal si il coboram ( din nou foarte abrupt ) , ajungem la ultima urcare inainte de finish, lunga de 4km. 4km n-ar fi asa de mult daca ar fi la inceput, dar dupa altii 17 sunt extrem de lungi. Stiam de acum 2 ani ca nu mai pot alerga desi panta nu e extrem de abrupta ( fals plat, cum ar zice Rares, cu accent pe fals ). Ii propun lui Rares sa incercam sa facem sprinturi de cate 100 de m. Ni se alatura inca un concurent. Cu chiu cu vai trec sutele de metri, pentru ca numaratoarea nu se mai face in km. Acum simt fiecare metru. Pentru mine asta e cea mai grea parte a concursului. Mi se pare ca e un test psihic mai mult decat fizic. Ai parcurs mare parte a traseului, mai ai foarte putin, finish-ul pare atat de aproape ... dar e o iluzie. Mai ai o jumatate de ora de urcat, timp in care muschii iti striga sa te opresti iar mintea iti tot repeta ca esti foarte foarte aproape.

Dar in final auzi muzica, incep sa fie tot mai multi oameni pe traseu care iti promit ca nu mai sunt decat cateva sute de metri si ii crezi. Si imediat chiar ajungi ... si treci de finish. Si ai sentimentul ca ai reusit, sentimentul ca ai trait o viata in 2 ore jumate si ca ti-ai depasit limitele.

Timp final: 2h 37min, locul 13 la categorie.

      Am incheiat aventura cu o portie de gulas la ceaun.

  
      Iti dai seama cat de frumos a fost atunci cand nu te opresti din a povesti despre asta. A doua zi inca schimbam impresii cu Rares despre diferite portiuni ale traseului, despre atmosfera, oameni, ce am simtit si cum am trait fiecare totul. Desi rupti amandoi, toate astea l-au facut sa spuna ca vrea si la anu'. Au urmat doua zile de relaxare pe Valea Posegii, zile presarate cu jocuri, povesti, slanina facuta la foc, citit si dormit, cu alte cuvinte zile dedicate recuperarii :)

 
Inchei cu un rezumat video al semimaratonului nostru:

maraton apuseni

      Weekendul trecut a avut loc cea de-a III-a editie a maratonului Apuseni. Hotarasem mai demult ca asta va fi primul meu semimaraton montan, asa ca asteptam data de 23 iunie cu nerabdare.
        
Rebeka urma sa fie voluntar, asa ca am hotarat sa plecam spre statiunea Muntele Baisorii de sambata seara. Dar cum in timp ce eram in masina a inceput potopul, am hotarat sa ne intoarcem acasa si sa plecam abia duminica dimineata.
       
Asa ca duminica dimineata, la ora 6 eram in picioare. Soarele era pe cer, deci se anunta o zi frumoasa. In jur de ora 7 jumatate am ajuns in statiune si dupa ce mi-am ridicat kitul, m-am dus sa ma echipez: leucoplast, papuci, tricou, numar, apa, telefon, casti. Eram gata :)
      
La ora 8 am participat la sedinta tehnica. Am incercat sa memorez cat mai mult din informatiile despre traseu pentru ca stiam sunt de folos. A urmat incalzirea si inainte sa imi dau seama de prea multe lucruri, s-a dat startul :)
     
Vremea era foarte frumoasa si eram bucuroasa sa fiu acolo. Primul meu semimaraton montan. Stiam ca o sa-mi placa orice ar fi pentru ca era vorba de munte. Si a inceput cursa ...
      
Primii kilometri erau in urcare, asa ca nu dupa mult timp am obosit si a trebuit sa ma opresc din alergat. Imi propusesem sa nu trag foarte tare de mine pentru ca imi era teama sa nu mi se faca rau de la caldura combinata cu efortul.

Pana la kilometrul 6 a fost mai mult urcare pe drum forestier si concurentii erau inca destul de aproape unul de celalalt. Apoi a inceput o coborare pe un drum cu bolovani, care mi s-a parut destul de periculos. In timp ce coboram mi-am dat seama ce concentrata sunt si cat de mult traiesc momentul ala ...
      
Bineinteles ca planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ. Eu credeam ca pe coborari o sa pot scoate un timp mai mic de 5:30 pe km. Dar drumul era destul de ingust si era greu sa depasesc. Imi era teama sa nu ma lovesc. In schimb, in timp ce eu ma gandeam la toate astea, m-au depasit 2 fete. Una din ele era Mona, din CAR. Stiam ca e la alta categorie de varsta. In schimb pe cealalta nu o cunosteam si parea a face parte din categoria mea. Avea un ritm foarte bun pe coborare. Am incercat sa ma tin dupa ea, dar dupa scurt timp am pierdut-o.
       

De-abia atunci a inceput cursa cu adevarat. A urmat o serie de coborari si urcari. In tot timpul asta am incercat sa nu mai las fete sa ma depaseasca si pe cat posibil sa ma apropii de cele dinaintea mea. Stiam ca nu e nimic final, eram constienta ca inca se pot intampla multe.
    
Asa ca eram intr-o continua urmarire a fetei care ma depasise pe coborare. Dupa ce am reusit sa ma apropii de ea, am continuat una in fata celeilalte, alternativ.

In acelasi timp, tot dadeam de un alt concurent. Pe coborari eu o luam inainte, pe urcari el ma ajungea. Asa ca nu dupa mult timp, ne-am imprietenit. Cand am ramas fara apa, mi-a dat de la el. La un moment dat a declarat : "se pare ca o sa-l terminam impreuna pe asta". Si atunci a inceput munca in echipa. Am inceput sa tragem unul de celalalt si sa ne motivam reciproc.
   
Nu dupa mult timp am intrat pe ultimii kilometri. Asta insemna ca urma doar urcare. Eram franta deja, dar fusese asa de frumos. A inceput numaratoarea inversa. 5, 4 km.... O coborare, voluntari care ne incurajau ... incepem sa alergam bucurosi. Fiecare pas doare, dar totusi ma bucur ... nu stiu care e explicatia, dar totul e perfect.
   

Trecem de ei si striga spre noi ca nu trebuie sa mergem inainte , la vale ci sa facem stanga, unde e urcare abrupta. Dezamagire ... ne oprim din alergat si o pornim din nou la pas.
  
 Intre timp reusisem in sfarsit sa o intrec pe fata care alerga atat de bine pe coborari. Dar tot imi era teama ca o sa reapara in orice clipa in spatele meu.
   
Inaintam. Calin ( coechipierul meu ) propune sa alternam 10 min de alergare cu 5 de mers. Ii spun ca eventual invers, pentru ca nu mai sunt in stare. Renuntam la planul asta si incercam sa alergam cat putem. Iese sub 1 minut. Incercam sa gasim alt plan. Vine cu ideea sa incercam sa depasim grupul din fata noastra. Era un grup mai rasfirat, dar se putea numi grup. Incepem sa facem sprinturi. Alergam pana cand ajungem cu un pas inaintea persoanelor care se afla cel mai aproape in fata noastra. Si depasim ... incet, dar sigur :) Batem palma de fiecare data cand reusim.
    
Toate astea se intampla pe ultimii 2 kilometri. Dam de un baiat care are carcei. Ii spunem sa isi intinda muschii ... ne gandim sa mai stam putin cu el, dar ma uit in spate si o vad din nou pe adversara mea venind. Ii spun lui Calin ca vine si il rog sa mergem. Plecam grabiti ...
   
 Incepem sa intalnim tot mai multi voluntari. Ne spun ca suntem aproape ... aproape dar parca tot departe e finalul. Se aude in cele din urma si muzica de la pensiune. Ajungem ... trecem de linia de final tinandu-ne de mana. Am facut echipa foarte buna.

      
Timp final : 02:40:52,  cu 10 secunde mai putin decat adversara mea :D
       Loc general : 18
       Loc categorie : 8

Maratonul Apuseni a fost o experienta unica pentru mine. Am trait in cateva ore cat am trait alta data in zile, saptamani chiar. Traseul a fost foarte diversificat. A fost un moment in care eram in mijlocul unor pajisti inflorite. Dar pe langa asta a fost si drum forestier, padure, case, jnepeni .. Voluntarii ne incurajau de fiecare data. Ce mult a contat si asta ... Totul a fost perfect :)