să facem cunoștință cu bucegii

În sfârșit a venit și rândul Bucegilor. După amânări, așteptări, planificări de trasee și căutarea unei perioade potrivite, a venit momentul.

Săptămâna anterioară fusese ploioasă, însă progozele se schimbau în bine începând de sâmbătă. Vineri după muncă pornim către iubitul meu Brașov, de care îmi e mereu dor și la care mă întorc cu drag. Sâmbătă de dimineață dăm o tură prin centru. Orașul e viu, plin de turiști ( îi recunoști după aparatele foto de la gât ). Ne bucurăm de străduțele înguste și îl admirăm de la Turnul Alb.

După scurta incursiune în viața orașului, după masă ne echipăm și ne pregătim să pornim către cabana Mălăiești. Vom pleca din Valea Glăjeriei - Râșnov. Cum e aproape de Brașov, ni se pare că avem tot timpul din lume. Urcarea ne ia cel mult 2h jumate. Așa că ne prinde ora 19:00 când în sfârșit plecăm de la mașină. Puțin pe grabă, plecăm atât de hotărâți încât atragem atenția unui localnic care ne întreabă unde ne-am pornit. "Spre Mălăiești." Ne spune că o să ajungem pe noapte și ... să avem grijă la urși. Dacă facem gălăgie ar trebui să fie în regulă. Of, deja eram cu gândul la ei, însă sfatul lui ne pune instant în alertă. Dacă la început încă mai avem lumină, treptat soarele coboară de tot și suntem nevoiți să apelăm la frontale.  La intersecția cu traseul ce duce către cabana Diham auzim un zgomot. După, mărim pasul simțitor.

Din tura făcută de Paște ( povestea aici ), îmi amintesc că vom ajunge într-o poiană. Urcăm prin pădure, și urcăm ... și urcăm .... și parcă nu mai ajungem. Unde-i poiana ? Poiana e tot acolo, în final o găsim. De aici mai avem cam o jumătate de oră. Suntem ca și ajunși. În curând, dincolo de bezna pădurii se văd luminițele cabanei. Intrăm bucuroși. Pfiu !

 Înăuntru, atmosfera este deosebită. Într-un colț se cântă la chitară iar ceilalți se bucură de muzică. Ba chiar intonează și ei câte un vers al vreunei melodii cunoscute. Mă alătur și eu cu fiecare ocazie. Cum să ratez șansa de a-mi pune vocea în valoare? Pe principiul familiei: nu cânt bine, dar cânt tare. Luăm o masă copioasă și o porție din prăjitura casei si ne îndreptăm către camera noastră. Urmează o zi lungă.

 Duminică ne trezim când colegii de cameră se pregătesc de plecare. Mai harnici decât noi, se echipează și pornesc către Vf. Omul. Și noi ne îndreptăm tot într-acolo însă mai ardelenește ... domol, că suntem în concediu. Luăm micul dejun, separăm lucrurile pe care nu le vom lua cu noi ( pentru că vom înnopta tot aici și nu are sens să le cărăm ) și suntem gata de plecare.  Primul obiectiv al zilei: Brâna Caprelor. Pornim bucuroși pe o vreme superbă. Pe traseu întâlnim pe cineva care ne povestește cum a petrecut weekendul în zonă și deși a parcurs câteva trasee, nu a putut vedea nimic din cauza vremii. Păcat. Ce bine că prognoza pentru azi e bună.

 Imediat ce urcăm primul prag ceața începe să apară pe vale. La început timidă, încet încet o învăluie complet, așa încât când ajungem pe brână nu se mai vede nimic. Și prognoza ?

Parcurgem brâna dezamăgiți și în curând urcăm Bucsoiu. Urmează Vf. Omu, unde luăm pauza de masă. Aici decidem să coborâm. Chiar dacă nu am mai fost în zonă sunt convinsă că peisajele sunt superbe și că pierd foarte multe.

Ajunși în fundul văii, coborâm sub ceață și începem să vedem câte ceva. Mi se aprinde o licărire în ochi și propun să urcăm din nou Brâna, dacă se deschide vremea. Însă sus vârfurile rămân ascunse și decidem să lăsăm totul pe a doua zi. La cabană ne bucurăm de un somn bun și o masă copioasă. Ca în concediu, ce să mai.

Luni e ziua cea mare. Sper ca de data asta lucrurile să fie diferite. Prognozele erau tot mai optimiste deci așteptările mele sunt realiste. Luăm micul dejun și ne pregătim de plecare. Până pe Vf. Omul traseul va fi același ca în ziua precedentă. Imediat ce cotim stânga și ieșim de pe traseul ce duce către Hornurile Malaiesti, zărim capre negre. Se vede treaba că sunt la ele acasă, pentru că nu prea se sinchisesc de noi. Suntem destul de departe încât să se simtă în siguranță, însă destul de aproape încât Rareș să le poată fotografia.

Ajunși pe Brână, de data asta pot vedea ce am pierdut ieri. Și da, aveam dreptate să fiu dezamăgită pentru că priveliștea e de vis. Deși am mai mers pe brâne în Ceahlău, aici totul are alte dimensiuni.

După ce iesim pe traseul Friedrich Deubel , urcăm din nou Vf. Bucsoiu. De aici se văd atât Vf. Costila cât și Vf. Omu.

Continuăm spre Omu, însă de data asta nu luăm pauza de masă aici. Asta nu ne oprește să admirăm Valea Gaura o perioadă bună de timp.  Eu o văd pentru prima oară. O notez pe lista de trasee pentru viitor și ne continuăm drumul, spre Hornurile și Turnurile Țigănești.

Urcam Vf. Scara prin mijlocul unei turme de oi. Dacă altadată mi-ar fi fost teamă de câini, de data asta inaintez curajoasă. Salutam ciobanul si continuăm.  Înainte de coborârea prin hornuri, decidem să luăm pauza de masă. De pe partea asta a platoului, putem admira Piatra Craiului în toată splendoarea ei.

Imediat ce începem să coborâm, ni se arată pereții pe care îi aveam sub noi la urcare. Putem zări Bucsoiu în toată măreția lui. Stânca și dimensiunile colosale ne fac să ne simțim mici. Continuăm către refugiul Țigănești, de unde vom începe coborârea către Lacul Țigănești. În curând ajungem și pe ultimul vârf al zilei, Vf. Padina Crucii. Aici zărim cabana și după o coborâre abruptă, intrăm în 'ograda' ei.

La cabană - forfotă mare. Deși luni, e destul de multă lume. Ne alaturăm lor și ne bucurăm de un ceai înainte de coborârea spre mașină. Evenimentul serii este intrarea hergheliei de cai în curtea cabanei. Obsnuiti cu oamenii, încep să meargă pe la mese, în căutare de mâncare. În timp ce un domn vorbește la telefon, un cal se apropie de urechea lui. Masa era în direcția aia. Stupefiat exclamă: "nu cu tine, am un cal aici !".
 
În curând plecăm spre vale. Azi se încheie aventura noastră. Aș fi stat mai mult și aș fi vrut să văd mai mult. În Bucegi am mai fost o singură data și îmi dau seama că sunt atât de multe de văzut. Cu siguranță că o să revin.

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Cluj - Brasov Brasov - Rasnov - Valea Glajeriei Important: Dupa ce iesiti din Rasnov, virati stanga catre Predeal, iar apoi prima la dreapta ( e cam la 1km departare, si mai putin ). Exista un panou informativ, insa nu un indicator rutier. Drumul este asfaltat la inceput doar.
	Ziua 1	Ziua 2	Ziua 3
vârfuri parcurse	nici unul	Vf. Bucșoiu: 2.497 m Vf. Omu: 2507m	Vf. Bucșoiu: 2.497 m Vf. Omu: 2505m Vf. Scara: 2308m Vf. Padina Crucii
traseu	valea Glăjeriei - cabana Mălăiești durată: ~2,5h marcaj: banda albastră dif. pozitivă de nivel: 800m	cabana Mălăiești - Brana Caprelor - Vf. Bucsoiu - Vf. Omu - cabana Malaiesti durată: ~7h marcaj: banda albastră - triunghi albastru - banda rosie - triunghi galben - banda albastra dif. pozitivă de nivel: 970m	cabana Mălăiești - Brana Caprelor - Vf. Bucsoiu - Vf. Omu - Hornurile Tiganesti - Turnurile Tiganesti - Refugiul Tiganesti - Vf. Padina Crucii - Cabana Malaiesti - Valea Glajeriei durată: ~10h marcaj: banda albastră - triunghi albastru ( la intersectia cu traseul spre brana ) - banda rosie ( pana la refugiul tiganesti ) - banda galbena dif. pozitivă de nivel: 1100m
Important: Pe traseu nu exista surse de apa potabila, in afara de cea care se poate cumpara de la cabane ( Malaiesti si Omu). Asigurati-va ca aveti suficienta.

malaiesti

De fiecare data cand vin in Brasov si vad munti peste tot, mi se face asa o pofta sa ii cutreier. Din cauza asta nu am stare si tot explorez cararile dimprejurul Tampei in alergare. Asa de mult imi place ca la 4 km de casa este padurea.

Insa tot foarte aproape sunt multe alte optiuni: Postavaru, Piatra Mare, Piatra Craiului, Bucegii ... da, pentru iubitorii de munte Brasovul e un colt de rai. Si cum de anul trecut ai mei au inceput sa exploreze muntii astia, n-am putut sa nu profit de concediul de Paste si de vremea care se anunta perfecta si le-am propus o tura pana la Malaiesti. Mama a facut parte dintr-un grup de cercetasi si a mai fost in tinerete, insa au trecut prea multi ani ca sa isi aminteasca detaliile.

Si uite-asa iata-ne in prima zi de Paste echipati, entuziasmati, trezindu-ne de dimineata pentru a pleca spre Malaiesti, prin Rasnov. Cerem cateva indicatii in Rasnov si imediat intram pe valea Glajeriei, pe care stiam ca trebuie sa parcurgem 17 km pentru a intra in traseu. Spre bucuria mea, o parte este asfaltata asa ca ne scuteste de ceva timp. Totusi a ramas si o portiune de slalom printre gropi, dar trecem cu bine si de ea si ajungem la intrarea in parcul natural in jurul orei 10, unde hotaram sa lasam masina.

Continuam pe drumul forestier si nu dupa mult timp vedem primul indicator care ne ofera si o estimare de timp: 2h 45min. Eee .. o nimica toata :) In curand parasim drumul forestier si cotim catre stanga, unde trecem raul peste un podet si incepem prima urcare abrupta a zilei. La inceput timida, pe masura ce urcam zapada prinde tot mai mult curaj iar sus tata incearca sa o masoare si constata ca are peste 2m. Nu-i rau, iarna in toata regula. Pe la jumatatea traseului intalnim o alta familie, oprita pentru un popas.

In mai putin de 3 ore ajungem la cabana, unde peretii Bucegilor ne inconjoara de jur imprejur. Salutam cabanierul si plecam in cautarea meselor, pentru a lua pranzul. Nu le vad si il intreb pe cabanier de ele: "sunt acolo, la 1m sub zapada". Insa 2 mese au iesit la suprafata si ne asezam pe una dintre ele, cu picioarele pe banci, unde luam masa ce cuprinde numai bucate traditionale: piftele, drob, oua, cozonaci .. ca in prima zi de Paste.

De la cabanier aflu care sunt varfurile Bucsoiu si Padina Crucii ( pe care au pus si o cruce, daca tot se cheama asa) , ca in departare se vede Hornul Mic si ca Pichetul Rosu este de fapt o intersectie. Imi povesteste cum iarna cara strictul necesar doar in spate, iar vara pot urca totul cu ajutorul cailor ( atunci se aprovizioneaza si pentru iarna). Spre deosebire de alte cabane unde sunt cate 2 persoane care fac cu schimbul,  aici este doar el si patronii care ii tin locul uneori. Insa in cea mai mare parte, el este acolo.

Nu avem nici un motiv sa ne grabim inapoi asa ca mai zabovim la soare ( seara urmeaza sa ne dam seama ca e neindurator si ne cam arde in timpul asta). Ni se alatura inca 2 baieti care ne povestesc ca au dormit peste noapte la cabana si planuiesc sa coboare astazi. La un moment dat tatei ii vine ideea ca daca ar dezapezi si celelalte mese s-ar usca imediat. Tot ce ii trebuie este o lopata. Ii cere una cabanierului si se apuca de treaba. Radem si il pozam in timp ce el isi curata ograda cu spor.

tata in actiune

Cu atata zapada in jur eu nu ma pot abtine si fac si un omulet de zapada, pe care il declaram mai tarziu decedat dupa ce facem concurs de aruncat cu bulgari in el.

poza de vedere

O ora jumate mai tarziu, hotaram ca e momentul sa ne intoarcem. Avem inaintea noastra valea iar in departare se vede Vf. Postavaru. Coboram alene fara nici o grija. Insa situatia se schimba cand ne intalnim cu un om care ne spune ca tocmai a vazut urme proaspete de ursoaica si ca sunt destul de multi ursi prin zona ( au inceput sa iasa din hibernare ).  Vorba mamei: "mai bine nu ne zicea".  E... foarte ingrijorata nu am fost eu pentru ca de cand merg pe munte niciodata nu am vazut unul. Asta nu inseamna ca nu imi sta inima in loc cand amandoi parintii mei spun simultan: "uite ursul". Era un panou informativ despre urs :)

padure padure padure

Ajungem inapoi la masina in jurul orei 17:00. A fost o zi plina, o zi in care am respirat munte si in care am petrecut timp cu parintii mei.