cascade şi văi în bucegi

începutul

Dimineaţa ne găseşte în Braşov, pregătindu-ne de plecare. E deja trecut de 6:30 şi suntem în întârziere. Pornim în cele din urmă spre Bran unde ni se vor intersecta drumurile. Fiecare vine din altă parte: Răzvan din Predeal, Ştef şi Adriana au pornit pe la 2 din Cluj, iar John, Yasmine şi Claire, americanii veniţi să vadă România, sunt aici de ieri. Suntem deci 7 oameni entuziasmaţi, pe jumătate adormiţi încă, gata să se bucure de frumuseţile Bucegilor. Planul zilei de azi: urcare pe Valea Gaura.


Maşinile le lăsăm în Şimon, unde ne echipăm şi pornim spre Vf. Omu. Prima oprire o facem la Cascada Moara Dracului, unde luăm şi o mică gustare.

La scurt timp după, ieşim din pădure şi începem să zărim pereţii de piatră. Pereţii ăia înalţi, specifici Bucegilor meniţi parcă să îţi amintească cât de mic eşti.

în mijlocul amfiteatrului

Încântarea creşte şi mai mult când suntem nevoiţi să urcăm stânca aproape vertical. Ah, nu v-am spus. Americanii care ne însoţesc sunt pentru prima dată în România şi până acum au vizitat oraşe ca Sighişoara sau Sibiu. Acum sunt cu ochii în toate direcţiile şi parcă nu mai ştiu ce să fotografieze. Bine, ce-i drept la fel suntem cu toţii.

Ieri se anunţau şanse de precipitaţii de 50%. Acum norii îşi fac apariţia treptat şi ne ameninţă cu o ploaie serioasă. Până una altă însă, jocul lor este un adevărat spectacol. Ai zice că dansează cu soarele şi fiecare câştigă teren, alternativ.

Pajiştea înflorită pe care ne aflăm este împrejmuită de pereţii de stâncă de care vă ziceam şi asta ne face să ne simţim ca în mijlocul unui amfiteatru natural. Claire s-a hotărât: vrea o casă aici.

Ajungem în creastă fără să ne plouă. M-am liniştit, aici suntem aproape de cabană. Mergem să vedem şi Valea Mălăieşti şi decidem pe loc să mai stăm o vreme pe aici. Nu prea e de plecat.

Sub noi se vede cabana Mălăieşti, iar în dreapta se conturează pe un perete Brâna Caprelor. Ne cam bate gândul să mergem pe acolo, pentru că sunt şanse foarte mari să vedem capre negre. Nu suntem hotărâţi însă dacă în seara asta, sau să amânăm pe mâine. E abia ora 16:00, deci timp avem.

surpriza

O jumătate de oră mai târziu ajungem la cabană şi dăm nas în nas cu realitatea: vom dormi într-o camera alături de alte 31 de persoane. Locurile sunt atât de înguste încât o persoană de talie medie nu pare să încapă pe spate. Concluzia este simplă: sunt gândite să dormi pe lateral. Băieţii sunt atât de dezamăgiţi încât iau în calcul să coborâm în vale. După ce discută între ei însă încep să se obişnuiască cu ideea că vor avea parte de o noapte de neuitat.

Până atunci profităm cât încă e camera goală şi furăm un somn. Bănuiam noi că o să ne prindă bine, însă nu cât de bine. Mai târziu mâncăm împreună o ciorbă şi ne bucurăm de apus.

Timpul este însă nemilos şi vrem nu vrem, vine momentul să ne punem la somn.

o noapte de neuitat 

Eram destul de obosită aşa că am adormit repede. Cumva am reuşit să trag lozul cel scurt şi să fiu ultima din şirul nostru de oameni. Lângă mine mai erau 3 locuri, neocupate până să adorm eu. Mai târziu însă cineva şi-a făcut apariţia. Cum mi-am dat seama? După coatele ce am început să le simt. Fiind un total necunoscut care se tot împingea în mine, eu încercăm să evit contactul aşa că mă tot împingeam în Rareş, care era extrem de înghesuit. Efectul ăsta se producea în lanţ şi ajungea până la Yasmine. Ea era lângă perete şi urma să ne povesteasa dimineaţă că se simţea strivită de-a dreptul.

Tot încercând să evit colegul meu, trece o bună bucată de noapte. Între timp eu îmi făceam tot felu' de scenarii. Mă gândeam că poate o fi o persoană mai plinuţă şi atunci clar se explică totul. Sau poate sunt şi ei 3 persoane pe locurile astea minuscule.

Pe la 4 dimineaţă forfota din cabană este atât de mare încât mă trezesc şi eu complet. Lângă mine Rareş citeşte liniştit (ai zice că e miezul zilei), iar undeva în întuneric se aude o conversaţie:

- Nu dormi mah? 
- Cum să dorm mah? Unu' sforăie, una îşi suflă nasul din 5 în 5 minute! Cum să dorm? 

Câteva minute mai târziu, cineva foşneşte o pungă:
- Na că pe unu' l-a apucat foamea! 

Nu ne putem abţine şi începem să râdem pe înfundate cu Rareş. După ce ne potolom, mă gândesc că dacă tot m-am trezit, ia să văd eu care e situaţia lângă mine. Aprind o frontală şi aflu adevărul: lângă mine se află într-adevăr un băiat, deloc plinuţ. El, alături de o fată se lăfăiesc de-a dreptul pe 3 locuri, în timp ce noi ne simţim că nişte castraveţi muraţi într-un borcan. Mă supăr şi încep să îl împing. Aşa ceva ....

Ah, nush dacă mai are rost să vă zic că pe la ora aia oxigenul din cameră se epuizase iar mirosurile erau unul şi unul. Epic.

în sfârşit dimineaţă

Pe la 5:30 ne ridicăm să vedem răsăritul. Nu e ca şi cum aveam un somn adânc, aşa că e o alegere uşor de făcut. Şi tare mă bucur de ea.

După, Ştef şi Adriana nu mai au curaj să revină în cameră. Asta înseamnă că în sfârşit avem loc să stăm normal şi e suficient pentru a prinde încă vreo 2 ore de somn. Mare nevoie aveam de asta.

Când se face ora 8 şi vede că nici semn să ne trezim, Ştef vine să ne dea deşteptarea. Avem ceva de mers şi azi. Luăm micul dejun şi aşa şifonaţi cum suntem, parcă totuşi suntem gata de o nouă zi de munte. Şi eu sunt surprinsă dar deocamdată nu simt oboseala. Probabil că o să se arate mai târziu, dar mai bine să nu mă îngrijorez anticipat.

o coborâre lungă 

Coborârea o facem pe Valea Ialomiţei. Nici pe aici nu am mai fost şi asta mă bucură. Prima oprire o facem la cascada Obârşia Ialomiţei. Auzisem de ea, dar nu mă aşteptam să fie atât de mare.

Continuăm apoi până la Cabana Padina unde ajungem la amiază. Suntem deja lihniţi de foame aşa că intrăm înăuntru pentru o masă caldă. O merităm. Până aici am mers mult şi urmează greul: urcarea până în Şaua Strunga.

Partea neplăcută este că soarele este foarte puternic azi şi se face simţit pe tot parcursul urcării. Ajungem în şa istoviţi de-a dreptul, după mai bine de 10 ore de la plecare.

albina năzdrăvană

Coborâm apoi şi intrăm din nou în pădure. Cumva, cu Adriana ne luăm de poveşti şi ajungem în urma celorlalţi. Deodată, începe să sară în sus, îşi descalţă un bocanc şi îl aruncă în prăpastia de lângă drum cât poate de tare. Eu rămân pe loc, urmăresc scena ce se desfăşoară în câteva secunde şi pun întrebarea evidentă: ce s-a întâmplat? O albină năzdrăvană i-a intrat în papuc. Bine că a scăpat de ea repede. Acum, ce-i de făcut? Să merg după bocanc! Zis şi făcut: mă arunc în prăpastie, prind de papuc şi revin la drum să o salvez pe Adriana.

în încheiere

Ajungem la maşini pe înserate, aproape prea obosiţi să mai putem vorbi. Au fost două zile în Bucegi pe care le-am trăit din plin. Acum, e timpul să ne întoarcem la realitate.

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Braşov - Bran - Şimon
vârfuri parcurse	Vf. Omu - 2507m
traseu	Ziua 1: Şimon - Valea Gaura - cabana Omu Ziua 2: cabana Omu - Valea Ialomiţei - Cabana Padina - Şaua Strunga - Şimon durată: ~11h distanţă: ~13,5km D+: ~1600m Notă: : Datele sunt doar pentru prima zi. În cea de-a doua a murit ceasul şi n-am mai măsurat. marcaj: Ziua 1: Şimon - Poiana Gaura: triunghi galben, Poiana Gaura - Şaua Hornurilor: cruce roşie, Şaua Hornurilor - cabana Omu: bandă roşie Ziua 2: cabana Omu - hotel Peştera: bandă albastră, hotel Peştera - cabana Padina: cruce albastră, cabană Padina - Poaia /gutanu: bandă roşie, Poiana Gutanu - Şimon : bandă albastră

melancolia finalului de an

Vine finalul de an şi mă apucă melancolia. Începe să se simtă atmosfera de sărbătoare şi mă întreb din nou: când a trecut şi anul ăsta? Dacă stau să îl iau la bani mărunţi, îmi dau seama că e normal să fi trecut. S-au întâmplat atâtea lucruri şi am mers brambura prin atâtea locuri. Cât mai vroiam? Păi mai vroiam că niciodată nu e suficient. Mă tot întorc la vorba: atât de puţin timp, atât de multe locuri de văzut.

Anul ăsta am decis să nu mai ţin blogul doar pentru mine. A fost o hotărâre care m-a forţat să dau mai mult din mine, dar pe care mi-am asumat-o.  Acum suntem la primul final de an oficial şi am decis să sărbătorim. Şi ce altă modalitate mai bună decât un calendar care să conţină poze din turele anului ce se încheie.

Pentru fiecare lună am încercat să alegem o poză reprezentativă şi dragă nouă. Sunt luni în care a fost greu să ne decidem şi luni mai serbede, în care culorile naturii nu ne-au prea ajutat.

Fiecare poză are tura ei în spate şi mai ales povestea. Să va arăt ce am ales şi de ce.

Ianuarie & Februarie

Ianuarie şi februarie au fost lunile dedicate zăpezii. Că să înţelegeţi dragostea mea pentru iarnă, trebuie să încep cu o scurtă poveste. Acum vreo 2 ani am cunoscut-o pe Diana. Diana avea să devină o bună prietenă a mea şi avea o mare dragoste: iarna. Privind în urmă, sentimentele mele faţă de anotimpul ăsta îmi erau destul de neclare. Cred că în afară de câteva zile în care mă bucuram de câte o ninsoare, în rest îmi era indiferent. Pentru Diana însă lucrurile stăteau altfel. Pentru ea, iarna era prilej de bucurie neîncetată. Bulgareala, săniuşul, alergatul prin nămeţi, toate erau activităţi care îi luminau chipul şi o transformau. M-am îndrăgostit şi eu. Am început să văd şi eu prin ochii ei şi totul s-a schimbat. Am descoperit înotul în zăpadă, bucuria unei alergări prin parc şi a unui ceai cald de după sau a unei coborâri pe pârtie în lumina asfinţitului.

Aşa că am profitat de fiecare ocazie să ieşim. Pozele primelor două luni ale anului sunt de la câte o tură pe pârtie. Cea din luna ianuarie este din Munţii Şureanu, pe când cea din februarie este din Munţii Lotrului, cu Lacul Vidra în fundal. Am povestit puţin despre ele în postarea asta, care încearcă să sumarizeze ieşirile la schi din tot sezonul.

Martie

Pentru mine luna martie este o luna bună pentru antrenament. În aprilie începe sezonul de alergare montană şi după ce încerc să îmi construiesc o fundaţie cât mai solidă pe timpul iernii, adunând kilometri, în martie începe faza de "sharpening" când trag mai tare. În plus, culorile naturii sunt mai triste parcă în aşteptarea primăverii. Din cauza asta şi turele sunt mai puţine. Am ales o poză care exprimă foarte bine asta dintr-o tură făcută la Scăriţa-Belioara.

Aprilie

În aprilie lucrurile se schimbă, natura prinde viaţă şi începem să urcăm mai sus. Cum nu practicăm schiul de tură şi nu avem experienţă în alpinism, sunt câteva luni în care stăm departe de creste. Anul ăsta în aprilie am mers pentru prima oară în Munţii Hăşmaşului, munţi ce m-au încântat şi m-au bucurat. Zăpada era încă prezentă, însă florile îşi făceau şi ele apariţia iar soarele prindea puteri.

Mai

Luna mai a început în trombă cu o excursie către Valea Cernei şi cazanele Dunării. Era din nou o zonă pe care o vedeam pentru prima oară şi în care mi-am propus să revin pentru o perioada mai lungă. Cine ştie, poate anul ce vine. Am ales poza lunii din tura asta pentru frumuseţea crovurilor din Mehedinţi ce nu putea fi exclusă.

Iunie

În iunie am organizat tura promisă demult colegilor mei de muncă, în Munţii Rodnei. Îi tot ameninţam că o să mergem undeva imediat ce se duce zăpada şi trebuia să mă ţin de cuvânt. Majoritatea au reuşit să se eschiveze, însă unii au decis să ne însoţească. Să vadă şi ei ce mă tot cheamă pe dealuri în fiecare weekend aproape. Surpriza a venit din partea colegilor lui Rareş, care au răspuns la invitaţie într-un număr neaşteptat de mare. Tura a fost una reuşită şi deşi obiectivele au fost puţin măreţe, majoritatea dintre noi am reuşit să le atingem. Poza este făcută pe creastă, la întoarcere.

Iulie

În Retezat mi-am propus să ajung în fiecare an, măcar o dată. Anul ăsta am parcurs atât trasee cunoscute cât şi altele noi. Ca de obicei, munţii mei favoriţi nu m-au dezamăgit. Poza este din mijlocul lor.

August

Anul ăsta am mers prima oară pe nemarcate prin Ceahlău. Deşi un munte relativ mic, am descoperit că are mult mai multe de oferit decât lasă să se vadă. Poză aleasă este făcută sub un apus de vis.

Septembrie

În luna septembrie vremea stabilă ne-a deschis porţile către munţi înalţi. Aşa am ajuns prima oară pe văile de abrupt din Bucegi care m-au încântat şi provocat, dar şi pe brâne precum cea a Caprelor sau a Coştilei. Tot în septembrie am văzut pentru prima oară Ciucaşul, un masiv în care îmi doream demult să ajung. Poza aleasă este din prima tură făcut în munţii Bucegi, de pe brâna Caprelor.

Octombrie

Octombrie a fost luna dedicată concediului. Asta pentru că este o lună în care este recomandat să vizitezi Nepalul, destinaţia noastră. E greu să pun în câteva cuvinte tot ce am trăit şi simţit acolo. Nenumăratele postări legate de asta încearcă să cuprindă cât mai mult ( prima despre traseul către base camp se găseşte aici).

Noiembrie

După concediu ne-am întors acasă cu dor de meleagurile noastre şi cu teama că nu o să mai prindem toamna. Ea ne-a aşteptat însă şi ne-a primit cu braţele deschise. Ne-am bucurat din plin de ea în cheile Vălişoarei.

Decembrie

În decembrie am început să aşteptăm iarna. Primele semne au apărut devreme iar la altitudini mari zăpada şi-a făcut apariţia. Pare însă că o să mai dureze până când o să îşi intre cu adevărat în drepturi. Asta nu ne-a oprit însă să plecăm din nou de acasă şi să încercăm schiurile de tură în Apusenii de lângă noi.

Gata! Asta a fost anul nostru pe scurt. A fost un an în care am văzut masive pentru prima oară, am încercat lucruri noi şi am plecat de-acasă cât de departe am putut. De-acum am început todo list-ul de anul viitor. Vom începe cu tot ce nu am apucat să facem anul asta şi vom continuă cu noi planuri şi dorinţe. E ceva plăcut în melancolia asta de final de an: visatul cu ochii deschişi.

prima vale de abrupt in bucegi - valea gălbinele

Ora 7 dimineața. Sună ceasul și sar din pat entuziasmată. Azi e ziua cea mare: voi merge pe prima mea vale de abrupt, Valea Gălbinele. Pregătesc repede micul dejun. De regulă nu mănânc dimineața însă înainte de drumeții fac un efort, iar azi cu atât mai mult avem nevoie de energie.


Planul este simplu: urcăm pe Valea Gălbinele, ieșim în Brâna Mare a Costilei și de acolo mergem către cabana Caraiman pentru a coborî pe Jepii Mici. De data asta vom merge doar eu și Rareș pentru că pe un traseu în care șansele să dai drumul la pietre sunt mari, mai puțini înseamnă mai sigur.  Plus că traseul e puțin dificil și faptul că avem același ritm ajută.

Plecăm din Brașov spre Bușteni pe ritmurile unei melodii descoperită în săptămâna anterioară. E veselă și se potrivește cu starea noastră. In curând zăresc pereții Bucegilor. Iu huuuu! Acolo mergem și noi azi.

Ajungem la Căminul Alpin din Bușteni, unde lăsăm mașina. De aici începe traseul nostru. Vom porni pe poteca marcată, pentru ca mai târziu să o părăsim și să ne îndreptăm către refugiul Coștila, punctul de intrare în vale. Unde părăsim poteca? Habar n-am. Mă bazez însă pe memoria lui Rareș, care a mai fost și pe track-ul gps pe care îl are. Până la intrarea în vale n-avem cum să dăm greș. Mai târziu însă track-ul nu ne mai poate ajuta pentru că între stânci lipsește semnalul gps în mare parte.

Inainte să ne luăm rucsacii din mașină, trece pe lângă noi un grup vesel, pe care îl ajungem la scurt timp după plecare. Râsetele și voia bună îi însoțesc. Se îndreaptă către cabana Mălăiești, așa că o să fie o zi lungă pentru ei. Nu știu exact la ce să se aștepte, însă se vede că sunt bucuroși să fie acolo și asta e tot ce contează. Ne despărțim în curând de ei, când părăsim poteca marcată, nu fără a le ura "drum bun!".

De aici începe și aventura noastră. Deși teoretic nemarcată, pe copaci se află un semn galben în permanență. Asta și faptul că poteca pare a fi extrem de umblată, face să înaintam destul de repede. In curând, îi ajungem din urmă pe alți doi drumeți. Deși cam de vârsta părinților mei, ies din București cu fiecare ocazie pentru a străbate munții în lung și în lat. Din discuții aflăm ca in special el este extrem de pasionat și azi îi va arăta și soției sale Valea Albă, pe care urmează să urce. Având muntele ca pasiune comună, conversația curge de la sine. Ce oameni faini. După ce ne despărțim de ei, îi mărturisesc lui Rareș că mi-a plăcut tare mult de ei :)

stanga-valea alba, inainte - valea galbinele

Noi ne continuăm drumul și în curând ajungem la refugiul Coștila. Acum suntem la baza stâncii. Oare pe unde urcăm? A, chiar pe aici în sus? Păi hai să mergem că așa de curioasă sunt ce înseamnă 1B.

Ca o paranteză, 1B este gradul de dificultate al văii, în scara FRAE pentru traseele de cățărare. Pe scara asta 1 reprezintă traseul cel mai ușor, în timp ce 6 e cel mai dificil. La rândul ei, fiecare cifra are și o literă asociată, A sau B, unde A înseamnă ușor iar B mai dificil.

Cu alte cuvinte traseul se poate face la liber, dar are câteva săritori care ne-ar putea pune probleme. Fără să mai stăm pe gânduri, pornim direct în sus. Direcția e simplă: cerul. Imediat ce intrăm pe vale, cotim dreapta. Valea Gălbinele are două fire, unul principal și altul secundar, iar Rareș își amintește că data trecută când a parcurs traseul a ocolit două treceri mai dificile de pe firul principal, trecând pe cel secundar și revenind ulterior. Până aici a fost potecă și dacă nu, parcă numai pe aici puteam urca. In curând însă cotim dreapta și fără să ne dăm seama, ne trezim rătăciți. Totuși pare că pe aici ar fi poteca. Sau mai sus ? Să fi fost mai jos ? Hai să încercăm aici, în dreapta. Reușim să ieșim la marginea pădurii și vedem în jos valea pe care ar trebui să fim. Hm, parcă se vede și poteca, e doar puțin mai jos. Insă sub noi avem un perete uriaș și după o încercare nereușită de a face o trecere, decidem să ne întoarcem. Incepem coborârea, destul de lent. Uite poteca ! A, nu, mi s-a părut ... E foarte interesant cum atunci când te rătăcești vezi poteci peste tot.

ratacita pe vale

In final reușim să ajungem din nou în vale și continuăm ascensiunea, de data asta cu ochii în 4. Devierea asta ne-a costat cam o oră. Lecția învățată: atunci când mergi pe nemarcate, dacă nu ești sigur ca ești pe drumul cel bun, explorează în toate direcțiile și nu înainta într-o direcție foarte mult cu nesiguranța asta.

Incep să obosesc. Hm, asta tot lăuda Rareș?  Căutatul permanent de potecă și de soluții pentru diferite treceri? Păi dacă e așa, e clară treaba: mie nu-mi plac văile de abrupt. Ce să-mi placa la ele ? E greu iar peisajul nu e cine știe ce pentru că e obturat de pereții stâncoși. Mai avem mult ?

privind in urma

Așa mă plâng ca o moară stricată până când trecem prin Strunga Gălbinele in Valea Scorușilor. Aici totul se schimbă. Cărarea devine din nou evidentă și in plus suntem ghidați și de momâi. Iar peisajul ... ei bine in fața noastră se intind pereți stâncoși iar in stânga putem chiar vedea vârfurile Omu și Bucșoiu. Uit de supărare si nu mă opri din exclamat: ce frumos e !

Imediat după, ajungem pe Brâna Mare a Coștilei. Aici întâlnim un grup de 3 persoane, printre care un domn care știe foarte bine zona. Ne spune denumirile fiecărei brâne. Deși nu am retinut chiar tot, cu ceva am ramas și m-am bucurat de lecția de geografie.

Noi ne continuăm drumul pe brână. Pare a fi o simplă potecă de pe care ne putem bucura de un super peisaj. Greul a trecut și acum facem o plimbare. Ajunși la Hornul lui Gelepeanu, Rareș propune să ieșim pe platou și să continuăm pe acolo până la Crucea Caraiman. Cum ? și să nu ne bucurăm noi de frumusețe de brână ? Hai să continuăm pe ea dacă tot suntem aici.

parca nu e asa de departe crucea ... cat de greu poate fi ?

Imediat ce ne îndepărtăm de horn însă, poteca se dovedește a fi una capricioasă. Pe un teren extrem de înclinat și acoperit de iarbă, ne străduim să înaintam fără a privi în jos. Nu de alta, dar sub noi e dita mai hăul. Poteca alternează zonele înierbate cu zone pietruite. Pe măsură ce trece timpul oboseala începe să își spună cuvântul și încep să nu mai am încredere în propriile picioare. Acum la fiecare trecere, oricât de mică, trebuie să fac un efort ce pare colosal. In plus, nu mai pot privi în jos în timp ce mă deplasez pentru că pereții imenși parcă îmi dau amețeli.  Ultima trecere nu știu cum o fac, dar sper că s-a terminat. Rareș știe că trebuie să ieșim puțin mai sus, însă nu știe exact cât de sus. Bineînțeles că nu nimerim și ne trezim 30 de metri mai jos. Cu un ultim efort cațăr și zona asta și intrăm din nou pe cărare.  Imediat ajungem la Cruce, și suntem din nou pe traseul marcat. Ingenunchez și sărut pământul la propriu.

brana in toata splendoarea ei

Aici luăm o pauză. De meritat, sigur merităm și în sfârșit ne putem relaxa. Ce zi am avut ... și când te gândești ca Rareș estimase că la ora 17:00 vom fi înapoi în Brașov. Aveam și planuri seara la 19:00. La 17:30 l-am sunat pe fratele meu de undeva de pe brână: "Frate-miu sunt undeva pe nemarcate și nu știu cât mai durează să ies de aici. Daca iei calcul si coborârea, sigur nu mai ajungem la voi in seara asta.".

Coborârea o vom face pe Jepii Mici, insa Rareș nu mai tine minte care e Brâna Caraimanului.  Zăresc in mulțime un om care pare că știe ce face si ii cer indicații. Fără să ezite ne indică brâna si în curând se deschide un dialog care va tine o jumătate de oră. Surprins sa afle de unde venim, ne povestește cum si el se îndreaptă în direcția aia si urmează să înnopteze undeva la mijlocul ei, într-o zonă numită "blidul de sub streașină". Acolo știe el un loc drept unde va pune bivuac. Wow...  să dormi pe brâna de pe care eu am crezut nu mai ies.  Mintea mea nu prea poate să cuprindă ideea chiar acum. Nu incă. Peste câteva zile, când o se estompeze amintirile neplăcute,  o să uit de supărare si o sa îmi amintesc doar frumosul,  atunci poate voi înțelege.

Hai să mergem spre casă că a fost o zi lungă și mai avem o coborâre care nu o să fie nici ea chiar plimbare. Intr-adevăr începe mai abrupt și trăiesc cu impresia că o să devină mai lină.  Deși obosiți, începem să depășim oameni. Oameni în adidași care pare că nu prea știu ce fac. Pe final se întunecă complet și apelăm și la frontale. Ajungem în Bușteni la ora 21:00.

In drum spre mașină, mergem pe străzile orașului plin de oameni. Cu trupul sunt acolo însă cu mintea în alta parte. Sunt înapoi, sus. Observ oameni care ne analizează și le transmit în gând: "n-aveți idee prin ce am trecut azi...".

Azi a fost o zi a cărei dimineață pare să fi fost acum foarte mult timp. A fost o zi în care m-am supărat, dar m-am și bucurat cu inocența unui copil. A fost o zi în care am fost plină de energie și în care am crezut că mai epuizată n-aș putea fi. O zi în care mi-a fost teamă că nu o să văd mai nimic și am văzut poate cea mai frumoasă latură Bucegilor. Azi nu a fost doar o altă zi :)

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Brasov - Caminul Alpin Busteni
traseu	Caminul Alpin Busteni - refugiul Costila - Valea Galbinele - Brana mare a Costilei - Crucea Caraiman - Jepii Mici - Caminul Alpin Busteni durată: ~12,5h marcaj: Caminul Alpin - intrarea spre refugiu: triunghi rosu, Valea Galbinele - Brana Mare a Costilei - Crucea Caraiman: nemarcat, Crucea Caraiman - Cabana Caraiman: bulina albastra, Cabana Caraiman - Busteni ( pe Jepii Mici ): cruce albastra dif. pozitivă de nivel: 1800m surse apa: nu au fost pe traseu

Text înscris în concursul Reading Mountains 2016 organizat de către AECO România sub egida Convenției Alpine

să facem cunoștință cu bucegii

În sfârșit a venit și rândul Bucegilor. După amânări, așteptări, planificări de trasee și căutarea unei perioade potrivite, a venit momentul.

Săptămâna anterioară fusese ploioasă, însă progozele se schimbau în bine începând de sâmbătă. Vineri după muncă pornim către iubitul meu Brașov, de care îmi e mereu dor și la care mă întorc cu drag. Sâmbătă de dimineață dăm o tură prin centru. Orașul e viu, plin de turiști ( îi recunoști după aparatele foto de la gât ). Ne bucurăm de străduțele înguste și îl admirăm de la Turnul Alb.

După scurta incursiune în viața orașului, după masă ne echipăm și ne pregătim să pornim către cabana Mălăiești. Vom pleca din Valea Glăjeriei - Râșnov. Cum e aproape de Brașov, ni se pare că avem tot timpul din lume. Urcarea ne ia cel mult 2h jumate. Așa că ne prinde ora 19:00 când în sfârșit plecăm de la mașină. Puțin pe grabă, plecăm atât de hotărâți încât atragem atenția unui localnic care ne întreabă unde ne-am pornit. "Spre Mălăiești." Ne spune că o să ajungem pe noapte și ... să avem grijă la urși. Dacă facem gălăgie ar trebui să fie în regulă. Of, deja eram cu gândul la ei, însă sfatul lui ne pune instant în alertă. Dacă la început încă mai avem lumină, treptat soarele coboară de tot și suntem nevoiți să apelăm la frontale.  La intersecția cu traseul ce duce către cabana Diham auzim un zgomot. După, mărim pasul simțitor.

Din tura făcută de Paște ( povestea aici ), îmi amintesc că vom ajunge într-o poiană. Urcăm prin pădure, și urcăm ... și urcăm .... și parcă nu mai ajungem. Unde-i poiana ? Poiana e tot acolo, în final o găsim. De aici mai avem cam o jumătate de oră. Suntem ca și ajunși. În curând, dincolo de bezna pădurii se văd luminițele cabanei. Intrăm bucuroși. Pfiu !

 Înăuntru, atmosfera este deosebită. Într-un colț se cântă la chitară iar ceilalți se bucură de muzică. Ba chiar intonează și ei câte un vers al vreunei melodii cunoscute. Mă alătur și eu cu fiecare ocazie. Cum să ratez șansa de a-mi pune vocea în valoare? Pe principiul familiei: nu cânt bine, dar cânt tare. Luăm o masă copioasă și o porție din prăjitura casei si ne îndreptăm către camera noastră. Urmează o zi lungă.

 Duminică ne trezim când colegii de cameră se pregătesc de plecare. Mai harnici decât noi, se echipează și pornesc către Vf. Omul. Și noi ne îndreptăm tot într-acolo însă mai ardelenește ... domol, că suntem în concediu. Luăm micul dejun, separăm lucrurile pe care nu le vom lua cu noi ( pentru că vom înnopta tot aici și nu are sens să le cărăm ) și suntem gata de plecare.  Primul obiectiv al zilei: Brâna Caprelor. Pornim bucuroși pe o vreme superbă. Pe traseu întâlnim pe cineva care ne povestește cum a petrecut weekendul în zonă și deși a parcurs câteva trasee, nu a putut vedea nimic din cauza vremii. Păcat. Ce bine că prognoza pentru azi e bună.

 Imediat ce urcăm primul prag ceața începe să apară pe vale. La început timidă, încet încet o învăluie complet, așa încât când ajungem pe brână nu se mai vede nimic. Și prognoza ?

Parcurgem brâna dezamăgiți și în curând urcăm Bucsoiu. Urmează Vf. Omu, unde luăm pauza de masă. Aici decidem să coborâm. Chiar dacă nu am mai fost în zonă sunt convinsă că peisajele sunt superbe și că pierd foarte multe.

Ajunși în fundul văii, coborâm sub ceață și începem să vedem câte ceva. Mi se aprinde o licărire în ochi și propun să urcăm din nou Brâna, dacă se deschide vremea. Însă sus vârfurile rămân ascunse și decidem să lăsăm totul pe a doua zi. La cabană ne bucurăm de un somn bun și o masă copioasă. Ca în concediu, ce să mai.

Luni e ziua cea mare. Sper ca de data asta lucrurile să fie diferite. Prognozele erau tot mai optimiste deci așteptările mele sunt realiste. Luăm micul dejun și ne pregătim de plecare. Până pe Vf. Omul traseul va fi același ca în ziua precedentă. Imediat ce cotim stânga și ieșim de pe traseul ce duce către Hornurile Malaiesti, zărim capre negre. Se vede treaba că sunt la ele acasă, pentru că nu prea se sinchisesc de noi. Suntem destul de departe încât să se simtă în siguranță, însă destul de aproape încât Rareș să le poată fotografia.

Ajunși pe Brână, de data asta pot vedea ce am pierdut ieri. Și da, aveam dreptate să fiu dezamăgită pentru că priveliștea e de vis. Deși am mai mers pe brâne în Ceahlău, aici totul are alte dimensiuni.

După ce iesim pe traseul Friedrich Deubel , urcăm din nou Vf. Bucsoiu. De aici se văd atât Vf. Costila cât și Vf. Omu.

Continuăm spre Omu, însă de data asta nu luăm pauza de masă aici. Asta nu ne oprește să admirăm Valea Gaura o perioadă bună de timp.  Eu o văd pentru prima oară. O notez pe lista de trasee pentru viitor și ne continuăm drumul, spre Hornurile și Turnurile Țigănești.

Urcam Vf. Scara prin mijlocul unei turme de oi. Dacă altadată mi-ar fi fost teamă de câini, de data asta inaintez curajoasă. Salutam ciobanul si continuăm.  Înainte de coborârea prin hornuri, decidem să luăm pauza de masă. De pe partea asta a platoului, putem admira Piatra Craiului în toată splendoarea ei.

Imediat ce începem să coborâm, ni se arată pereții pe care îi aveam sub noi la urcare. Putem zări Bucsoiu în toată măreția lui. Stânca și dimensiunile colosale ne fac să ne simțim mici. Continuăm către refugiul Țigănești, de unde vom începe coborârea către Lacul Țigănești. În curând ajungem și pe ultimul vârf al zilei, Vf. Padina Crucii. Aici zărim cabana și după o coborâre abruptă, intrăm în 'ograda' ei.

La cabană - forfotă mare. Deși luni, e destul de multă lume. Ne alaturăm lor și ne bucurăm de un ceai înainte de coborârea spre mașină. Evenimentul serii este intrarea hergheliei de cai în curtea cabanei. Obsnuiti cu oamenii, încep să meargă pe la mese, în căutare de mâncare. În timp ce un domn vorbește la telefon, un cal se apropie de urechea lui. Masa era în direcția aia. Stupefiat exclamă: "nu cu tine, am un cal aici !".
 
În curând plecăm spre vale. Azi se încheie aventura noastră. Aș fi stat mai mult și aș fi vrut să văd mai mult. În Bucegi am mai fost o singură data și îmi dau seama că sunt atât de multe de văzut. Cu siguranță că o să revin.

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Cluj - Brasov Brasov - Rasnov - Valea Glajeriei Important: Dupa ce iesiti din Rasnov, virati stanga catre Predeal, iar apoi prima la dreapta ( e cam la 1km departare, si mai putin ). Exista un panou informativ, insa nu un indicator rutier. Drumul este asfaltat la inceput doar.
	Ziua 1	Ziua 2	Ziua 3
vârfuri parcurse	nici unul	Vf. Bucșoiu: 2.497 m Vf. Omu: 2507m	Vf. Bucșoiu: 2.497 m Vf. Omu: 2505m Vf. Scara: 2308m Vf. Padina Crucii
traseu	valea Glăjeriei - cabana Mălăiești durată: ~2,5h marcaj: banda albastră dif. pozitivă de nivel: 800m	cabana Mălăiești - Brana Caprelor - Vf. Bucsoiu - Vf. Omu - cabana Malaiesti durată: ~7h marcaj: banda albastră - triunghi albastru - banda rosie - triunghi galben - banda albastra dif. pozitivă de nivel: 970m	cabana Mălăiești - Brana Caprelor - Vf. Bucsoiu - Vf. Omu - Hornurile Tiganesti - Turnurile Tiganesti - Refugiul Tiganesti - Vf. Padina Crucii - Cabana Malaiesti - Valea Glajeriei durată: ~10h marcaj: banda albastră - triunghi albastru ( la intersectia cu traseul spre brana ) - banda rosie ( pana la refugiul tiganesti ) - banda galbena dif. pozitivă de nivel: 1100m
Important: Pe traseu nu exista surse de apa potabila, in afara de cea care se poate cumpara de la cabane ( Malaiesti si Omu). Asigurati-va ca aveti suficienta.

malaiesti

De fiecare data cand vin in Brasov si vad munti peste tot, mi se face asa o pofta sa ii cutreier. Din cauza asta nu am stare si tot explorez cararile dimprejurul Tampei in alergare. Asa de mult imi place ca la 4 km de casa este padurea.

Insa tot foarte aproape sunt multe alte optiuni: Postavaru, Piatra Mare, Piatra Craiului, Bucegii ... da, pentru iubitorii de munte Brasovul e un colt de rai. Si cum de anul trecut ai mei au inceput sa exploreze muntii astia, n-am putut sa nu profit de concediul de Paste si de vremea care se anunta perfecta si le-am propus o tura pana la Malaiesti. Mama a facut parte dintr-un grup de cercetasi si a mai fost in tinerete, insa au trecut prea multi ani ca sa isi aminteasca detaliile.

Si uite-asa iata-ne in prima zi de Paste echipati, entuziasmati, trezindu-ne de dimineata pentru a pleca spre Malaiesti, prin Rasnov. Cerem cateva indicatii in Rasnov si imediat intram pe valea Glajeriei, pe care stiam ca trebuie sa parcurgem 17 km pentru a intra in traseu. Spre bucuria mea, o parte este asfaltata asa ca ne scuteste de ceva timp. Totusi a ramas si o portiune de slalom printre gropi, dar trecem cu bine si de ea si ajungem la intrarea in parcul natural in jurul orei 10, unde hotaram sa lasam masina.

Continuam pe drumul forestier si nu dupa mult timp vedem primul indicator care ne ofera si o estimare de timp: 2h 45min. Eee .. o nimica toata :) In curand parasim drumul forestier si cotim catre stanga, unde trecem raul peste un podet si incepem prima urcare abrupta a zilei. La inceput timida, pe masura ce urcam zapada prinde tot mai mult curaj iar sus tata incearca sa o masoare si constata ca are peste 2m. Nu-i rau, iarna in toata regula. Pe la jumatatea traseului intalnim o alta familie, oprita pentru un popas.

In mai putin de 3 ore ajungem la cabana, unde peretii Bucegilor ne inconjoara de jur imprejur. Salutam cabanierul si plecam in cautarea meselor, pentru a lua pranzul. Nu le vad si il intreb pe cabanier de ele: "sunt acolo, la 1m sub zapada". Insa 2 mese au iesit la suprafata si ne asezam pe una dintre ele, cu picioarele pe banci, unde luam masa ce cuprinde numai bucate traditionale: piftele, drob, oua, cozonaci .. ca in prima zi de Paste.

De la cabanier aflu care sunt varfurile Bucsoiu si Padina Crucii ( pe care au pus si o cruce, daca tot se cheama asa) , ca in departare se vede Hornul Mic si ca Pichetul Rosu este de fapt o intersectie. Imi povesteste cum iarna cara strictul necesar doar in spate, iar vara pot urca totul cu ajutorul cailor ( atunci se aprovizioneaza si pentru iarna). Spre deosebire de alte cabane unde sunt cate 2 persoane care fac cu schimbul,  aici este doar el si patronii care ii tin locul uneori. Insa in cea mai mare parte, el este acolo.

Nu avem nici un motiv sa ne grabim inapoi asa ca mai zabovim la soare ( seara urmeaza sa ne dam seama ca e neindurator si ne cam arde in timpul asta). Ni se alatura inca 2 baieti care ne povestesc ca au dormit peste noapte la cabana si planuiesc sa coboare astazi. La un moment dat tatei ii vine ideea ca daca ar dezapezi si celelalte mese s-ar usca imediat. Tot ce ii trebuie este o lopata. Ii cere una cabanierului si se apuca de treaba. Radem si il pozam in timp ce el isi curata ograda cu spor.

tata in actiune

Cu atata zapada in jur eu nu ma pot abtine si fac si un omulet de zapada, pe care il declaram mai tarziu decedat dupa ce facem concurs de aruncat cu bulgari in el.

poza de vedere

O ora jumate mai tarziu, hotaram ca e momentul sa ne intoarcem. Avem inaintea noastra valea iar in departare se vede Vf. Postavaru. Coboram alene fara nici o grija. Insa situatia se schimba cand ne intalnim cu un om care ne spune ca tocmai a vazut urme proaspete de ursoaica si ca sunt destul de multi ursi prin zona ( au inceput sa iasa din hibernare ).  Vorba mamei: "mai bine nu ne zicea".  E... foarte ingrijorata nu am fost eu pentru ca de cand merg pe munte niciodata nu am vazut unul. Asta nu inseamna ca nu imi sta inima in loc cand amandoi parintii mei spun simultan: "uite ursul". Era un panou informativ despre urs :)

padure padure padure

Ajungem inapoi la masina in jurul orei 17:00. A fost o zi plina, o zi in care am respirat munte si in care am petrecut timp cu parintii mei.