începutul

Dimineaţa ne găseşte în Braşov, pregătindu-ne de plecare. E deja trecut de 6:30 şi suntem în întârziere. Pornim în cele din urmă spre Bran unde ni se vor intersecta drumurile. Fiecare vine din altă parte: Răzvan din Predeal, Ştef şi Adriana au pornit pe la 2 din Cluj, iar John, Yasmine şi Claire, americanii veniţi să vadă România, sunt aici de ieri. Suntem deci 7 oameni entuziasmaţi, pe jumătate adormiţi încă, gata să se bucure de frumuseţile Bucegilor. Planul zilei de azi: urcare pe Valea Gaura.

Maşinile le lăsăm în Şimon, unde ne echipăm şi pornim spre Vf. Omu. Prima oprire o facem la Cascada Moara Dracului, unde luăm şi o mică gustare.

La scurt timp după, ieşim din pădure şi începem să zărim pereţii de piatră. Pereţii ăia înalţi, specifici Bucegilor meniţi parcă să îţi amintească cât de mic eşti.

în mijlocul amfiteatrului

Încântarea creşte şi mai mult când suntem nevoiţi să urcăm stânca aproape vertical. Ah, nu v-am spus. Americanii care ne însoţesc sunt pentru prima dată în România şi până acum au vizitat oraşe ca Sighişoara sau Sibiu. Acum sunt cu ochii în toate direcţiile şi parcă nu mai ştiu ce să fotografieze. Bine, ce-i drept la fel suntem cu toţii.

Ieri se anunţau şanse de precipitaţii de 50%. Acum norii îşi fac apariţia treptat şi ne ameninţă cu o ploaie serioasă. Până una altă însă, jocul lor este un adevărat spectacol. Ai zice că dansează cu soarele şi fiecare câştigă teren, alternativ.

Pajiştea înflorită pe care ne aflăm este împrejmuită de pereţii de stâncă de care vă ziceam şi asta ne face să ne simţim ca în mijlocul unui amfiteatru natural. Claire s-a hotărât: vrea o casă aici.

Ajungem în creastă fără să ne plouă. M-am liniştit, aici suntem aproape de cabană. Mergem să vedem şi Valea Mălăieşti şi decidem pe loc să mai stăm o vreme pe aici. Nu prea e de plecat.

Sub noi se vede cabana Mălăieşti, iar în dreapta se conturează pe un perete Brâna Caprelor. Ne cam bate gândul să mergem pe acolo, pentru că sunt şanse foarte mari să vedem capre negre. Nu suntem hotărâţi însă dacă în seara asta, sau să amânăm pe mâine. E abia ora 16:00, deci timp avem.

surpriza

O jumătate de oră mai târziu ajungem la cabană şi dăm nas în nas cu realitatea: vom dormi într-o camera alături de alte 31 de persoane. Locurile sunt atât de înguste încât o persoană de talie medie nu pare să încapă pe spate. Concluzia este simplă: sunt gândite să dormi pe lateral. Băieţii sunt atât de dezamăgiţi încât iau în calcul să coborâm în vale. După ce discută între ei însă încep să se obişnuiască cu ideea că vor avea parte de o noapte de neuitat.

Până atunci profităm cât încă e camera goală şi furăm un somn. Bănuiam noi că o să ne prindă bine, însă nu cât de bine. Mai târziu mâncăm împreună o ciorbă şi ne bucurăm de apus.

Timpul este însă nemilos şi vrem nu vrem, vine momentul să ne punem la somn.

o noapte de neuitat

Eram destul de obosită aşa că am adormit repede. Cumva am reuşit să trag lozul cel scurt şi să fiu ultima din şirul nostru de oameni. Lângă mine mai erau 3 locuri, neocupate până să adorm eu. Mai târziu însă cineva şi-a făcut apariţia. Cum mi-am dat seama? După coatele ce am început să le simt. Fiind un total necunoscut care se tot împingea în mine, eu încercăm să evit contactul aşa că mă tot împingeam în Rareş, care era extrem de înghesuit. Efectul ăsta se producea în lanţ şi ajungea până la Yasmine. Ea era lângă perete şi urma să ne povesteasa dimineaţă că se simţea strivită de-a dreptul.

Tot încercând să evit colegul meu, trece o bună bucată de noapte. Între timp eu îmi făceam tot felu' de scenarii. Mă gândeam că poate o fi o persoană mai plinuţă şi atunci clar se explică totul. Sau poate sunt şi ei 3 persoane pe locurile astea minuscule.

Pe la 4 dimineaţă forfota din cabană este atât de mare încât mă trezesc şi eu complet. Lângă mine Rareş citeşte liniştit (ai zice că e miezul zilei), iar undeva în întuneric se aude o conversaţie:

- Nu dormi mah?
- Cum să dorm mah? Unu' sforăie, una îşi suflă nasul din 5 în 5 minute! Cum să dorm?

Câteva minute mai târziu, cineva foşneşte o pungă:
- Na că pe unu' l-a apucat foamea!

Nu ne putem abţine şi începem să râdem pe înfundate cu Rareş. După ce ne potolom, mă gândesc că dacă tot m-am trezit, ia să văd eu care e situaţia lângă mine. Aprind o frontală şi aflu adevărul: lângă mine se află într-adevăr un băiat, deloc plinuţ. El, alături de o fată se lăfăiesc de-a dreptul pe 3 locuri, în timp ce noi ne simţim că nişte castraveţi muraţi într-un borcan. Mă supăr şi încep să îl împing. Aşa ceva ....

Ah, nush dacă mai are rost să vă zic că pe la ora aia oxigenul din cameră se epuizase iar mirosurile erau unul şi unul. Epic.

în sfârşit dimineaţă

Pe la 5:30 ne ridicăm să vedem răsăritul. Nu e ca şi cum aveam un somn adânc, aşa că e o alegere uşor de făcut. Şi tare mă bucur de ea.

După, Ştef şi Adriana nu mai au curaj să revină în cameră. Asta înseamnă că în sfârşit avem loc să stăm normal şi e suficient pentru a prinde încă vreo 2 ore de somn. Mare nevoie aveam de asta.

Când se face ora 8 şi vede că nici semn să ne trezim, Ştef vine să ne dea deşteptarea. Avem ceva de mers şi azi. Luăm micul dejun şi aşa şifonaţi cum suntem, parcă totuşi suntem gata de o nouă zi de munte. Şi eu sunt surprinsă dar deocamdată nu simt oboseala. Probabil că o să se arate mai târziu, dar mai bine să nu mă îngrijorez anticipat.

o coborâre lungă

Coborârea o facem pe Valea Ialomiţei. Nici pe aici nu am mai fost şi asta mă bucură. Prima oprire o facem la cascada Obârşia Ialomiţei. Auzisem de ea, dar nu mă aşteptam să fie atât de mare.

Continuăm apoi până la Cabana Padina unde ajungem la amiază. Suntem deja lihniţi de foame aşa că intrăm înăuntru pentru o masă caldă. O merităm. Până aici am mers mult şi urmează greul: urcarea până în Şaua Strunga.

Partea neplăcută este că soarele este foarte puternic azi şi se face simţit pe tot parcursul urcării. Ajungem în şa istoviţi de-a dreptul, după mai bine de 10 ore de la plecare.

albina năzdrăvană

Coborâm apoi şi intrăm din nou în pădure. Cumva, cu Adriana ne luăm de poveşti şi ajungem în urma celorlalţi. Deodată, începe să sară în sus, îşi descalţă un bocanc şi îl aruncă în prăpastia de lângă drum cât poate de tare. Eu rămân pe loc, urmăresc scena ce se desfăşoară în câteva secunde şi pun întrebarea evidentă: ce s-a întâmplat? O albină năzdrăvană i-a intrat în papuc. Bine că a scăpat de ea repede. Acum, ce-i de făcut? Să merg după bocanc! Zis şi făcut: mă arunc în prăpastie, prind de papuc şi revin la drum să o salvez pe Adriana.

în încheiere

Ajungem la maşini pe înserate, aproape prea obosiţi să mai putem vorbi. Au fost două zile în Bucegi pe care le-am trăit din plin. Acum, e timpul să ne întoarcem la realitate.

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Braşov - Bran - Şimon
vârfuri parcurse	Vf. Omu - 2507m
traseu	Ziua 1: Şimon - Valea Gaura - cabana Omu Ziua 2: cabana Omu - Valea Ialomiţei - Cabana Padina - Şaua Strunga - Şimon durată: ~11h distanţă: ~13,5km D+: ~1600m Notă: : Datele sunt doar pentru prima zi. În cea de-a doua a murit ceasul şi n-am mai măsurat. marcaj: Ziua 1: Şimon - Poiana Gaura: triunghi galben, Poiana Gaura - Şaua Hornurilor: cruce roşie, Şaua Hornurilor - cabana Omu: bandă roşie Ziua 2: cabana Omu - hotel Peştera: bandă albastră, hotel Peştera - cabana Padina: cruce albastră, cabană Padina - Poaia /gutanu: bandă roşie, Poiana Gutanu - Şimon : bandă albastră

De fiecare data cand vin in Brasov si vad munti peste tot, mi se face asa o pofta sa ii cutreier. Din cauza asta nu am stare si tot explorez cararile dimprejurul Tampei in alergare. Asa de mult imi place ca la 4 km de casa este padurea.

Insa tot foarte aproape sunt multe alte optiuni: Postavaru, Piatra Mare, Piatra Craiului, Bucegii ... da, pentru iubitorii de munte Brasovul e un colt de rai. Si cum de anul trecut ai mei au inceput sa exploreze muntii astia, n-am putut sa nu profit de concediul de Paste si de vremea care se anunta perfecta si le-am propus o tura pana la Malaiesti. Mama a facut parte dintr-un grup de cercetasi si a mai fost in tinerete, insa au trecut prea multi ani ca sa isi aminteasca detaliile.

Si uite-asa iata-ne in prima zi de Paste echipati, entuziasmati, trezindu-ne de dimineata pentru a pleca spre Malaiesti, prin Rasnov. Cerem cateva indicatii in Rasnov si imediat intram pe valea Glajeriei, pe care stiam ca trebuie sa parcurgem 17 km pentru a intra in traseu. Spre bucuria mea, o parte este asfaltata asa ca ne scuteste de ceva timp. Totusi a ramas si o portiune de slalom printre gropi, dar trecem cu bine si de ea si ajungem la intrarea in parcul natural in jurul orei 10, unde hotaram sa lasam masina.

Continuam pe drumul forestier si nu dupa mult timp vedem primul indicator care ne ofera si o estimare de timp: 2h 45min. Eee .. o nimica toata :) In curand parasim drumul forestier si cotim catre stanga, unde trecem raul peste un podet si incepem prima urcare abrupta a zilei. La inceput timida, pe masura ce urcam zapada prinde tot mai mult curaj iar sus tata incearca sa o masoare si constata ca are peste 2m. Nu-i rau, iarna in toata regula. Pe la jumatatea traseului intalnim o alta familie, oprita pentru un popas.

In mai putin de 3 ore ajungem la cabana, unde peretii Bucegilor ne inconjoara de jur imprejur. Salutam cabanierul si plecam in cautarea meselor, pentru a lua pranzul. Nu le vad si il intreb pe cabanier de ele: "sunt acolo, la 1m sub zapada". Insa 2 mese au iesit la suprafata si ne asezam pe una dintre ele, cu picioarele pe banci, unde luam masa ce cuprinde numai bucate traditionale: piftele, drob, oua, cozonaci .. ca in prima zi de Paste.

De la cabanier aflu care sunt varfurile Bucsoiu si Padina Crucii ( pe care au pus si o cruce, daca tot se cheama asa) , ca in departare se vede Hornul Mic si ca Pichetul Rosu este de fapt o intersectie. Imi povesteste cum iarna cara strictul necesar doar in spate, iar vara pot urca totul cu ajutorul cailor ( atunci se aprovizioneaza si pentru iarna). Spre deosebire de alte cabane unde sunt cate 2 persoane care fac cu schimbul, aici este doar el si patronii care ii tin locul uneori. Insa in cea mai mare parte, el este acolo.

Nu avem nici un motiv sa ne grabim inapoi asa ca mai zabovim la soare ( seara urmeaza sa ne dam seama ca e neindurator si ne cam arde in timpul asta). Ni se alatura inca 2 baieti care ne povestesc ca au dormit peste noapte la cabana si planuiesc sa coboare astazi. La un moment dat tatei ii vine ideea ca daca ar dezapezi si celelalte mese s-ar usca imediat. Tot ce ii trebuie este o lopata. Ii cere una cabanierului si se apuca de treaba. Radem si il pozam in timp ce el isi curata ograda cu spor.

tata in actiune

Cu atata zapada in jur eu nu ma pot abtine si fac si un omulet de zapada, pe care il declaram mai tarziu decedat dupa ce facem concurs de aruncat cu bulgari in el.

poza de vedere

O ora jumate mai tarziu, hotaram ca e momentul sa ne intoarcem. Avem inaintea noastra valea iar in departare se vede Vf. Postavaru. Coboram alene fara nici o grija. Insa situatia se schimba cand ne intalnim cu un om care ne spune ca tocmai a vazut urme proaspete de ursoaica si ca sunt destul de multi ursi prin zona ( au inceput sa iasa din hibernare ). Vorba mamei: "mai bine nu ne zicea". E... foarte ingrijorata nu am fost eu pentru ca de cand merg pe munte niciodata nu am vazut unul. Asta nu inseamna ca nu imi sta inima in loc cand amandoi parintii mei spun simultan: "uite ursul". Era un panou informativ despre urs :)

padure padure padure

Ajungem inapoi la masina in jurul orei 17:00. A fost o zi plina, o zi in care am respirat munte si in care am petrecut timp cu parintii mei.

cascade şi văi în bucegi