Ultima zi. Azi vom ajunge înapoi în Lukla iar mâine zburăm spre Kathmandu. Am senzaţia că am trăit atât de multe în 10 zile. Şi am cunoscut atât de mulţi oameni.

Ne trezim devreme pentru că ultimele două zile ne-au arătat că nu va fi uşor. Vom parcurge distanţa făcută în două zile la urcare. Sper ca în afară de urcarea de dinainte de Lukla să nu avem surprize.

Pornim cu elan de dimineaţă şi începem cu o coborâre abruptă. Drumul este presărat cu animale şi şerpaşi încărcaţi care urcă domol. Unii au încărcături atât de mari încât mă întreb cum de le pot pune în spate în primul rând. Da' să le mai şi care.

Ajungem din nou la cele două poduri suspendate şi continuăm de-a lungul râului. Îmi dau seama că aproape în fiecare zi m-am plâns de oboseală dar azi, azi e cel mai greu! Glumesc... dacă e să privesc în urmă cred că ziua cu base campul a fost cea mai grea. Cu toate astea avem 20 de km înainte şi asta mă cam sperie.

Pe drum întâlnim un cuplu mai în vârstă. El este din Austria şi a văzut o mare parte din munţii noştri (Piatra Craiului, Bucegi, Făgăraş). Am impresia că pe traseu au fost foarte mulţi oameni aflaţi la vârsta a treia. Nu ştiu dacă mai mulţi decât tineri, nu aş vrea să trag concluzii pripite, dar sigur într-un număr mare. E interesant cum în alte ţări e normal ca oamenii să călătorească atât de mult, mai ales la pensie. Şi unii dintre ei aleg să îşi depăşească limitele şi să îşi demonstreze că încă au puterea de a urca la altitudini mari, aşa că aleg Nepalul.

Ajungem în Pangboche şi ne oprim pentru masa de amiază. O porţie de paste din nou şi ne continuăm drumul. Suntem la jumatea distanţei, însă nu la jumătatea urcării.

Observăm că în zona asta sunt mult mai mulţi şerpaşi decât mai sus. Unii dintre ei par a căra greutăţi foarte mari. Oare care este maximul pe care îl pot duce ? Aflăm că sunt plătiţi per kilogram si au voie să ducă cel mult 100 de kilograme. Plata se face per kilogram si este de 45 de rupii (~110 rupii=1dolar). Sigur că nu e prea sănătos ce fac şi au diferite probleme de sănătate (la spate, la gât). Îi privesc şi îmi vin în minte cuvintele tatălui meu: "învaţă dacă nu vrei să faci muncă fizică toată viaţa". Aici se aplică atât de bine. Şcoala pare a fi singura lor scăpare.

Pe măsură ce ne apropiem de Lukla, pauzele se înteţesc. Înainte de ultima urcare ziua se apropie de final şi singurul lucru la care mă pot gândi este că asta e ultima, ultima. După, nici scări nu mai vreau să văd o vreme. O să urc doar cu liftul. O terminăm şi trecem de poarta care marchează intrarea în sat. Pe străzile lui copiii se joacă şi fac gălăgie. Sub lumina apusului, trecem pe lângă buticurile cu suveniruri şi echipament şi ne îndreptăm către cabana în care am poposit la venire.

in urmarirea surorilor ei

Pe la amiază am început să mă întreb ce-a fost în capul nostru când am lăsat biletele unei necunoscute. Da, ne ajută faptul că sună ea pentru a confirma, dar nu era mai sigur să le păstrăm la noi? Grijile sunt inutile, pentru că totul este în regulă când ajungem acolo. Ne luăm camera în primire şi suntem dezamăgiţi. Acum avem termen de comparaţie şi e uşor să ne dăm seama că în spatele unei faţade vopsite frumos camerele nu arată prea bine iar preţurile la mâncare sunt peste medie. E, oricum nu mai contează.

Imediat după masă adorm cu gândul la ultimele zile. Mă întreb dacă o să mai ajung vreodată în colţul asta al lumii. Oricum ar fi mă bucur că am avut ocazia să trăiesc experienţa.

Rezumatul zilei:

traseu: Namche Bazar - Lukla
distanţă: 21.3km
D+: 1200m
timp: 8h15min

Azi va fi o zi uşoară. Ieri am mers cu vreo 2 ore în plus deci în cel mult 3 ore ar trebui să fim în Namche. Aşa bine o să ne prindă jumate de zi de odihnă.

Mă trezesc din nou puţin după 6, după o noapte bine dormită. Priveliştea de pe geam contribuie şi ea la starea mea de spirit. Micul dejun îl luăm cu belgienii pe care îi cunoscuserăm cu o seară înainte. Presupuserăm că sunt nemţi după limbă dar de fapt sunt din nordul Belgiei. Discuţiile cu ei se dovedesc a fi foarte informative. Aflăm tot felul de lucruri despre ţara lor, cum ar fi că în trecut sudul Belgiei era cel bogat pentru ca avea resurse miniere şi între timp s-au inversat rolurile. Ne şi recomandă câteva beri de la ei (pentru că sunt renumiţi pentru asta) şi o cafenea bună în Antwerp (urmează să petrec o săptămâna acolo în curând). Sunt şi ei curioşi de situaţia României. Au impresia că încă suntem ţara aia recent ieşită din comunism în care oamenii mor de foame. Mereu când vine vorba despre România aş vrea să spun atât de multe lucruri. Să explic că e o ţară frumoasă, cu multe locuri de văzut, cu oameni deosebiţi, cu tradiţie şi în plus cu o situaţie economică ce se îmbunătăţeşte pe zi ce trece.

Încărcaţi cu energie şi voie bună, pornim la drum pe o vreme superbă. Până în Tyangboche avem o singură urcare de vreo 20 de minute. Nu prea mai avem psihic pentru urcări aşa că mă bucur că e doar atât. După Tyangboche urmează o coborâre lungă care ne pune pe gânduri. Sigur o să fie nevoie să şi urcăm. Ne uităm pe hartă cu teamă şi constatăm că vreo 200m tot o să fie. Deşi puţin la prima vedere, pentru noi par a fi interminabili. În plus, pe parcursul zilei li se mai adaugă încă 700. Aşa se face că după o urcare abruptă urmează o zona cu urcări alternate de coborâri. Parcă nu se mai termină.

Partea bună este că putem povesti. Nici nu ne-am dat seama ce puţin am vorbit la dus. Lipsa oxigenului şi efortul permanent şi-au spus cuvântul. Acum suntem relaxaţi şi simţim că finalul este aproape. Devenim puţin melancolici şi ne amintim cum percepeam aceleaşi peisaje la urcare. Atunci credeam că suntem sus aici, acum ni se pare atât de jos ( cu toate că încă suntem la peste 3000m).

De ieri am început să visez la mâncarea de acasă. Ce bine sună acum un KFC sau nişte paste făcute cu mâna mea. Încerc să îmi fac un plan legat de ce voi găti prima oară când ajung acasă dar nu trag nici o concluzie. Am destul timp să mă decid.

Seara ajungem în Namche şi stăm în cabana în care am stat şi la urcare (Ama Dablam se cheamă). Proprietarii ne recunosc şi primim aceeaşi cameră ca data trecută. Primul lucru pe lista de priorităţi e mâncarea. Gândul naiv că o să dureze puţin traseul de azi ne-a făcut să sărim peste masa de amiază. Mare greşeală. Urmează primul duş în 7 zile (un record personal pentru amândoi) şi comunicarea cu cei de acasă. Suntem bine. În curând vom fi înapoi în Kathmandu.

Rezumatul zilei:

traseu: Pangboche - Namche Bazar
distanţă: 15.3km
D+: 950m
timp: 6h30m

Următorul articol:
#11 - final de drum