Azi va fi o zi uşoară. Ieri am mers cu vreo 2 ore în plus deci în cel mult 3 ore ar trebui să fim în Namche. Aşa bine o să ne prindă jumate de zi de odihnă.

Mă trezesc din nou puţin după 6, după o noapte bine dormită. Priveliştea de pe geam contribuie şi ea la starea mea de spirit. Micul dejun îl luăm cu belgienii pe care îi cunoscuserăm cu o seară înainte. Presupuserăm că sunt nemţi după limbă dar de fapt sunt din nordul Belgiei. Discuţiile cu ei se dovedesc a fi foarte informative. Aflăm tot felul de lucruri despre ţara lor, cum ar fi că în trecut sudul Belgiei era cel bogat pentru ca avea resurse miniere şi între timp s-au inversat rolurile. Ne şi recomandă câteva beri de la ei (pentru că sunt renumiţi pentru asta) şi o cafenea bună în Antwerp (urmează să petrec o săptămâna acolo în curând). Sunt şi ei curioşi de situaţia României. Au impresia că încă suntem ţara aia recent ieşită din comunism în care oamenii mor de foame. Mereu când vine vorba despre România aş vrea să spun atât de multe lucruri. Să explic că e o ţară frumoasă, cu multe locuri de văzut, cu oameni deosebiţi, cu tradiţie şi în plus cu o situaţie economică ce se îmbunătăţeşte pe zi ce trece.

Încărcaţi cu energie şi voie bună, pornim la drum pe o vreme superbă. Până în Tyangboche avem o singură urcare de vreo 20 de minute. Nu prea mai avem psihic pentru urcări aşa că mă bucur că e doar atât. După Tyangboche urmează o coborâre lungă care ne pune pe gânduri. Sigur o să fie nevoie să şi urcăm. Ne uităm pe hartă cu teamă şi constatăm că vreo 200m tot o să fie. Deşi puţin la prima vedere, pentru noi par a fi interminabili. În plus, pe parcursul zilei li se mai adaugă încă 700. Aşa se face că după o urcare abruptă urmează o zona cu urcări alternate de coborâri. Parcă nu se mai termină.

Partea bună este că putem povesti. Nici nu ne-am dat seama ce puţin am vorbit la dus. Lipsa oxigenului şi efortul permanent şi-au spus cuvântul. Acum suntem relaxaţi şi simţim că finalul este aproape. Devenim puţin melancolici şi ne amintim cum percepeam aceleaşi peisaje la urcare. Atunci credeam că suntem sus aici, acum ni se pare atât de jos ( cu toate că încă suntem la peste 3000m).

De ieri am început să visez la mâncarea de acasă. Ce bine sună acum un KFC sau nişte paste făcute cu mâna mea. Încerc să îmi fac un plan legat de ce voi găti prima oară când ajung acasă dar nu trag nici o concluzie. Am destul timp să mă decid.

Seara ajungem în Namche şi stăm în cabana în care am stat şi la urcare (Ama Dablam se cheamă). Proprietarii ne recunosc şi primim aceeaşi cameră ca data trecută. Primul lucru pe lista de priorităţi e mâncarea. Gândul naiv că o să dureze puţin traseul de azi ne-a făcut să sărim peste masa de amiază. Mare greşeală. Urmează primul duş în 7 zile (un record personal pentru amândoi) şi comunicarea cu cei de acasă. Suntem bine. În curând vom fi înapoi în Kathmandu.

Rezumatul zilei:

traseu: Pangboche - Namche Bazar
distanţă: 15.3km
D+: 950m
timp: 6h30m

Următorul articol:
#11 - final de drum

Înainte să venim în Nepal, una din marile mele griji era frigul. Îmi era teamă că la altitudini mari temperaturile o să scadă foarte mult. Termenul meu de comparaţie era frigul de prin munţii noştri care spre toamnă deja devine curajos (în special în timpul nopţii). Aşa că m-am înarmat cu cele mai călduroase haine pe care le aveam şi am mai cumpărat câteva pe deasupra. Să fiu sigură.

M-am înşelat. Nici măcar în Gorak Shep, la 5100m altitudine nu am avut probleme. Deşi seara temperaturile scădeau sub 0 grade şi nu aveam încălzire în cameră, o dată ce intram în sacul de dormit era ok. Nu toată lumea era de acceaşi părere totuşi. În special persoanele venite din zone mai călduroase îl resimţeau şi se plângeau.

Azi m-am trezit cu gândul că a venit ziua coborârii. Planul este să urcăm şi Kala Patthar mai întâi, un vârf din apropiere despre care am auzit că oferă o privelişte superbă asupra tuturor munţilor din jur. Dar nu mă simt în stare. În timpul nopţii m-am trezit de vreo două ori. Inima îmi bătea tare deşi nu făceam nici un fel de efort iar respiraţia îmi era neregulată. Am şi o durere de cap intensă care e clar simptom de rău de altitudine. Hotărâm să coborâm direct.

Micul dejun îl luăm cu Bob şi cu şerpaşul lui. Bob avea în plan un circuit mai lung, care implică parcurgerea a 3 trecători. Însă şi el se simte rău şi va coborî. De-a lungul timpului multă lume a renunţat, sau a rămas în urma noastră pentru a petrece mai multe nopţi într-un loc şi a se aclimatiza.

Pornim încet şi sper că pe măsură ce vom coborî o să scap de durerea de cap. Obiectivul zilei de azi este Dingboche, însă în funcţie de timp poate vom continua. Cu cât mergem mai mult azi, cu atât ne rămâne mai puţin pentru mâine, când trebuie să ajungem în Namche. Mie mi-ar plăcea tare mult să reuşim să mergem mai departe pentru că în Dingboche chiar nu mi-a plăcut.

Cu Rareş ne luăm de poveşti şi fără să ne dăm seama ne trezim în mijlocul unui peisaj de vis. Pe aici am trecut şi la urcare dar parcă nu-mi amintesc să fi fost chiar aşa. Suntem în mijlocul unei vai, înconjuraţi de munţi, între Dughla şi Dingboche. În faţa noastră se află Ama Dablamul înzăpezit, însă munţii din spate sunt stâncoşi şi închişi la culoare.

Ajunşi în Dingboche ne e clar că vom continua până în Pangboche. Începe să ne ameninţe vremea rea, dar în final se dovedeşte a fi indulgentă cu noi. 2 ore mai târziu intrăm în satul în care vom înnopta.

Alegem o cabană la întâmplare şi suntem suprinşi de cât de curată şi spaţioasă e camera pe care o primim. Nici nu ne-am dat seama că pe măsură ce am urcat spaţiile au devenit tot mai mici şi condiţiile tot mai precare. Oare aş putea să fac primul meu duş după 6 zile? Se dovedeşte că duşul normal nu funcţionează şi singura opţiune ar fi o găleată de apă caldă. Prefer totuşi să mai aştept o zi, până mâine când vom sta în aceeaşi cabană ca la urcare şi când am făcut ultimul duş de fapt.

Seara ne alăturăm altor 2 oaspeţi în sala de mese, care sunt din Belgia şi se îndreaptă şi ei spre base camp. În discuţiile cu şerpaşul lor despre traseu îmi pare că se supraestimează puţin. Ar vrea să sară peste ziua de aclimatizare de poimâine şi să mărească distanţele propuse de ghid. Aşa de mult mi-ar plăcea să aflu finalul poveştii lor: ajung la destinaţie? Culmea este că ulterior ne întâlnim cu ei în Kathmandu şi aflăm răspunsul la o cafea: ajung însă se simt rău şi pentru că asigurarea le acoperă cheltuiala, decid să cheme un elicopter care în 20 de minute îi şi coboară până în capitală. Asta da asigurare.

Noaptea dorm neîntoarsă pentru prima oară după câteva zile bune. În sfârşit mă simt din nou bine.

Rezumatul zilei:

traseu: Gorak Shep - Pangboche
distanţă: 19.8km
D+: 130m
timp: 7h40m

Următorul articol:
#10 - la altitudini "joase"