oameni din trascău

Dimineaţă ne trezim din nou devreme pentru a pleca pe dealuri. A sosit ziua în care mergem la colindat pe la bătrânii de pe Valea Poienii. Pentru mine este al doilea an consecutiv când mă alătur grupului.
Fiecare dintre noi a pregătit câte un pachet sau mai multe cu produse alimentare de bază (faină, ulei) şi ce a mai crezut de cuviinţă. În timp ce se crapă de ziuă, pornim spre satul Sub Piatră, unde vom lăsa maşinile. Suntem în jur de 20 de oameni.

Afară este ger şi asta mă sperie. Căldura de acasă m-a făcut să uit de realitatea de afară şi am impresia că nu m-am îmbrăcat destul de gros.

Prima casă la care ajungem este cea a lui Victor. Îl cunosc de anul trecut. Aici însă pare să nu fie nimeni acasă şi suntem nevoiţi să ne continuăm drumul, cu speranţa că îl vom găsi la întoarcere. La scurt timp după ce plecăm apare Victor şi ne strigă să ne întoarcem. Ne văzuse de undeva de pe deal. Revenim la el şi ne punem pe cântat. Am pregătit câteva colinde şi ne bucurăm să simţim atmosfera de sărbătoare atunci când le fredonăm.

De la Victor aflăm şi unde mai găsim locuitori în sat şi câţi mai sunt: 14 case locuite în total. De aici începe pelerinajul nostru din casă în casă. Unii sunt singuri, cum e Ştefănuţ, alţii sunt câte doi. Fiecare cu povestea lui, cu bucuriile şi supărările lui.

Victor

Ştefănuţ

Mai târziu aflăm de o casă locuită aflată undeva mai sus pe deal, la care nu s-a mers până acum deloc şi plecăm în căutarea ei. Casa o găsim cu uşurinţă şi hainele aflate la uscat dovedesc că cineva locuieşte aici. Strigăm însă şi nu ne răspunde nimeni. Dar dacă tot am venit până aici, măcar să le lăsăm un pachet. Intrăm în curte şi atunci se întâmplă: dintr-un coteţ din stânga iese un uliu imens care îşi ia zborul încet, fără grabă, întinzându-şi aripile în toată măreţia lor. Înainte auziserăm o găină care făcea scandal, însă nu prea am luat-o în seamă. Acum am înţeles că erau ultimele ei clipe.

Viorel

După, căutăm un loc ferit de câini unde să putem lăsa pachetul şi parcă cea mai sigură variantă este veranda. Pentru asta trebuie să deschidem uşa casei şi Simi decide să încerce. Când se apropie însă este auzită şi proprietarii casei ies afară. Le povestim de uliu şi merg să verifice coteţul. Rezultatul este destul de previzibil: găsesc găina moartă. Abia când femeii, Sabinei, îi dau lacrimile realizez cât de importante sunt pentru ei. Încercăm însă să depăşim momentul şi ne pierdem din nou în farmecul colindelor. Bucuria ne este şi mai mare când domnul Viorel ne cântă şi el un colind de-al locului. Ce mult înseamnă pentru oamenii de aici compania. Acum abia îmi amintesc de ce mi-a plăcut aşa de mult anul trecut: pentru că este nevoie de atât de puţin pentru a le oferi putina bucurie.

Mai târziu facem cale întoarsă spre drumul principal al satului. Aici, surpriză: întâlnim vreo 10 maşini 4x4. Intrăm în vorbă cu oamenii şi aflăm că este vorba despre o acţiune organizată, în cadrul căreia străbat toate văile din împrejurimi pentru a le oferi ajutoare celor care au nevoie. Brusc am sentimentul că pachetele noastre pălesc în faţa sacilor pe care îi oferă ei, alături de cizme de cauciuc noi. Aş fi vrut să cred că facem o diferenţă, dar acum înţeleg că nu chiar.

cu cine aţi votat? cu partidul nostru dintotdeauna...

Cu toate astea ne continuăm drumul. Rând pe rând, îi cunoaştem pe fiecare. Unii se bucură mai mult, alţii mai puţin. O bătrână ne transmite tranşant că nu are nevoie de boarfe atunci când încercăm să îi oferim şi ei un pachet. Îi explicăm că nu e vorba de haine şi acceptă. Nu ştiu dacă faţă de anul trecut m-am schimbat eu sau oamenii de aici. Probabil că puţin din amândouă. Cert este că percep călătoria noastră foarte diferit acum.

Seara ne întoarcem spre maşini grăbiţi de întunericul care ne învăluie treptat. Soarele se retrage uşor, însă înainte ne oferă un spectacol de zile mari. Cerul e atât de roşu încât nu-mi vine să cred că e real. Dacă până acum ne grăbeam, brusc ne-am oprit pe loc şi savurăm cu toţii momentul. Eu simt că e o clipă pe care vreau să o pun cumva deoparte în tolba cu amintiri iar atunci când mă voi întoarce la ea îmi doresc să fie la fel de vie.

despre oameni şi locuri

Ora 7:30 dimineaţa. Afară e încă întuneric iar eu mă aflu în mijlocul a altor peste 20 de oameni care au venit la punctul de întâlnire. În ciuda frigului şi a orei matinale, toţi am decis ca azi să lăsăm confortul şi căldura caselor noastre şi să pornim către Sălciua de Jos. În timp ce aşteptăm să ajungă toţi, facem cunoştinţă cu cei pe care nu îi cunoaştem şi îi salutăm pe ceilalţi. Împărţeala pe maşini, sosirea tuturor şi suntem gata de plecare.


Tura de azi este diferită. Azi nu mergem pentru peisaje, ci pentru oameni. Dar nu o facem pentru noi în ambele cazuri? Peisajele ne umplu sufletele de bucurie datorită frumuseţii lor iar bucuria oamenilor ne dă impresia că măcar pentru o clipă am făcut ceva ce contează.

La intrarea în Sălciua oprim pentru a ne regrupa. Cafeaua băută pe drum şi-a făcut efectul şi acum sunt de-a dreptul trează. În centrul satului virăm stânga pe lângă biserică şi ne îndreptăm către mănăstirea "Sf. Paraschiva" situată lângă peştera Huda lui Papară. Acum două săptămâni am făcut o tură aici iar partea asta am făcut-o pe jos.

Găsim un loc mai lat unde să putem lăsa toate cele 7 maşini şi ne pregătim de plecare. Poposim la bisericuţa de lemn din apropiere unde o parte din noi decid să o viziteze. Pe o ceaţă deasă plecăm către Valea Poienii, un sat din apropiere. Aici domnul Dinu ştie câteva persoane izolate, atât în timp cât şi în spaţiu. Drumul este acoperit de un noroi ce insistă să se agaţe de tălpile noastre.

Primul la care poposim este Victor, un domn născut în '62 care locuieşte aici singur. Încă tânăr, are multe animale şi se îngrijeşte de ele în permanenţă. Ca să nu uite limba, mai schimbă câte o vorbă cu ele din când în când. Aici a locuit toată viaţa. Uneori mai coboară ursul de sus şi îi e frică să nu se întâlnească cu el, aşa că după apus nu se îndepărtează de casă.  Aflăm de la el că majoritatea sătenilor fie au plecat la rude în oraş, fie au murit.

©Louise

©Louise - de vorbă cu Victor

În lumina veştilor proaste, satul pare să aibă o atmosferă dezolantă în timp ce îl străbatem la pas. Ceaţa grea accentuează şi mai mult totul şi ne împiedică să identificăm şi puţinele case locuite. Îl găsim totuşi pe Ştefănuţ Ion, un alt sătean care locuieşte şi el singur. Îi oferim şi lui o parte din pachetele pregătite de acasă conform îndrumărilor domnului Dinu. De la el aflăm ce case mai sunt locuite în sat şi plecăm în căutarea lor.

©Louise - Ştefănuţ

La prima intersecţie, hotărâm să ne împărţim în 2 grupuri. O parte vor merge către satul Brădeşti, unde se află doamna Maria, o femeie neajutorată. Ceilalţi vor merge în dreapta, şi ei în căutarea unei persoane ştiute.

©Louise

Cu Rareş alegem direcţia Brădeşti. Pornim agale şi pe măsură ce urcăm ceaţa începe să piardă din curaj. Sus pierde bătălia cu soarele cu totul şi ne găsim o bancă pe care zăbovim o vreme pentru a absorbi căldura. În faţa noastră, spre cheile Râmeţului se află o mare de nori care ne încântă privirile.

Întoarcerea la punctul de întâlnire e scurtă şi mă face să mă întreb cum de mi s-a părut atât de lung drumul la dus. Sincronizarea cu celălalt grup este aproape perfectă pentru că la nici 2 minute după noi îi zărim pe drum apropiindu-se. Ne fac semn că vor să mai între la o casă înainte.

Acum că nu mai e ceaţă zărim şi noi una pe dreapta ce pare a fi locuită. Decidem să ne încercăm norocul şi să vedem dacă e cineva acasă. După câteva insistenţe, cineva iese pe verandă. Înainte să văd cine, aud undeva în spatele meu: "Asta e o băbuţă din-aia faină!". Râd în timp ce încerc să înţeleg ce înseamnă asta. Ne apropiem timid de ea şi îi oferim ultimul nostru pachet. Noroc cu Răzvan care a hotărât să îl mai ţină pe al lui, cu riscul de a-l duce acasă. Regret că nu mai avem măcar unul. Ne povesteşte cum sunt doar ea şi soţul ei, amândoi atât de bolnavi încât nu mai pot ţine animale. Mai au doar găinile şi un câine care nu ştie unde e. De ieri nu l-a mai văzut, dar se întoarce el. Copiii lor locuiesc la oraş, în Aiud şi le cumpără medicamentele o dată la 2 luni. Pâinea o iau tocmai din Brădeşti, dar uneori cumpără Victor şi pentru ei. Zâmbeşte în timp ce ne povesteşte toate astea iar apoi vrea să afle de unde suntem noi. Îi spunem două cuvinte şi despre noi şi ne îndreptăm către drum, pentru că au sosit şi ceilalţi.

©Dodi - băbuţa faină

Adunaţi din nou la un loc, ni s-a pregătit o surpriză: un colind pe care îl interpretează cu bucurie. Şi ne transmit bucuria şi nouă.

©Louise

Cu inimile pline facem cale întoarsă, îl salutăm din nou pe Victor şi coborâm către maşini prin pădure. Ajungem înainte să se lase întunericul şi ne luăm rămas bun unii de la alţii înainte să ne îndreptăm către casele noastre.

©Louise

Afară e întuneric din nou, semn că ziua e pe sfârşite. Privesc către satele de lângă noi cufundate în linişte şi mă gândesc la ce am trăit azi. Am impresia că n-o să uit prea curând chipurile oamenilor pe care i-am cunoscut.

Rezumatul zilei:

• traseu:  Sălciua De Jos - Valea Poienii - Brădeşti & întors
• distanţă: 15.8km
• D+: 609m
• timp: 7h

trascăul între toamnă şi iarnă

Când am hotărât să mergem în weekend în Trascău, mă aşteptam să fim doar noi. Am fost surprinsă când s-au anunţat încă 4 persoane iar la punctul de întâlnire ne-am adunat 7.  Împreună am pornit către Sălciua de Jos, pe Valea Arieşului. Vremea se anunţa stabilă, fără precipitaţii dar rămăsesem cu impresia că o să fie câţiva nori.

Ajungem la destinaţie în jurul orei 10 şi o luăm uşor la pas. În ceea ce priveşte traseul,  Rareş e înarmat cu gps-ul şi nu-mi fac griji. La o prima intersecţie unde apare un indicator către Peştera Poarta Zmeilor îl întreb dacă într-acolo ne îndreptăm. Concentrat pe poveştile despre vacanţa noastră recentă în Nepal (prima relatare dintr-o serie de povestiri se găseşte aici) şi entuziasmat, mă asigură că nu şi ne continuăm drumul urmărind marcajul cruce albastră. 1km mai târziu îşi da seama că am greşit şi că avem două variante: fie ne întoarcem, fie continuăm şi vom face tura în sens invers decât îşi propusese iniţial. Alegem a doua varianta şi continuăm până ce ajungem în satul Sub Piatră iar apoi la Peştera Huda lui Papară. În mijlocul unor pereţi stâncoşi, peştera e impresionantă. Pentru majoritatea dintre noi e prima oară când o vedem.

În timp ce urcăm în dreapta, desupra nivelului peşterii, Cezar îşi aminteşte de tura lui în aceeaşi zonă făcută împreună cu alte 3 fete în primăvară. Tura este memorabilă pentru că ceea ce se vroia a fi una lejeră pe platoul Bedeleului s-a dovedit a fi o peripeţie la finalul căreia au ajuns la maşini la ora 4 dimineaţa, uzi şi lihniţi de foame. Felul unic al lui Cezar de a poveşti stârneşte hohote de râs. Ajungem la concluzia că drumeţia de azi e puţin prea lejeră pentru el.

Imediat ce intersectăm marcajul bandă roşie, cotim stânga şi ne îndreptăm către Platoul Bedeleului. Soarele ne alintă cu razele lui şi dă viaţă peisajului.

Tot povestind timpul zboară şi îmi dau seama că e deja amiază şi mi s-a făcut foame. Îl întreb pe Rareş când luăm pauza de masă şi aflu de la Cezar că el o aşteaptă de vreo oră. Hotărâm să oprim aici şi acum, chiar dacă peisajul nu e tocmai spectaculos. Suntem într-o poieniţă în mijlocul pădurii şi băieţii se aşteaptă ca traseul să continue o vreme prin pădure. Bine ... nu vrem să îl pierdem pe Cezar care nu a mâncat nimic azi. Ne oprim aici. Momentul îi aminteşte cum în tura năbădăioasă  rămăseseră fără mâncare şi ar fi dat orice pentru o bucată de pâine. Pare-se că întrebarea:"n-ai cumva măcar o coajă de pâine?" s-a rostit de multe ori atunci.

Culmea că încă din sat ni s-a alăturat un căţel pe care îl botezăm Grivei. Şi nu orice căţel, ci acelaşi care i-a însoţit şi în acea noapte şi pe care au fost nevoiţi să îl ia în braţe pentru a-l coborî de pe stâncă atunci când i-a fost prea frică să o facă singur. Astăzi însă Grivei e fără temeri şi bucuros să ne însoţească. Se învârte în jurul nostru fericit.

Când ajungem pe Platoul Bedeleului şi se opreşte să adulmece pădurea, ne uităm şi noi în direcţia indicată de el. Mare ne e mirarea când vedem un porc mistreţ îndepărtându-se tiptil de noi. Ce bucuroasă sunt! E primul porc mistreţ pe care l-am văzut vreodată.

semnele iernii

La intersecţia marcajelor bandă roşie ( cel pe care am venit), bandă albastră (ce continuă către Colţeşti) şi cruce roşie (pe care îl vom urma noi), aflăm că mai avem de parcurs o distanţă de 5km Sălciua, estimaţi la 2-3 ore. Înainte de asta însă ne vom opri la Peştera Poarta Zmeilor, aflată la o oră distanţă.

Cum soarele apune devreme în perioada asta, devine tot mai clar că tura se va termină pe întuneric. Imediat după peşteră urmează o coborâre abruptă pe care am vrea să o facem pe lumină. În rest nu prea contează, pentru că suntem echipaţi cu frontale. Pentru Cezar e chiar puţin prea previzibil. El e obişnuit cu mai multă aventură. Mult mai multă.

O oră mai târziu ajungem la peşteră şi decidem să o vizităm. După intrarea mai îngustă se deschide larg şi chiar poţi sta în picioare. Pereţii stâncoşi sunt presăraţi cu lilieci pe care îi studiem curioşi. Unii dintre ei au o pojghiţă de gheaţă. Nu insistăm prea mult cu lumina totuşi pentru că ştim că e deranjantă pentru ei.

poarta zmeilor

La 5 minute de peşteră se găseşte amenajat un balcon de pe care se poate vedea o mare parte din Valea Arieşului. Noi ajungem aici la momentul apusului când lumina e caldă şi înfrumuseţează totul. Luăm o nouă pauză de masă pentru a ne bucura mai mult de moment. Poate ar trebui să ne grăbim dar nu ne putem abţine să mai zăbovim puţin. Facem şi o poză de grup şi cu greu hotărâm să plecăm.

valea Ariesului

Începem coborârea periculoasă, despre care Rareş ne avertizase. Ne bucurăm că încă este lumina afară. În timp ce fiecare din noi se concentrează pe fiecare pas, Cezar exclamă: "asta nu-i nimic! coborârea asta am făcut-o în mijlocul nopţii, pe întuneric, lihniţi şi cu băşici la picioare."

apusul zilei

Când în final se lasă întunericul noi am terminat partea mai abruptă şi continuăm către sat la lumina frontalelor. Sub lumina primelor stele mă cuprinde oboseala aia plăcută de la sfârşitul unei zile în care descoperi locuri noi şi te bucuri de fiecare moment. Luminile satului şi lătratul câinilor anunţă sfârşitul aventurii noastre. În jurul orei 18:00 ajungem la maşini şi pornim înapoi către Cluj.

Colţul tehnic
traseul cu maşina	Cluj Napoca - Sălciua de Jos Important: Înaintea indicatorului ce marchează intrarea în localitate există o parcare pe dreapta, unde se pot lăsa maşinile. Vis-a-vis de ea se află un pod ce trece Arieşul către satul Sub Piatră. Pe acolo am pornit în tura noastră.
traseu	Salciua de Jos - satul Sub Piatra - Pestere Huda lui Papara - Platoul Bedeleului - Pestera Poarta Zmeilor - satul Sub Piatra - Salciua de Jos durată: ~8h distanţă: ~20km marcaj: * intrarea în traseu - peştera Huda Lui Papară : cruce albastră * peşteră - intrarea într-o şa, unde se află o intersecte de marcaje: bandă albastră * intersecţie - platoul Bedeleului: bandă roşie (! banda roşie virează stânga în dreptul unei căsuţe de piatră de pe platou) * intersecţia de pe platou - Sub Piatră, cu trecere pe la Poarta Zmeilor: cruce roşie D+: 1150m

bucurie de toamnă

Tura asta am aşteptat-o cu ardoare, şi cu puţină teamă. Acel gen de teamă pe care o simte un copil care se trezeşte prea târziu că să mai găsească cadourile sub brad în ziua de Crăciun. Eram departe de casă şi începuseră să apară poze cu ruginiul toamnei. Numai când mă imaginam păşind pe un covor de frunze îmi venea să sar în primul avion.


În condiţiile astea, nu-i de mirare că la două zile după revenirea din concediu am şi pornit în căutarea pădurii. Destinaţia aleasă: Cheile Vălişoarei. Aflate în Judeţul Alba, la doar 1h20min de Cluj păreau a fi exact ce ne doream. De altfel, întreaga zonă reprezină o sursă de trasee scurte pentru noi. Acolo am făcut de curând tura în Munţii Trascăului cu plecare din Colţeşti sau cea de pe Piatra Secuiului, cu plecare din satul Rimetea.

Plecăm din Cluj în jurul orei 10 în formaţia: Rareş, Ştef, Adriana şi eu. Nu avem planuri mari aşa că nu are sens să ne grăbim. Lăsăm maşina în chei şi pornim către Castelul Templul Cavalerilor, o pensiune care tronează deasupra lor. Aici ne împrietenim cu 2 patrupezi care decid să ne urmeze.

După încă 10 minute de urcat ieşim în stânga pe marginea unei stânci de unde putem admira cheile. Luăm o pauză binemeritată şi ne bucurăm de privelişte.

Intrăm apoi în pădure şi dăm de covorul mult aşteptat. Absorb mirosul prin toţi porii.

Întâlnirea cu o turmă de oi şi câinii ei face ca unul dintre noii noştri prieteni să vină între picioarele noastre iar celălat să se evapore. Pur şi simplu dispare şi nu ştim unde e timp de vreo jumătate de oră. Imediat ce dispare turma însă reapare viteaz. Ah, dacă ar fi fost el aici puţin mai devreme le-ar fi arătat el lor. Păcat că a avut nişte treburi urgente de rezolvat.

Încă o pauză de masă şi începem coborârea. Fiind în pădure nu îmi dau seama cât de departe e şoseaua şi sunt surprinsă când apare. Poate şi pentru că ne-am luat cu poveşti şi a zburat timpul.

Asta a fost povestea unei ture de toamnă într-o zi însorită, scrisă într-o zi de iarnă înzăpezită :)

Rezumatul zilei:

• distanţă: 8.2km
• D+: 550m
• timp: 4h30min

ştelică în aventură pe piatra secuiului

Ştelică exploratorul, proaspăt căsătorit, se pregăteşte să plece în aventură.

* Unde? Oriunde, numai să meargă undeva unde să poată respira aer curat. Propune Piatra Secuiului pentru că este o varianta accesibilă clujenilor.

* Ce face? Da sfoară în ţară şi anunţă că orice ar fi el merge, însă dacă ar mai vrea cineva, e binevenit.

* Cu cine? Răspund chemării: Rareş, Alexandra şi Marius, toţi 3 membri CAR.

* Dar vremea? E drept că a plouat toată săptămâna însă sâmbătă la 12 fix iese soarele şi până seara tot aşa o ţine. Nici urmă de strop de ploaie.

Sâmbătă dimineaţă ( de fapt mai degrabă spre amiază ) echipa iese din Cluj şi se îndreaptă către satul Rîmetea. Cu zâmbetele pe faţă şi poveşti care se învârt în jurul pasiunii comune a tuturor, muntele, timpul zboară şi imediat ajung la destinaţie. Aici, Ştelică propune ca urcarea să o facă pe un grohotiş din partea dreapta a pietrei, care te scoate sub "Peştera Studenţilor" iar de acolo tot în sus către vârf. Rareş oferă însă un traseu alternativ, mai spectaculos spune el. "Sună bine", îşi spune şi acceptă propunerea. Are să afle mai târziu ce greşeală face.

pe aici in sus

Aşadar pornesc spre stânga conform noului plan şi după ~25min părăsesc poteca marcată şi se îndreaptă către un jgheab anume despre care ştie Rareş că îţi permite să urci până sus. Vremea superbă şi voia bună îl fac să nu pună prea multe întrebări. Nici măcar când încearcă să urce destul de vertical nu se gândeşte că situaţia s-ar putea înrăutăţi. Abia când ajung cu toţii la baza unei lame stâncoase şi Rareş anunţă că traseul este PE ea, realizează că n-o să fie uşor.

"Cum? Pe-aici în sus? Nu ... frica este cel mai bun prieten al meu şi ea îmi spune să n-o iau pe acolo."

creasta pe care am urcat

Încearcă să găsească o soluţie alternativă prin stânga stâncii, timp în care ceilalţi 3 încep urcarea. Îşi da seama că nu e o variantă şi se întoarce la baza stâncii. În final decide să o ia prin dreapta ei şi reuşeşte să găsească un culoar care îl va conduce până la finalul crestei. Acolo îi aşteaptă pe ceilalţi. Între timp îl iau gândurile negre şi începe să încropească o listă de ameninţări la adresa lui Rareş. Ajunge la concluzia că cel mai simplu e să îl trimită cu un ochi vânat acasă. Asta îl face să schiţeze un zâmbet şi să uite de supărare.

Stelica fericit

După regrupare cei 4 continuă ascensiunea. Iarbă, piatră, încă o bucată de creastă dar mult mai abordabilă şi gata! au ajuns sus. De aici totul va fi simplu ... Se poate relaxa. În drum spre punctul cel mai înalt al pietrei, întâlneşte o prietenă despre care ştia că va fi acolo. Era venită cu alţi 2 prieteni nemţi, cărora vroia să le arate zona. Se bucură că o întâlneşte şi continuă împreună drumul spre vârf.

ploaia care ne-a ocolit

Aici, pauza de masă mult aşteptată. Bine pregătit, constată că ceilalţi nu au mâncare de fapt şi le oferă un sandviş de-al lui. Nu de alta, dar chiar are suficiente. Ce înseamnă să ai soţie acasă ... Se bucură de soare, de privelişte şi de zi în general. De când aştepta momentul ăsta.

De aici, urmează coborârea. Pe unde? Ştie Rareş un traseu. Oh, nu... nu din nou. Oare ce surprize îi mai aşteaptă de data asta? Pornesc hotărâţi pe traseul marcat ce duce spre Colţeşti. Încă de la plecare, Ştelică a observat că în iarbă sunt bureţi. Aşa că şi-a scos frumuşel o pungă şi a început vânătoarea. Mergând pe lângă potecă, câte unul-doi tot mai găsea din când în când.

Pe traseul marcat nu stau prea mult. Virează dreapta, părăsesc poteca şi pe curbă de nivel se îndreaptă înapoi spre sat. Un pic de boschetareala şi ajung deasupra unei zone de grohotiş. Aici ... ca pe skiuri, tot în jos. O adevărată distracţie. Când ajung în dreptul "Pesterei Studenţilor", continuă din nou pe curbă de nivel până la ea.

O dată ajunşi, se bucură de frumosul cadru pe care peştera îl crează asupra satului Rîmetea. Înăuntru, porumbeii par să îl certe pe Ştelică. Cu ceva o fi greşit el, că prea supăraţi sunt.

Pe măsură ce continuă coborârea, soarele coboară tot mai mult. Apusul creează o nouă perspectiva asupra văii. Era frumoasă şi înainte, dar parcă acum e şi mai şi! În drumul lor, se întâlnesc cu un cioban care îi avertieaza că în faţă sunt câinii de la stână. Ar fi mai bine să continue pe un drum mai de jos. Văzând că are cu cine sta de poveşti, ciobanul îi roagă pe călători să îi facă nişte poze. Nu oricum, ci cu oile neapărat. În final, le spune adresa la care să le trimită: Str. Sub Piatră nr.79, destinatar: Ratz Mihai :) Pozele par a fi foarte importante pentru el, aşa că repetă de mai multe ori informaţia.

În jurul orei 19:00 ajung înapoi la maşină şi se îndreaptă spre ... spre nucii de pe marginea drumului ce duce către Colţeşti. Abia după ce scutură vreo 2 copaci şi unii dintre ei se înverzesc pe mâini ca nişte copii mici şi răi, sunt gata să plece spre casă. Nu chiar direct spre casă totuşi, pentru că înainte opresc pentru o masă copioasă.

A fost o zi palpitantă pentru Ştelică, o zi în care alături de ceilalţi s-a bucurat de natură şi de un apus ce pentru o clipă a oprit timpul în loc.

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Cluj Napoca - Rimetea Important: Din Cluj se poate ajunge atat prin localitatea Lunda de Sus, cat si prin Turda. Noi am ales ce-a de-a doua varianta.
varfuri parcurse	Piatra Secuiului: 1128m altitudine
traseu	Rimetea - Piatra Secuiului ( urcat prin stanga ei ) - Pestera Studentilor - Rimetea durată: ~6h marcaj: urcarea: 25min pe marcajul cruce albastra dupa care, pana sus nemarcat; reveniti pe marcajul initial, am continuat pana pe varf; varf - Rimetea: ~20min pe marcajul cruce albastra iar apoi din nou, nemarcat dif. pozitivă de nivel: 700m surse apă: nu sunt

duminica în trascău

Vine toamna şi o dată cu ea vremea devine capricioasă. În weekenduri, înainte să ne întrebăm unde am vrea să mergem, ne punem întrebarea: "cum se anunţă vremea?". Iar răspunsul nu e întotdeauna cel sperat.

Sâmbăta ce a trecut se anunţa ploiasă în toată ţara, aşa că nu ne încuraja să plecăm prea departe. Duminică însă lucrurile stăteau diferit. Soare, mult mult soare. Hotărâm să mergem undeva aproape de casă şi îmi amintesc de tura de anul ăsta în Cheile Râmeţului. Atunci le-am văzut pentru prima oară şi am fost tare încântată de zonă. Sunt convinsă că mai sunt multe de explorat în apropiere. În plus, tot acolo e şi Mănăstirea Râmeţ şi putem merge şi la slujbă de dimineaţă. Perfect !

Cu Rareş studiem posibilităţile de trasee şi decidem să ne îndreptăm către munţii Trăscău. Amândoi urcaserăm deja pe Piatra Secuiului, însă pe platoul Bedeleu eu nu mai fusesem. Hm, ce-am putea vedea acolo ? Încep să mă documentez şi găsesc circuitul: Colţeşti - Cheile Silosului - Peştera Poarta Zmeilor - Cheile Plaiului - Colţeşti. Pare a fi ce căutam.

Duminică dimineaţă Rareş radiază de nerăbdare ca un copil mic pornit într-o excursie mult aşteptată. Ieşim din Cluj în jurul orei 8:30. Ajunşi la mănăstire, regăsesc liniştea pe care mi-o aminteam de data trecută şi mă bucur ... mă bucur pentru că am atâtea motive pentru care să fiu bucuroasă :)

După slujbă plecăm spre Colţeşti. Deşi amiază, încă n-am mâncat nimic şi Rareş îşi dă seama că vom trece pe lângă "Transilvania Casă şi Masă", un restaurant în Aiud unde se mănâncă bine şi de regulă oprim când ne întoarcem din ture pe acolo. În situaţia dată, ideea care îi vine nu-i deloc surprinzătoare:

Rareş: "oprim să mâncăm ?"
eu: "Rareş deja e aproape 1 ... când mai facem tura ?"

Dacă mă gândesc mai bine mi-e foame. Şi la urma urmei o să avem mai multă energie după ce mâncăm. Hai să oprim !

N-are sens să mai spun că mâncăm pe săturate şi ajungem să plecăm în tură la ora 14:00. Important e că ne-am făcut damblaua.

Lăsăm maşina lângă cetate şi ad-hoc Rareş hotărăşte să schimbe planul iniţial şi să urcăm pe traseul ce duce către Vidolm. El urcă şi pe Vf. Ugerului şi de acolo se poate vedea atât pe o parte către Vf. Ardaşcheia şi Piatra Secuiului, cât şi intreaga Vale a Arieşului pe cealaltă parte. O luăm la pas şi urcăm încet prin pădure. La început urcusul este mai domol iar spre final drumul începe să urce în serpentine până ce ieşim în poiana ce ne conduce către vârf. Aici, admirăm priveliştea de jur împrejur şi ne tot minunăm de parapantiştii care se văd deasupra vârfului Ardaşcheia. Să pluteşti deasupra unui peisaj de vis într-o duminică însorită... parcă m-aş vedea făcând asta.

urcarea prin padure

După o pauză bine meritată într-un punct de belvedere ştiut de Rareş, ne întoarcem către ieşirea din pădure pentru a continua către traseul ce vine dinspre Peştera Poarta Zmeilor şi coboară către Colţeşti. Şi până acolo ? Ei, până acolo mergem "puţin" pe nemarcate. Mai exact, gps-ul spune că 4km. Clară treaba, iar facem o tură 'uşoară' clasică.

Pornim prin poiană şi ne dăm seama că mai devreme sau mai târziu va trebui să intrăm în pădure. Şi pădurea pe nemarcate îţi poate rezerva tot felul de surprize. Deşi nu sunt munţi foarte înalţi, observ că sunt zone delimitate de pereţi stâncoşi, ceea ce înseamnă că există riscul să ieşim desupra unuia dintre ei. Dar n-are sens să-mi fac griji prematur. Înaintăm prin poiană şi când ajungem în pădure constatăm că există o cărare. Nu ştiu cum am găsit-o sau de unde a apărut, cert este că nu numai că ne îndrumă prin pădure, dar ne şi oferă un punct de belvedere către Piatra Secuiului de care ne bucurăm din plin.

Ajunşi pe Platoul Bedeleu, găsim traseul marcat şi începem coborârea. Într-o zi întreagă am fi avut timp şi de peşteră, însă azi ne cam ameninţă întunericul. În drumul nostru, întâlnim o pereche de cai care pare să se bucure de prezenţa noastră acolo şi decid să ne urmeze. Ba chiar se apropie atât de tare încât începem să îi ameninţăm cu beţele. După ce reuşim să scăpăm aflu că eram ca o scrimeură adevărată în faţă lor: "en garde!". Oare în Trascău urşii sunt deghizaţi în cai şi din cauza asta erau aşa ameninţători?

La intrarea în pădure dăm de un izvor unde ne realimentăm cu apă. Nu prea mai aveam, deci e binevenit. Coborârea prin Cheile Silosului mă surprinde şi mă încântă. Nu aveam aşteptări prea mari, dar e chiar frumoasă zona.

Pe înserate ajungem înapoi în Colţeşti şi mergem să vizităm cetatea cu acelaşi nume. Dintre pereţii ei putem admira Colţeştiul şi Piatra Secuiului. Dacă facem linişte putem auzi păsările, izvorul şi zgomotele satului: un purcel urlă ca din gură de şarpe iar un copil face şi el scandal. Se aud până şi vocile oamenilor. Satul se pregăteşte să încheie ziua şi ascultăndu-l parcă suntem în afara timpului şi spaţiului. Departe este gălăgie, însă unde suntem noi totul este nemişcat. Uneori, pentru cele mai frumoase clipe nu trebuie să mergi prea departe.

Aşa se încheie o duminică frumoasă, în care ne-am încărcat bateriile pentru o nouă saptamană de lucru.

Colţul tehnic
traseul cu mașina	Cluj Napoca - Coltesti Important: Venind dinspre Manastirea Ramet, noi am virat stanga din Aiud. Din Cluj,se poate merge direct din Turda, prin localitatea Mihai Viteazu.
vârfuri parcurse	Vf. Ugerului: 1.244 m
traseu	Coltesti - Vf. Ugerului ( pe traseul catre Vidolm ) - Platoul Bedeleu- Cheile Silosului - Coltesti durată: ~6,5h marcaj: urcarea am inceput-o pe marcajul cruce albastra, pentru ca apoi sa fim surprinsi de faptul ca s-a transformat in cruce galbena si bulina rosie; a urmat zona nemarcata iar apoi am intrat pe banda albastra care ne-a dus pana in sat dif. pozitivă de nivel: 900m surse apă: la coborarea de pe Platoul Bedeleu, inainte de intrarea in padure, pe marcajul banda albastra; zvorul e usor de observat pentru ca e chiar pe traseu

piatra cetii ( 15 martie )

   Desi planul initial era sa mergem cu bicicletele prin jurul Clujului, pentru ca s-a anuntat vant puternic si pentru ca vroiam sa le iau cu noi si pe colegele mele de apartament, Oana si Diana, am hotarat sa mergem in drumetie. Urmatoarea intrebare care se punea era unde.
    Dupa ce ne-am trezit dimineata devreme, am pornit spre punctul de intalnire. Eu intelesesem ca o sa mergem pe Piatra Craivii, dar baietii nu erau hotarati. Asa ca au folosit "forumul de decizie suprema" ( o moneda de 50 de bani ), ca sa decida initial daca mergem spre Oradea, sau spre Alba-Iulia. A iesit Alba, asa ca am pornit. Ajunsi in zona, s-a hotarat sa urcam pe Piatra Cetii. Eu oricum nu mai fusesem in niciuna dintre variante, deci orice ar fi fost bine.
   Desi vant, vremea era foarte frumoasa. Asa ca dornici de aventura, am pornit la drum. Traseul nu a fost greu, dar frumos. Dupa ce am urcat mai abrupt initial, am ajuns la un prim punct de belvedere.

   Cum nu ne grabeam, am facut pauze multe si am incercat sa ne bucuram de zi. Cand traseul a intrat prin padure, au aparut si ghioceii care dansau in bataia vantului. Erau peste tot ...

    Pe drum am inceput sa jucam un joc, "ghiceste personajul". Cineva se gandea la un personaj si ceilalti incercau sa afle, punand intrebari. Ne-am bautut capul o vreme buna ca sa ghicim personaje ca Bula, Confucius, Speedy Gonzales, Stefan cel Mare etc.
    Am ajuns la masini inainte sa se intunece. Ziua a fost frumoasa, plina de glume, rasete si voie buna. O mare parte din frumusete s-a datorat si faptului ca am fost alaturi de oameni dragi :)