blog

tibles

    Cu toate ca am facut de curand o tura in Rodnei despre care nu am povestit inca, o sa revin asupra ei zilele urmatoare si o sa povestesc acum despre tura de ieri, in Tibles.
         
De ceva timp au inceput colegii de munca sa imi spuna sa ii chem si pe ei daca mai merg in ture. Unii vor cu bicicleta, altii pe jos. Asa ca m-am gandit sa organizez o tura pentru ei, mai usoara, de o zi ( ca sa nu fie nevoie de prea mult echipament ).
       
Auzisem de curand despre Tibles cum ca ar fi niste munti mici si draguti, asa ca m-am gandit ca sunt ideali. Dupa ce am cerut informatii mai multe despre ei de la Alina ( pe care o stiam din tura in Rodnei si de la care aflasem de ei ), am aflat ca se poate face o tura de 8-9 ore. Zis si facut :D Marti le-am sugerat ca am putea merge, si mai multi au inceput sa ceara detalii. Cum nu stiam ca o sa reactioneze asa, nu eram informata. Insa pana miercuri aveam toate detaliile. Bineinteles ca unii nu stiau daca pot , altii nu puteau din diferite motive. In final eram 3 ( cu mine 4) de la munca si Oana , colega mea de apartament. S-a razgandit un coleg in ultima clipa, asa ca am ramas 4 ( Sorin fiind singurul baiat ).
       
Drumul urma sa dureze 3 ore, asa ca am stabilit plecarea la ora 6. La 6:20 deja ieseam din Cluj.  Sansele de precipitatii erau destul de mici pe munte conform meteoblue, insa ceata de dimineata m-a speriat putin. Pana la urma nu numai ca nu ne-a plouat, dar ne-a si ars soarele. Am facut bine ca nu am dat inapoi  :)
La ora 9 jumate plecam pe traseu, impreuna cu Lapus, un caine de la canon pe care l-am numit asa pentru ca eram in Tara Lapusului. Traseul incepea cu drum pietruit, pana la o mina veche. De acolo incepeau serpentine pe un drum pietruit, care te urcau pe un deal. Drumul nu era foarte confortabil pentru talpile noastre, dar voia buna compensa. Dupa serpentine am iesit undeva sus, unde s-a aratat prima panorama. Asta a fost o ocazie buna sa luam o pauza.
      
Oana nu mai fusese intr-o tura serioasa pe munte si  initial se poza cu orice. I-am spus sa aiba rabdare sa ajungem sus ... La intoarcere nu i se mai pareau asa de frumoase peisajele de jos.
       
Dupa pauza am continuat pe un drum care urca prin padure ( din nou destule pietre ) pana la refugiu. De acolo se desparteau doua trasee : bulina albastra care te ducea pe varful Arcer si banda albastra care te ducea pana in saua dintre Arcer si Tibles. Din pacate nu era nici un marcaj care sa ne spuna cat dureaza fiecare traseu ( desi cred ca fusese inainte pentru ca stalpul ramasese ), asa ca am ales sa mergem pe banda albastra ca sa fim siguri ca ajungem pe Tibles.
     
A urmat partea cea mai grea si mai frumoasa a traseului : urcare pe munte pe langa rau, spre sa. Desi destul de lunga, am urcat-o cu pauze putine. Traseul s-a dovedit a nu fi chiar asa de usor cum ma asteptam, si eram putin ingrijorata pentru colegii mei, dar s-au descurcat foarte bine.
 Sus, privelistea era incredibila. Intr-o parte se vedea drumul spre Targul Lapus, pe care venisem, si toata valea, iar in cealalta muntii Rodnei. Am ramas in sa cam o ora, dupa care am urcat pe Tibles si pe Bran, si ne-am intors pe Arcer. Coborarea am facut-o pe bulina albastra.
Si la coborare a fost destul de dificil pentru ca era foarte abrupt. A fost bine ca a avut toata lumea bocanci.
     
Bineinteles ca ne-am intalnit si cu o turma de oi asa ca din nou am fost latrati. Dar am scapat teafara si nevatamata si de data asta.
     
Am ajuns inapoi la masina in jur de ora 19:00. Toti eram foarte obositi pentru ca dormisem putin cu o noapte inainte. Ne-am asezat langa masina si am mancat cozonacul lui Sorin ( pe tot ! ). A avut o idee tare buna. In final am plecat spre casa  ...
      
Tura mi-a placut foarte mult. Desi traseul a fost cam bolovanos, nu ma asteptam sa fie asa de spectaculoasa privelistea de sus. Sper ca le-a placut si colegilor mei macar jumatate din cat mi-a placut mie :)



Informatii utile
Traseu cu masina : Cluj - Targu Lapus - Grosii Tiblesului (asfalt pana aici) - Canton silvic ( 8 km de drum forestier pana aici, care se pot parcurge si cu masina mica )
    Traseu de la canton (dus) : canton- refugiu - saua dintre Vf. Arcer si Vf. Tibles
    Durata dus canton - sa : 3,5 ore
    Marcaj dus : banda albastra care porneste inca din Grosii Tiblesului ( de la un punct a aparut si bulina albastra care a tinut pana la refugiu )
    Traseu din sa ( dupa ce am mers in drepta pe Tibles si Bran, traseu ce a mai durat aprox o ora ) : Vf. Arcer - refugiu - mina - canton
    Indicator intors : bulina albastra care s-a intalnit cu banda albastra la refugiu ( la intors nu am mai dat de refugiu, ci am iesit mai jos de el )
     Durata totala traseu ( cu o pauza mai lunga de o ora sus ) : 9,5 h

maraton apuseni

      Weekendul trecut a avut loc cea de-a III-a editie a maratonului Apuseni. Hotarasem mai demult ca asta va fi primul meu semimaraton montan, asa ca asteptam data de 23 iunie cu nerabdare.
        
Rebeka urma sa fie voluntar, asa ca am hotarat sa plecam spre statiunea Muntele Baisorii de sambata seara. Dar cum in timp ce eram in masina a inceput potopul, am hotarat sa ne intoarcem acasa si sa plecam abia duminica dimineata.
       
Asa ca duminica dimineata, la ora 6 eram in picioare. Soarele era pe cer, deci se anunta o zi frumoasa. In jur de ora 7 jumatate am ajuns in statiune si dupa ce mi-am ridicat kitul, m-am dus sa ma echipez: leucoplast, papuci, tricou, numar, apa, telefon, casti. Eram gata :)
      
La ora 8 am participat la sedinta tehnica. Am incercat sa memorez cat mai mult din informatiile despre traseu pentru ca stiam sunt de folos. A urmat incalzirea si inainte sa imi dau seama de prea multe lucruri, s-a dat startul :)
     
Vremea era foarte frumoasa si eram bucuroasa sa fiu acolo. Primul meu semimaraton montan. Stiam ca o sa-mi placa orice ar fi pentru ca era vorba de munte. Si a inceput cursa ...
      
Primii kilometri erau in urcare, asa ca nu dupa mult timp am obosit si a trebuit sa ma opresc din alergat. Imi propusesem sa nu trag foarte tare de mine pentru ca imi era teama sa nu mi se faca rau de la caldura combinata cu efortul.
Pana la kilometrul 6 a fost mai mult urcare pe drum forestier si concurentii erau inca destul de aproape unul de celalalt. Apoi a inceput o coborare pe un drum cu bolovani, care mi s-a parut destul de periculos. In timp ce coboram mi-am dat seama ce concentrata sunt si cat de mult traiesc momentul ala ...
      
Bineinteles ca planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ. Eu credeam ca pe coborari o sa pot scoate un timp mai mic de 5:30 pe km. Dar drumul era destul de ingust si era greu sa depasesc. Imi era teama sa nu ma lovesc. In schimb, in timp ce eu ma gandeam la toate astea, m-au depasit 2 fete. Una din ele era Mona, din CAR. Stiam ca e la alta categorie de varsta. In schimb pe cealalta nu o cunosteam si parea a face parte din categoria mea. Avea un ritm foarte bun pe coborare. Am incercat sa ma tin dupa ea, dar dupa scurt timp am pierdut-o.
       

De-abia atunci a inceput cursa cu adevarat. A urmat o serie de coborari si urcari. In tot timpul asta am incercat sa nu mai las fete sa ma depaseasca si pe cat posibil sa ma apropii de cele dinaintea mea. Stiam ca nu e nimic final, eram constienta ca inca se pot intampla multe.
    
Asa ca eram intr-o continua urmarire a fetei care ma depasise pe coborare. Dupa ce am reusit sa ma apropii de ea, am continuat una in fata celeilalte, alternativ.



In acelasi timp, tot dadeam de un alt concurent. Pe coborari eu o luam inainte, pe urcari el ma ajungea. Asa ca nu dupa mult timp, ne-am imprietenit. Cand am ramas fara apa, mi-a dat de la el. La un moment dat a declarat : "se pare ca o sa-l terminam impreuna pe asta". Si atunci a inceput munca in echipa. Am inceput sa tragem unul de celalalt si sa ne motivam reciproc.
   
Nu dupa mult timp am intrat pe ultimii kilometri. Asta insemna ca urma doar urcare. Eram franta deja, dar fusese asa de frumos. A inceput numaratoarea inversa. 5, 4 km.... O coborare, voluntari care ne incurajau ... incepem sa alergam bucurosi. Fiecare pas doare, dar totusi ma bucur ... nu stiu care e explicatia, dar totul e perfect.
   

Trecem de ei si striga spre noi ca nu trebuie sa mergem inainte , la vale ci sa facem stanga, unde e urcare abrupta. Dezamagire ... ne oprim din alergat si o pornim din nou la pas.
  
 Intre timp reusisem in sfarsit sa o intrec pe fata care alerga atat de bine pe coborari. Dar tot imi era teama ca o sa reapara in orice clipa in spatele meu.
   
Inaintam. Calin ( coechipierul meu ) propune sa alternam 10 min de alergare cu 5 de mers. Ii spun ca eventual invers, pentru ca nu mai sunt in stare. Renuntam la planul asta si incercam sa alergam cat putem. Iese sub 1 minut. Incercam sa gasim alt plan. Vine cu ideea sa incercam sa depasim grupul din fata noastra. Era un grup mai rasfirat, dar se putea numi grup. Incepem sa facem sprinturi. Alergam pana cand ajungem cu un pas inaintea persoanelor care se afla cel mai aproape in fata noastra. Si depasim ... incet, dar sigur :) Batem palma de fiecare data cand reusim.
    
Toate astea se intampla pe ultimii 2 kilometri. Dam de un baiat care are carcei. Ii spunem sa isi intinda muschii ... ne gandim sa mai stam putin cu el, dar ma uit in spate si o vad din nou pe adversara mea venind. Ii spun lui Calin ca vine si il rog sa mergem. Plecam grabiti ...
   
 Incepem sa intalnim tot mai multi voluntari. Ne spun ca suntem aproape ... aproape dar parca tot departe e finalul. Se aude in cele din urma si muzica de la pensiune. Ajungem ... trecem de linia de final tinandu-ne de mana. Am facut echipa foarte buna.

      
Timp final : 02:40:52,  cu 10 secunde mai putin decat adversara mea :D
       Loc general : 18
       Loc categorie : 8

Maratonul Apuseni a fost o experienta unica pentru mine. Am trait in cateva ore cat am trait alta data in zile, saptamani chiar. Traseul a fost foarte diversificat. A fost un moment in care eram in mijlocul unor pajisti inflorite. Dar pe langa asta a fost si drum forestier, padure, case, jnepeni .. Voluntarii ne incurajau de fiecare data. Ce mult a contat si asta ... Totul a fost perfect :)

povestea primului meu semimaraton

    Da, am reusit ! Cele doua luni de antrenament au trecut repede. Cand ma gandesc acum ca la inceput imi era asa de teama si mi se parea atat de lunga distanta de 21 de km... si acum mi se pare la fel de lunga, dar ma simt mai puternica. Acum stiu ca pot. Dar sa incep povestea.

In saptamana anterioara semimaratonului am alergat destul de putin comparativ cu celelalte saptamani. Ma informasem cat de cat despre asta si stiam ca programul meu de antrenament e corect, dar parca tot ma ingrijoram .... vroiam sa alerg ca sa imi dovedesc mie ca sunt pregatita. Dar nu am facut-o. In sambata dinaintea concursului am alergat 3.5 km. I-am parcurs intr-un ritm foarte alert si am obosit cam repede....asta m-a speriat ... de fapt cred ca aveam emotii si ma speria orice.
  
 Dimineata zilei cu pricina a sosit in cele din urma. Am ajuns la Cluj Arena destul de tarziu, asa ca m-am dus repede sa imi pregatesc ghiozdanul ca sa il pot lasa la garderoba si apoi m-am dus sa fac incalzirea in cele 20 de min ramase pana la ora 9, cand imi propusesem sa fiu la linia de start. Dupa experienta de la crossul din Brasov, nu am mai vrut sa fiu printre ultimii ... dimpotriva. Totul a mers conform planului. Rebeka ( ea participa la stafeta ) si Ilie ( si el la maraton ) au venit cu mine. Eram toti trei, in multimea de oameni. Nu stiam ce se intampla, m-am uitat la ceas si am vazut ca mai sunt doar cateva minute. Cineva vorbea la microfon dar zumzetul din jur acoperea acea voce.


Endomondo era pornit, muzica si ea, eram gata. Incepe numaratoarea inversa : 10, 9 ... cumva sunt luata prin surprindere ... 8, 7 ... ma grabesc sa pornesc endomondo si sa imi pun telefonul in suport .... 4, 3 ... inima imi bate mai tare .... 2, 1 .... pentru asta m-am pregatit ... Start!
      
Incepem sa alergam . Toti trei simultan. Ritmul lui Ilie de la antrenamente nu il cunoasteam, dar banuiam ca alearga mai repede decat mine. De Rebe stiam ca ea ar trebui sa alerge mai incet. Si totusi alergam simultan ... deodata cu valul. Nu stiu exact cat de repede, dar imi e clar ca e mult mai repede decat la antrenamente si ca ar trebui sa incetinesc. Ma gandesc ca o s-o fac dupa ce iesim de pe stadion, dar lumea pastreaza ritmul. La primul kilometru aflu ca l-am parcurs in 4:45. Ma gandesc ca o sa ma ajute cele 45 de secunde ramase pana la 5:30 mai tarziu ( 5:30 fiind media propusa ). Ilie incearca sa nu mearga dupa instinct si il vad ca face eforturi sa nu accelereze. Rebe imi spune ca alergam mult prea tare ... sunt ingrijorata dar nu incetinesc. Insa nu dupa mult timp de despartim. Ilie pleaca inainte iar Rebe ramane in urma. Raman singura.  Primii kilometri trec pe nesimtite. Nu ma opresc la primul punct de hidratare pentru ca e foarte aglomerat si oricum sunt obisnuita sa alerg distante destul de lungi fara apa deloc. Continui ...
     

Spre sfarsitul primei ture sunt constienta ca am scos un timp foarte bun, dar cu un pret. Deja simt oboseala in picioare. Ok, mai am inca o tura. Mi-am lasat bluza cu maneca lunga pe mine si acum imi e cald. Soarele bate destul de puternic. Nu am ce sa fac, trebuie sa continui asa. Imi propun sa profit de fiecare punct de hidratare tura asta. La primul incerc sa beau apa in timp ce alerg dar nu reusesc. Sunt tot mai obosita ... imi propun sa alerg pana la cel de-al doilea punct si sa ma opresc sa beau macar un pahar cu apa. Am un punct in care chiar ma gandesc sa ma opresc putin dar e o zona in care sunt spectatori asa ca nu o fac. Regret tot mai tare faptul ca am plecat atat de tare. Dar nu mai e mult ... Ajung la cel de-al doilea punct. Beau repede apa si continui. Mai urmeaza inca unul care nu imi amintesc exact unde e dar stiu ca urmeaza si o parte foarte grea pentru mine. Traseul merge pe langa Somes, pe o strada lata, asfaltata, seaca....care la prima tura m-a consumat psihic foarte tare. Acum stiu la ce sa ma astept, dar asta nu face lucrurile mai usoare. Endomondo spune ca mai am doar 3 km desi de-abia ma duc si va trebui sa ma si intorc pe acelasi drum. Ajung la ultimul punct de hidratare. Ma opresc sa beau apa, dar nu continui imediat. Imi propun sa stau 1 minut, pe ceas. Asta si fac. Stiu ca sunt in timpul propus si ca o sa termin traseul in sub 2 ore. Pornesc din nou. Muschii ma dor mai tare acum, pentru ca i-am relaxat. Am gresit. Trag de mine pe ultimii kilometri. Incep sa vad Cluj Arena. Peste putin timp intru pe stadion. Nu vad si nu aud nimic, ma concentrez doar sa ajung la poarta de la finnish. Ma striga Rebe de pe margine si ii spun ca nu mai pot. Simt ca m-am fortat ... Trec in sfarsit ... sunt bucuroasa ... Rebe vine sa imi aduca apa si ma felicita.
       
Am reusit sa scot timpul propus !

Acum ca privesc in urma, ma simt imbogatita cu o experienta. Ma bucur ca am reusit sa fac asta si abia il astept pe urmatorul. Am facut greseli din nou, dar invat din ele. De data asta am plecat prea repede si m-am lasat purtata de val. Nu mi-am impus eu ritmul, ci i-am lasat pe cei din jur sa o faca. Dar nu-i nimic :)

      Timp final oficial : 1:55:12
      Clasament : Loc 28/120 - F