Vine finalul de an şi mă apucă melancolia. Începe să se simtă atmosfera de sărbătoare şi mă întreb din nou: când a trecut şi anul ăsta? Dacă stau să îl iau la bani mărunţi, îmi dau seama că e normal să fi trecut. S-au întâmplat atâtea lucruri şi am mers brambura prin atâtea locuri. Cât mai vroiam? Păi mai vroiam că niciodată nu e suficient. Mă tot întorc la vorba: atât de puţin timp, atât de multe locuri de văzut.
Anul ăsta am decis să nu mai ţin blogul doar pentru mine. A fost o hotărâre care m-a forţat să dau mai mult din mine, dar pe care mi-am asumat-o. Acum suntem la primul final de an oficial şi am decis să sărbătorim. Şi ce altă modalitate mai bună decât un calendar care să conţină poze din turele anului ce se încheie.
Pentru fiecare lună am încercat să alegem o poză reprezentativă şi dragă nouă. Sunt luni în care a fost greu să ne decidem şi luni mai serbede, în care culorile naturii nu ne-au prea ajutat.
Fiecare poză are tura ei în spate şi mai ales povestea. Să va arăt ce am ales şi de ce.
Ianuarie & Februarie
Ianuarie şi februarie au fost lunile dedicate zăpezii. Că să înţelegeţi dragostea mea pentru iarnă, trebuie să încep cu o scurtă poveste. Acum vreo 2 ani am cunoscut-o pe Diana. Diana avea să devină o bună prietenă a mea şi avea o mare dragoste: iarna. Privind în urmă, sentimentele mele faţă de anotimpul ăsta îmi erau destul de neclare. Cred că în afară de câteva zile în care mă bucuram de câte o ninsoare, în rest îmi era indiferent. Pentru Diana însă lucrurile stăteau altfel. Pentru ea, iarna era prilej de bucurie neîncetată. Bulgareala, săniuşul, alergatul prin nămeţi, toate erau activităţi care îi luminau chipul şi o transformau. M-am îndrăgostit şi eu. Am început să văd şi eu prin ochii ei şi totul s-a schimbat. Am descoperit înotul în zăpadă, bucuria unei alergări prin parc şi a unui ceai cald de după sau a unei coborâri pe pârtie în lumina asfinţitului.
Aşa că am profitat de fiecare ocazie să ieşim. Pozele primelor două luni ale anului sunt de la câte o tură pe pârtie. Cea din luna ianuarie este din Munţii Şureanu, pe când cea din februarie este din Munţii Lotrului, cu Lacul Vidra în fundal. Am povestit puţin despre ele în postarea asta, care încearcă să sumarizeze ieşirile la schi din tot sezonul.
Martie
Aprilie
În aprilie lucrurile se schimbă, natura prinde viaţă şi începem să urcăm mai sus. Cum nu practicăm schiul de tură şi nu avem experienţă în alpinism, sunt câteva luni în care stăm departe de creste. Anul ăsta în aprilie am mers pentru prima oară în Munţii Hăşmaşului, munţi ce m-au încântat şi m-au bucurat. Zăpada era încă prezentă, însă florile îşi făceau şi ele apariţia iar soarele prindea puteri.
Mai
Luna mai a început în trombă cu o excursie către Valea Cernei şi cazanele Dunării. Era din nou o zonă pe care o vedeam pentru prima oară şi în care mi-am propus să revin pentru o perioada mai lungă. Cine ştie, poate anul ce vine. Am ales poza lunii din tura asta pentru frumuseţea crovurilor din Mehedinţi ce nu putea fi exclusă.
Iunie
Iulie
În Retezat mi-am propus să ajung în fiecare an, măcar o dată. Anul ăsta am parcurs atât trasee cunoscute cât şi altele noi. Ca de obicei, munţii mei favoriţi nu m-au dezamăgit. Poza este din mijlocul lor.
August
Anul ăsta am mers prima oară pe nemarcate prin Ceahlău. Deşi un munte relativ mic, am descoperit că are mult mai multe de oferit decât lasă să se vadă. Poză aleasă este făcută sub un apus de vis.
Septembrie
În luna septembrie vremea stabilă ne-a deschis porţile către munţi înalţi. Aşa am ajuns prima oară pe văile de abrupt din Bucegi care m-au încântat şi provocat, dar şi pe brâne precum cea a Caprelor sau a Coştilei. Tot în septembrie am văzut pentru prima oară Ciucaşul, un masiv în care îmi doream demult să ajung. Poza aleasă este din prima tură făcut în munţii Bucegi, de pe brâna Caprelor.
Octombrie
Octombrie a fost luna dedicată concediului. Asta pentru că este o lună în care este recomandat să vizitezi Nepalul, destinaţia noastră. E greu să pun în câteva cuvinte tot ce am trăit şi simţit acolo. Nenumăratele postări legate de asta încearcă să cuprindă cât mai mult ( prima despre traseul către base camp se găseşte aici).
Noiembrie
După concediu ne-am întors acasă cu dor de meleagurile noastre şi cu teama că nu o să mai prindem toamna. Ea ne-a aşteptat însă şi ne-a primit cu braţele deschise. Ne-am bucurat din plin de ea în cheile Vălişoarei.
Decembrie
În decembrie am început să aşteptăm iarna. Primele semne au apărut devreme iar la altitudini mari zăpada şi-a făcut apariţia. Pare însă că o să mai dureze până când o să îşi intre cu adevărat în drepturi. Asta nu ne-a oprit însă să plecăm din nou de acasă şi să încercăm schiurile de tură în Apusenii de lângă noi.
Gata! Asta a fost anul nostru pe scurt. A fost un an în care am văzut masive pentru prima oară, am încercat lucruri noi şi am plecat de-acasă cât de departe am putut. De-acum am început todo list-ul de anul viitor. Vom începe cu tot ce nu am apucat să facem anul asta şi vom continuă cu noi planuri şi dorinţe. E ceva plăcut în melancolia asta de final de an: visatul cu ochii deschişi.
